Știu că toate miresele trec prin această fază. Mi s-a mai spus de nenumărate ori și mi s-a promis ferm că o să-mi treacă și că tot ce trebuie să fac e să las lucrurile să meargă de la sine. Problema este că eu nu mai vreau să mă căsătoresc. Și nu e doar o toană care o să-mi treacă.
Am o relație de 10 ani
Desigur, nu am spus nimănui de ce nu mai vreau să mă căsătoresc. Mai ales în condițiile în care am o relație de 10 ani cu iubitul meu, iar de opt ani chiar locuim împreună. Privit din afară, totul arată ca într-un film romantic. Dar viața nu e niciodată ca într-un film.
În primul rând, nu vreau să mă mărit niciodată. Cu nimeni. Habar n-am de ce am acceptat când iubitul meu m-a cerut în căsătorie, Atunci mi s-a părut că nu ar fi mare lucru, doar un act pe care să-l punem într-un sertar, iar toată viața noastră va fi la fel.
Nu mai vreau să mă căsătoresc
Ei bine, viața noastră nu e deloc la fel, de când am stabilit că ne căsătorim. E aproape un an de atunci, însă comportamentul iubitului meu a devenit total schimbat. Se poartă cu mine ca și cum aș fi proprietatea lui. Am impresia că am devenit doar un accesoriu pentru el, sunt doar un attachement cu care se mai laudă pe la prieteni. I-a dispărut complet respectul și parcă aș fi doar o parte din programul lui. „Acum mergem la ai mei”, „Acum ieșim la cină cu șeful meu” sau „Îmbracă-te frumos, mergem la teatru”. Sunt deciziile lui, eu nu mai am nimic de zis când îmi spune astfel.
La început nu am ripostat prea mult, nici măcar nu am avut energie să mă mai gândesc la aceste schimbări. Însă a devenit deranjant când programul meu nu se mai potrivea cu al lui și i-am spus că nu pot să onorez astfel de invitații. S-a aprins, s-a făcut foc și pară și chiar m-a avertizat că trebuie să încep să mă schimb. Adică i se pare că ar trebui să fiu mai supusă. Dacă asta însemană căsnicie, atunci mulțumesc, nu mi-o mai doresc.
Nu știu cum să-i spun că vreau să ne despărțim
Problema este că din cauza felului în care s-a schimbat, am devenit mult mai rece și mai distantă față de el. Eu nu pot funcționa ca o marionetă. Pur și simplu nu pot. De la distanțarea față de el și până la a observa atenția pe care o primesc din partea unui coleg, distanța a fost foarte scurtă. Nu pot spune că mă simt confortabil cu situația asta. Dar nici nu o pot lăsa să curgă de la sine așa, în continuare.
Din păcate nu știu cum să-mi fac curajul de a-i spune iubitului meu că vreau să anulăm nunta. Mai este destul de puțin timp și lucrurile sunt destul de avansate. Știu că vom pierde și niște bani, însă eu nu mai vreau să mă căsătoresc. Nici cu el, nici nu altcineva.
Totul era perfect între noi până să îi vină această idee năstrușnică cu căsătoria. Totul ar fi putut fi perfect, fără să facem lucrurile acestea „de ochii lumii” sau pentru că „așa trebuie”. Nu trebuie nimic. În opinia mea, o relație trebuie să dureze atât cât merge de la sine. În momentul în care trebuie să faci eforturi pentru a o menține, acolo ceva nu e înregulă. Ceva s-a stricat. Și dacă nu se repară de la sine, însemană că trebuie să-i da drumul să plece. Atașamentul față de alte persoane ne face să avem așteptări, iar asta e cauza tuturor dezamăgirilor.
