Știu că suna urât și mă aștept să fiu pusă la zid pentru asta. Dar nu îmi mai iubesc soțul. Poate după ce voi aduce câteva explicații o să lăsați piatra jos.
A fost dragoste la prima vedere
Când ne-am cunoscut, a fost dragoste la prima vedere. Eram într-o pauză la muncă și mergeam cu colegii jos, la cafenea. Acolo am dat cu ochii de el, lucra în apropiere și era și el în pauză. Ne-am văzut, ne-am intersectat, am zâmbit amândoi și din momentul acela am știut că el e alesul. Atunci, însă, nu știam ce știu acum.
A mers totul foarte repede. În mai puțin de un an eram căsătoriți, iar peste încă șase luni eram însărcinată. Din păcate însă, am pierdut sarcina și acela a fost primul nostru „hop” în relație. Prima noastră problemă serioasă cu care ne-am confruntat. Și am avut și prima surpriză neplăcută. Nu a reacționat deloc așa cum m-aș fi așteptat. Nu am primit afecțiune și nici înțelegere. Din contră, s-a purtat cu mine rece, distant, ca și cum eu aș fi fost de vină pentru că am pierdut sarcina. Apoi a început să-mi spună că dacă nu-s în stare să-i fac un copil, va încerca să facă cu alta.
Nu îmi mai iubesc soțul
La început am crezut că glumește. Dar după ce am pierdut și a doua sarcină, el chiar s-a ținut de cuvânt. Reacțiile lui au fost și mai dure după al doilea avort și chiar dacă am încercat să vorbesc cu el, îmi răspundea mereu supărat.
Am înțeles supărarea lui, dar mă așteptam ca și el să o înțeleagă pe a mea. Pentru că și eu sufeream, chiar și fizic.
Am mai încercat încă de două ori, însă după a patra sarcină pierdută în primii doi ani de căsnicie și după multe analize și vizite la medic ni s-a spus că poate ar fi bine să luăm în calcul adopția. Acesta a fost momentul în care și-a ieșit din fire și a început să se comporte cu mine total diferit.
Când eu pierdeam a patra sarcină, se năștea fiul lui dintr-o relație extraconjugală. Mi-a spus foarte direct că el vrea să aibă copii și că dacă mă deranjează, pot să plec. Nu am plecat, pentru că acea femeie și-a lăsat copilul la tatăl lui, adică la soțul meu și a plecat în străinătate. Așa că acum cresc copilul soțului meu pe care-l are cu o altă femeie de care nu mai știm nimic de patru ani.
E agresiv cu copilul
Nu pot spune că-l iubesc ca și cum ar fi al meu, pentru că nu știu cum e să fii mamă. Dar când îl privesc și mă gândesc că el, bietul, nu are nicio vină că s-a născut în așa condiții ciudate, mă înduioșază profund și nu îmi vine să-l abandonez și eu. Cu toate că pe soțul meu l-aș fi abandonat de mult. Poate dacă nu era chiar acest micuț, l-aș fi părăsit. Dar el s-a atașat de mine și îmi spune „mama”. Avea mai puțin de un an când mama lui biologică l-a abandonat, e și firesc să mă știe pe mine de mamă.
Trebuie să recunosc că acest micuț mă face fericită, deși am încă sentimente contradictorii în ce privește venirea lui pe lume. Însă despre tatăl lui nu pot să spun același lucru. Se poartă cu mine de parcă aș fi servitoarea lui. Ba, a devenit agresiv cu cel mic și îl lovește, de multe ori, spunând că-l enervează. Am tot încercat să-i spun că nu așa se face educația unui copil, cu bătaia. Dar, din păcate, pe mine mă pune la colț și îmi spune că nu e copilul meu și că eu nu am de unde să știu, pentru că nu sunt mamă. Nu ezită să mă jignească de câte ori poate și să-mi spună că nu-s în stare de nimic.
Acum, trebuie să recunosc. Nu îmi mai iubesc soțul. Și, în mod paradoxal, mi-e greu să-l părăsesc din cauza acestui micuț care nu e al meu, dar care pare să aibă nevoie de mine.
