Când l-am cunoscut, am crezut că sunt cea mai norocoasă. Înalt, frumos și cu mult bun simț, se purta cu mine ca și cum aș fi fost o prințesă. Mereu romantic și cu gesturi drăguțe, nu trecea niciun eveniment pe care să nu-l marcheze. Mă simțeam protejată și iubită. Când le ascultam pe prietenele mele că se plângeau de viețile lor sentimentale, le compătimeam și nu înțelegeam cum acceptă să fie implicate în asemenea relații. Eu, în schimb, simțeam că trăiesc o iubire ca-n povești.
Ne-am cunoscut când eram adolescentă
Pe George l-am cunoscut, când eram în liceu. Ne știam de mult timp, dar în afară de un simplu salut nu era altceva între noi. Până când într-o zi, când am mers împreună de la școală spre casă. Atunci am avut șansa să vorbim mai mult și să-l văd cu alți ochi. Mi s-a părut drăguț, isteț și mă simțeam în largul meu alături de el.
Am continuat să vorbim prin mesaje zilele ce au trecut și am realizat că îmi doresc să fim mai mult decât simple cunoștințe. Sentimentul a fost reciproc, nu a mai trecut mult timp și am primit un mesaj de la el în care mă invita la o primă întâlnire. Am acceptat entuziasmată, iar de acolo lucrurile au curs natural și în scurt timp am devenit un cuplu. Mă simțeam tare mândră de relația pe care o aveam.
Eram fericită cu iubitul meu, care era atent cu mine, romantic și, părea, că nimic nu avea cum și de ce să strice lucrurile între noi. Credeam că suntem un cuplu unit și că putem vorbi deschis mereu pe orice subiect.
Nu pot să am încredere în el
S-au scurs șapte ani de la acea întâlnire, timp în care lucrurile s-au schimb, timp în care am realizat că nu pot să am încredere în el. Eu, care îl consideram cel mai bun prieten al meu, am ajuns la concluzia că, de fapt, omul de lângă mine se lasă influențat foarte ușor și uită rapid ce discutăm, ce stabilim împreună.
Poate părea o nimica toată pentru unii, dar pentru mine e o reală problemă, când văd că ce am vorbit cu omul de lângă mine se poate schimba în orice secundă, pur și simplu, de la o simplă părere pe care și-o poate exprima o persoană apropiată lui. Îmi arată că nu pot să am încredere în el.
Lucrurile s-au schimbat între noi
M-a durut cel mai tare când am stabilit, acum câteva săptămâni, că vom petrece sărbătorile de iarnă împreună cu părinții mei. Am discutat cu familia mea despre asta și cu el, toată lumea era fericită cu planurile făcute împreună. De curând, însă, am aflat de la o prietenă comună că el a acceptat invitația amicilor săi de a merge de sărbători cu ei la o cabană la munte.
Pe mine nici nu m-a întrebat, pur și simplu m-a pus în fața faptului împlinit. Bineînțeles, că i-am spus că am aflat, iar el nu a negat, dimpotrivă, a insistat că ne vom simți bine. I-am reamintit că am făcut deja planuri de sărbători cu părinții mei, dar mi-a spus că nu vrea să pice prost în fața tovarășilor săi, că ei ne-au invitat și nu poate să-i refuze. Mi-a fost rușine de părinții mei, când le-am spus că nu mai putem să ne ținem de planurile stabilite pentru că a intervenit altceva.
Un alt moment care m-a deranjat la maximum a fost când l-am rugat să mergem într-o vacanță în Veneția noi doi. Îmi doream mult să vizitez acest loc, să strângem amintiri împreună, să petrecem aici chiar de ziua mea de naștere. Mă gândeam că se va ocupa de tot și îmi va face o surpriză frumoasă. Da, s-a ocupat de tot, dar a schimbat destinația, fără să mă întrebe, de dragul prietenilor săi, care au optat pentru altă locație. Așa că de ziua mea am mers în Bulgaria cu gașca lui de prieteni.
Îi spune tot mamei sale
Efectiv nu înțeleg de ce face lucrurile astea. Îmi lasă senzația că se va ține de plan, după ce discutăm ceva, iar apoi își schimbă complet părerea când se întâlnește cu altcineva cunoscut. Cel mai mult mă deranjează că nici nu vorbește cu mine, ia decizii în numele nostru, deși știe foarte bine ce am discutat înainte.
În plus nu înțeleg de ce mama lui trebuie să știe tot ce vorbim noi.
Uneori, când sunt în vizită la părinții lui, mă trezesc cu întrebari despre subiecte pe care eu le-am discutat doar cu el. L-am rugat să păstreze discreția și să înțeleagă că asta e intimitatea noastră, mă aprobă, iar apoi se repetă povestea. Mă întreb ce rost mai are să vorbesc cu el și să-i spun ce vreau, dacă el oricum ține cont de părerea altora. Chiar nu știu cum să mai procedez, îl iubesc, dar pur și simplu încep să nu mai am încredere în el.
