Oana Roman suferă enorm din cauza tatălui său: „Este cea mai mare durere a sufletului meu. Mă doare fizic și psihic” EXCLUSIV

Oana Roman ne-a vorbit cu emoție și cu nostalgie, în exclusivitate pentru Ego.ro, despre copilăria în care era ”fata lui tata” și se ținea de boroboațe, despre adolescența în care se simțea foarte singură, dar și despre celebrii ei părinți, Mioara și Petre Roman, care i-au fost un real exemplu în viață. Recunoaște că o doare dorul de tatăl ei, care, cândva, o căra în spate, pe cărări de munte, ca să o ferească de ploaia rece…

Reporter EGO: Postezi pe Internet mesaje optimiste, îți încurajezi admiratoarele să privească partea plină a paharului. De unde îți iei energia?

„Da, într-adevăr, încerc să transmit mesaje pozitive, deși am și eu zile în care nu sunt foarte bine, și nu mă feresc să o spun. Arăt publicului și perioadele în care mai cad și eu psihic, câteodată, pentru că toți suntem oameni. Nu fac parte din categoria acelora din online pentru care totul e bine și frumos 100%. Această putere pe care o am de a merge mereu mai departe e un har pe care l-am primit de la Dumnezeu. Reușesc cumva să găsesc mereu puterea necesară, oricât de greu ar fi, să merg mai departe, să nu mă las pradă momentelor de deznădejde.”

Familia Măruță se pregătește pentru un nou film, după succesul înregistrat de „Tati part-time”. David Măruță nu pare că vrea…

”Să nu se amestece programul”

Simona Pătruleasa, despre prima întâlnire cu soțul ei: “Am fost la o înghețată!”. Secretul relației lor care durează de 19…

Cum a fost cucerită

În adolescență, când părinții tăi erau foarte preocupați de probleme țării, iar tu erai mai mult singură, ți-ai luat un cățeluș…Cât bine ți-a făcut acea mogâldeață, în acea perioadă?…Și acum ai doi câini simpatici…

Imediat după Revoluție, când părinții mei nu mai aveau timp de mine, din păcate, a fost poate cea mai grea perioadă din viața mea. Eram adolescentă, nu eram pregătită pentru acele momente, mă simțeam foarte singură, deznădăjduită, nu știam ce va urma, așa că m-am gândit să cumpăr un câine. Am fost în Piața Obor, și am văzut un câine alb pătat cu negru, nici nu știam ce rasă e, mi s-a spus că e o rasă de câine foarte mare, Dog German. Am luat puiul cel mai mic și mai amărât. Apoi, a devenit un câine superb, era ca un vițel de mare. Nu am avut însă parte de el. În 1991, în momentul în care au venit minerii și a trebuit să plecăm de acasă, l-am lăsat în grija celor care păzeau locul, dar a fugit pe poartă. Nu l-am mai găsit niciodată, am suferit foarte mult. Acum am doi câini, pe Bubble, un Bulldog Francez, care a împlinit 10 ani și pe care îl iubesc din tot sufletul meu, și pe Luna, din rasa Cane Corso, care are doi ani, și e o minunăție. Ei îmi dau iubire necondiționată, dar îmi oferă și puterea și energia despre care vorbeam.

”Vorbele pot durea la fel de tare precum o palmă. Agresiunea verbală ar trebui sancționată legal”

Ai zis, la un moment dat: ”Dacă poți avea o vorbă bună, spune-o! Dacă nu, nu spune nimic!”. Cât de tare doare o vorbă spusă cu răutate? Din partea unui părinte, a unui partener de viață, a unui prieten..Poti ierta ușor?

Am făcut această afirmație pe Instagram, referindu-mă practic în primul rând la cei care comentează și care vorbesc uneori extrem de urât. Înțeleg că nu ești de acord cu mine, problema e cum îți exprimi acest dezacord. Am fost învățată că, dacă am de spus o vorbă bună, să o spun, iar dacă am ceva rău de zis, mai bine să tac. Oricum, dacă spui ceva rău nu rezolvi nimic, iar răul aruncat se va răsfrânge și asupra mea.

Cred cu tărie că oamenii răspund și plătesc pentru răul făcut. Vorbele pot durea la fel de tare precum o palmă sau o agresiune fizică. Agresiunea verbală este la fel de dureroasă și de puternică și de dăunătoare precum agresiunea fizică și ar trebui sancționată legal. Vorbele dor foarte mult. O palmă o simți pe moment și trece, vorbele însă rămân și pot lăsa urme adânci. Să ne gândim foarte bine, înainte de a spune un lucru, poate răni enorm. Și eu, la mânie, am spus vorbe pe care nu trebuia să le spun și am rănit. Și eu am avut parte, în zona publică, de cuvinte extrem de urâte. Nu m-au doborât, nu mi-au făcut un rău definitiv, însă, undeva, ele lasă niște urme.

”Eu și Marius ajungem la un numitor comun, reușim să fim împreună, dintr-un simplu motiv, pentru că ne iubim”

Deși ați trecut prin perioade în care v-ați dorit mici pauze, tu și Marius sunteți tot împreună. Recent, ai postat o poză pe Facebook cu tine, el și fiica voastră, unde ai adăugat și o declarație de dragoste: ”Noi, de mână, mereu”. Cum reușiți să treceți peste discuțiile inerente în orice familie? Ce le sfătuiești pe femei?

E un subiect lung. Am trecut prin momente dificile, ne-am despărțit, am și divorțat, dar am găsit puterea de a fi iar împreună. Nu este tot timpul roz, avem și opinii contradictorii, ne mai contrazicem, ne mai certăm, dar, per total, reușim să avem o viață frumoasă împreună. Nu există niciun cuplu care să nu se contrazică niciodată, să nu aibă probleme, ce se vede în online că au o viață roz, nu este adevărat, cu toții avem momente grele în cuplu, trebuie să fie asumate. Însă, eu și Marius ajungem la un numitor comun, reușim să fim împreună, dintr-un simplu motiv, pentru că ne iubim. Îl iubesc foarte mult și sunt convinsă că și el mă iubește foarte mult.

La finalul zilei, asta e cel mai important. Trăgând o linie, iubirea până la urmă e mai presus. Asta e cel mai important. Nu e un clișeu ce spun acum, e realitatea pe care o trăiesc. Ce le sfătuiesc pe femei? Să dialogheze, să comunice. Dacă există iubire și sentimente adevărate, într-un cuplu, nu ai cum să nu rezolvi problemele care apar.

”De la mama am moștenit impulsivitatea, care uneori mi-a deservit”

La ce semeni cu mama ta, din toate punctele de vedere, dar cu tatăl tău? Ce ai luat de la fiecare? Descrie-i în câteva cuvinte…

Am luat câte ceva de la fiecare dintre ei. De la tata am luat rigurozitatea, sunt perfecționistă, așa, ca el, îmi place să fac totul cu minuțiozitate. Îmi iubesc proiectele, meseria de a face PR și evenimente, dar îmi place foarte mult și ceea ce fac în zona online. O fac cu mare responsabilitate, pentru ca totul să fie făcut cu grijă și bine făcut. Sentimentul lucrului bine făcut l-am observat la tata, cât am stat împreună, este foarte serios și atent în tot ceea ce face.

De la mama am luat pasiunea pentru cărți, pentru cultură, pentru artă. De fapt, de la ambii am moștenit asta. Eu sunt însă ca mama, Berbec, sunt o fire mai impulsivă, de la ea am moștenit această impulsivitate. Uneori mi-a deservit, dar m-a și ajutat să fac lucruri care pentru alții sunt greu de făcut. De la mama am primit foarte multe lecții frumoase de viață, iubirea și respectul față de oameni și față de cei care muncesc cinstit, față de orice meserie. Pasiunea pentru limbi străine o am de la amândoi, iar de la tata am abilitatea de a învăța foarte repede. Mi-a dat Dumnezeu multe lucruri bune, pe care le-am primit de la părinții mei.

”Dacă e ceva care mă apasă îngrozitor este această lipsă de comunicare cu tata, lipsa prezenței lui fizice”

Tatăl tău s-a mutat în Elveția, cu serviciul? Vă vedeți destul de rar, ați trecut și prin perioade fără vizite, fără vorbe. Care e însă cea mai frumoasă amintire cu el din copilărie? Câți ani ne întoarcem în timp, când te simțeai ”fata lui tata”?

Tata nu s-a mutat definitiv din țară, va merge mai des acolo, în Elveția, are cursuri de ținut și treabă la acea universitate, unde este președinte, însă sub nicio formă nu se va muta. Din păcate, noi ne vedem mult prea rar, în ultimii ani, asta este cea mai mare durere a sufletului meu. Mă doare fizic și psihic, cumva, din ce în ce mai tare. Dacă e ceva care mă apasă îngrozitor și care îmi lipsește cel mai tare este această lipsă de comunicare cu tata, această lipsă a prezenței lui fizice, atât în viața mea, cât și a fiicei mele. Oricât de mult aș dori să îl înțeleg, nu reușesc.

Mă gândeam că au trecut Crăciunul și ziua Izabelei, că urmează ziua mea, iar tata nu a fost prezent lângă noi, în niciunul dintre aceste momente. Am multe amintiri frumoase cu tata. Am însă și una de suflet, de când aveam vreo 7-8 ani. Tata este pasionat de munte, iar pe vremea aceea mergea în fiecare weekend la Predeal și urca până la Susai.

A promis că mă va lua și pe mine, așa că într-o sâmbătă m-a trezit foarte devreme și am plecat amândoi cu trenul. Am urcat împreună la Susai, dar, pe drumul de întoarcere, ne-a prins o ploaia absolut îngrozitoare, mi-era foarte greu să cobor. M-a luat în spinare și a coborât așa cu mine, tot drumul. Am ajuns la gară, am urcat într-un tren internațional, cred că venea din Ungaria, avea cușetă. Nu am găsit locuri libere, așa că am stat amândoi pe culoar, până la București. E o amintire foarte dragă cu el…

Cum este relația cu fiica ta, dar cum ai fost tu ca fiică? Mama ta te răsfăța? De ce te dojenea cel mai des, făceai boroboațe?

Am o relație foarte bună cu Izabela, este un copil extraordinar, pe care l-am crescut în multă libertate, încercând însă să-i transmit și toate regulile și educația pe care și eu am primit-o de la părinții mei și de la bunica. Mama a trecut prin foarte multe greutăți. În 1984, când aveam 8 ani, a fost diagnosticată cu cancer de piele, cu melanom, a trebuit să se opereze, și a fost o perioadă foarte grea. Muncea foarte mult la Radio, la facultate, dădea și meditații,

Din păcate, nu avea timp să stea prea mult cu mine. Și nici nu a fost o mamă foarte afectuoasă, în sensul de tandrețe, probabil așa fusese și ea crescută, la rându-i. Dar, mi-a oferit foarte multe lucruri, m-a îndrumat, m-a sfătuit, m-a sprijinit, m-a învățat, mi-a acordat o libertate pe care alți copii nu o au. Nu s-a băgat niciodată în viața mea, dar a fost, acolo, lângă mine, cu un sfat despre viață. Când eram foarte foarte mică, eram foarte îndărătnică, cum spunea tata, făceam destul de multe pozne, și ea mă mai dojenea, că nu eram foarte cuminte. Mamei îi datorez însă cam tot ce sunt eu, astăzi, per total.

Împlinești 46 de ani, pe 13 aprilie, ai un ten perfect. Ce secrete deții? Folosești și măști naturiste, la îndemâna oricui?

Da, tenul meu este într-o stare foarte bună, la 46 de ani. Este, de fapt, o moștenire genetică, de la bunica. Și mama, la 82 de ani, are un ten extraordinar. Folosesc niște produse pe bază de retinol și de colagen, o combinație fabuloasă, dar folosesc și serumuri cu vitamina C, cu ceramide, și măști de-a gata. Mai prepar și în casa o mască foarte bună, care costă foarte puțin, din argilă, puțină apă, gălbenuș de ou, ulei de vitamina D, un pic de aspirină pisată, pe care o las pe față. Dă rezultate foarte bune.

”De la bunica am învățat bunele maniere, cum să mă comport în societate”

Ai moștenit și eleganța bunicii tale. Ce sfaturi de viață ți-a dat? Ai păstrat vreun obiect amintire?

Bunica a fost un personaj esențial în viața mea, omul de la care am învățat tot ce ține de bunele maniere, de protocol, m-a învățat cum să mă comport în societate. Și-a dedicat ani, ca să mă învețe, a fost soție de ambasador, peste 35 de ani, îi sunt recunoscătoare pentru toate aceste lecții importante. Pentru ea, eleganța și bunul-simț erau vitale. Am moștenit foarte multe lucruri, toată argintăria ei, tacâmurile, care mi-au revenit mie, dar și obiecte de mobilier, cu mare valoare sentimentală. Iar de la bunicul meu am păstrat medaliile. Faptul că au ajuns la mine câteva dintre lucrurile care le-au aparținut și că trăiesc în casă cu acest obiecte dragi pentru mine este foarte important.

Cum a slăbit: ”Timp de 16 ore nu mănânci nimic”

Arăți foarte bine, ai primit sute de complimente si pe Facebook. Care este dieta-minune? Multe femei ar vrea să știe ce ai eliminat din alimentație, care este meniul tău? Se poate slăbi și fără operațiile de micșorare a stomacului, doar cu voință?

Acest proces de slăbire durează de doi ani. Eu cred că o operație de micșorare a stomacului trebuie făcută doar atunci când ai grave probleme de sănătate și foarte multe kilograme de slăbit, trebuie însă multă voință și determinare. Am făcut proceduri de remodelare corporală, timp de un an și jumătate. Și țin și o dietă. Timp de 16 ore nu mănânci nimic, apoi, în cele 8 ore rămase din zi, mănânci orice, dar nu oricât. Trebuie să fii foarte atent, în plus, consum un ceai pe care l-am tot promovat. Din cauza operației abdominale, nu am însă voie să fac sport și nici efort prea mare, așa că am slăbit fără să merg la sală.

Cum a scăpat soțul ei de alopecie, afecțiune de care suferă și soția lui Will Smith

Soțul tău a fost diagnosticat, din cauza stresului, cu alopecie, afecțiune de care suferă și soția lui Will Smith. Cât de complicată este această problemă de sănătate și cât de greu se tratează? De ce a ajuns motiv de bătaie la Gala Premiilor Oscar?

Marius a făcut această boală pe sistem nervos, este o afecțiune foarte gravă, psihic te dărâmă, îi căzuse păr și din cap și din barbă. A fost foarte greu, am căutat mult timp tratamente, nu prea funcționa nimic. Am găsit în cele din urmă niște creme, pe care ni le-a prescris un dermatolog foarte deștept. Și-a revenit însă și din acea depresie, cumva și starea psihică l-a ajutat să se vindece. Este o afecțiune care te vitregește de foarte multe lucruri. Nu este frumos să râdem și să facem glume pe seama niciunei boli, pe lumea asta.

Ai studiat la Școala de Înalte Studii în științele informației și comunicării – CELSA de la Sorbona, ai fost șefă de promoție, la lucrarea de masterat, ai obținut un punctaj de 17,5 din 20. Și, totuși, la un moment dat, ți-era foarte greu, în România, să găsești un loc de muncă bun. Și sunt mulți în această situație. Ai acceptat locuri de muncă și sub calificarea ta, pentru a avea un salariu?

Am studii de înaltă calitate, și mă mândresc cu asta, am absolvit o școală prestigioasă și foarte grea. Am niște diplome foarte rare, sunt foarte puține locuri, sunt dintre acei privilegiați care au această diplomă, doar 60 de persoane o obțin, la o promoție. Toată lumea credea că, fiind fata lui Petre Roman, tata m-a trimis la studii și mi-a plătit acolo, dar nicidecum nu este vorba despre asta. Venisem în România în anul 2000 cu o meserie care se practica foarte puțin spre deloc.

Consider că această meserie se practică și acum greșit și prost în România, de aceea nu am lucrat niciodată cu nicio agenție. Am lucrat singură, am făcut evenimente cu sute de persoane, pe care le-am organizat doar eu, fără o echipă în spate, la un nivel înalt, sunt lucruri de care sunt mândră. Pe toți i-au interesat toate aberațiile, dar nu și reușitele mele profesionale. Recunosc, au fost perioade în care n-am avut contracte sau am organizat evenimente pe bani mai puțini decât meritam. M-am subevaluat, pentru că așa a fost situația. În România, foarte mulți oameni nu-ți apreciază competența.

De ce crede că nu-și găsește loc în televiziune: ” Am gura mare, nu mă conformez, nu știu să lingușesc lumea”

Televiziunea a rămas, acolo, în sufletul tău, ca o mare dragoste. Pentru ce proiect tv te-ai mai întoarce pe micul ecran?

Da, televiziunea este probabil cea mai mare pasiune a mea. Dacă este ceva care îmi lipsește cu adevărat și regret este că nu am reușit să-mi păstrez un loc de muncă în televiziune. De ce? Pentru că am gura mare, nu mă conformez, nu știu să lingușesc lumea. Încă mai cred că, dacă îți faci treaba bine, ar fi îndeajuns, dar nu e valabil întotdeauna. M-aș întoarce pentru un proiect interesant, dar nu aș face anume tipuri de emisiune. Recunosc că televiziunea este un loc care îmi lipsește foarte mult.

Ce sfat de aur i-a dat Petre Roman: ” Trebuie să ne gândim că tot ce e mai bun de-abia acum urmează!”

Un gând bun, pentru cititoarele Ego.ro…

Vă urez un Paște luminat, liniștit, împlinit! Vă urez să aveți mult echilibru emoțional, care să vă ajute să treceți peste această perioada atât de zbuciumată! Și cred că vorba aceasta, pe care eu am învățat-o de la tata, și care pe mine m-a ajutat să trec peste perioadele grele, ar ajuta și pe alții: ”Trebuie să ne gândim că tot ce e mai bun de-abia acum urmează!”.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!