Nu mă mai regăsesc în relație. Suntem de 7 ani împreună, dar nu-mi mai găsesc locul lângă partenerul meu

De ceva vreme mă confrunt cu o dilemă. Pe-o parte îmi este și greu să vorbesc despre acest subiect, pentru că toată lumea mă invidiază pentru viața pe care o am. Un serviciu bun, o relație sentimentală care durează de 7 ani, în care nu am avut mari probleme până acum. Au fost certuri, ca peste tot, dar nimic ieșit din comun sau nu a fost ceva care să mă dea peste cap. Și cu toate astea simt că nu mă mai regăsesc în relație. Am mustrări de conștiință față de partenerul meu, pentru că el sigur nu are nici cea mai mică idee despre gândurile care îmi trec prin minte.

Avem o relație care durează de 7 ani

Lângă George am reușit să-mi construiesc o relație stabilă, așa cum mi-am dorit dintotdeauna. Suntem de șapte ani împreună, iar în acest timp nu s-a pus problema de infidelitate, lipsă de respect sau alte aspecte negative cu care se confruntă anumite cupluri. Tocmai de aceea, știind că nu au intervenit problemele astea între noi, îmi este greu să iau o decizie.

De fapt, îmi este jenă de gândurile pe care le am. Simt că aici nu mai este locul meu, deși iubitul meu nu mi-a dat niciun motiv care să mă facă să îmi schimb gândurile cu privire la relația noastră.

Iubitul vrea să ne despărțim. Mi-a zis, după 5 ani de relație, că el nu e pregătit pentru căsătorie

Gestul lui m-a șocat

Iubitul meu vrea să facem Paștele cu părinții lui. Mama lui însă nu mă suportă, nu vreau să-mi petrec sărbătorile…

Situația e de-a dreptul penibilă

Mereu a fost atent, grijuliu și și-a petrecut timpul între casă și muncă. Deci, nu am ce să-i reproșez. Nu mi-a spus niciodată că preferă să iasă cu băieții decât să stea cu mine. Nici nu a fost vreodată nemulțumit de comportamentul meu față de el. Discuții au mai fost, dar nu s-a ajuns într-un punct în care să nu mai existe încredere sau respect.

Simt că m-am schimbat

Adevărul este că mereu am fost o persoană axată pe propria evoluție, dornică să fac pași atât pe partea profesională, dar și în dezvoltarea personală. Iar de doi ani am început să fac tot felul de cursuri de profil, lucru care mi-a adus beneficii. Dar care mi-a adus și schimbarea. Pur și simplu am început să îmi modific perspectiva de a vedea viața, am început să aleg după alte criterii oamenii care să-mi fie alături.

Nu mă mai interesează să stau în locuri cu energie negativă, cu persoane care văd doar partea goală a paharului și care sunt mai tot timpul nemulțumite de viață. Poate ăsta este și motivul pentru care am ajuns să am aceste îndoieli cu privire la relația mea sentimentală. Iubitul meu este într-adevăr un om ok, liniștit, dar mi se pare că stagnează, parcă nu îndrăznește să facă mai mult în viață.

Spre exemplu, de mult timp vorbim să ne deschidem afacerea noastră, astfel încât să nu mai lucrăm pentru alții, dar lucrurile au rămas și în prezent la stadiul de discuție. Mereu găsește câte un pretext și îmi dă impresia că nu-și dorește să facă ceva mai mult, însă se aruncă în astfel de planuri doar pentru că mă vede pe mine foarte ambițioasă.

Nu mă mai regăsesc în relație. Nu știu dacă e ceva trecător sau e începutul sfârșitului

Sigur, e minunat să știi că este un om care te așteaptă acasă, însă atunci când lucrurile intră în rutină totul se schimbă. Eu simt că am visuri mărețe, pe când el se mulțumește să ajungă acasă, după muncă, să se trântească pe canapea și să se butoneze telefonul. Înțeleg că orice om are nevoie de relaxare, dar ăsta a devenit un mod de viață pentru el.

Nici în vacanțe nu vrea să meargă, pentru că spune el că ăștia sunt bani aruncați. Dar până la urmă pentru ce muncești, dacă nu îți faci câteva activități care să-ți aducă relaxare și plăcere? E ca și cum a împrumutat din concepțiile părinților săi și se încăpățânează să nu renunțe la ele. Uneori mă întreb dacă frământările mele sunt trecătoare sau ăsta e primul semn care prevestește sfârșitul poveștii nostre.

Pur si simplu simt că nu mă mai regăsesc în relație, că partenerul meu a rămas la stadiul în care l-am cunoscut și că nu-și dorește să facă mai mult cu viața lui, cu viața noastră. Oare e vina mea că îmi doresc mai mult? Simt că viața ar trebui trăită cu mai multă intensitate, dorință, forță.

Iar când mă consult cu ele în unele situații, el îmi spune să fac cum cred, fără să mă ajute concret cu un sfat. Mi se pare că suntem la niveluri diferite, iar eu trebuie să mă fac mică și să-mi încui ambițiile într-un sertar pentru a nu deranja și pentru a continua relația.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Dacă ai și tu o poveste despre care crezi că merită spusă, nu ezita sa ne ajuți să o facem cunoscută comunității Ego.ro. Aici se leagă prietenii sau poți afla răspunsuri pe care alte persoane e posbil să ți le ascundă, din diferite motive. Scrie-ne povestea ta pe redactia@ego.ro, anunță-ne cum vrei să apară și dacă ai nevoie și de opinia unui specialist. Putem cere părerea unui expert și poate așa găsești mai ușor o rezolvare, o alinare sau măcar un gând bun din partea comunității EGO.RO!. De asemnea, la cerere, identitatea persoanei care ne scrie nu va fi făcută publică!