Obiceiul interzis în prima zi de Paște. Ce nu e bine sub nicio formă să faci

Obiceiul interzis în prima zi de Paște

De sărbătoarea Paștelui se leagă o serie de tradiții și obiceiuri de care se ține cont cu sfințenie în unele zone ale țării. Acestea sunt transmise din generație în generație și, în timp ce unele sunt arhi-cunoscute printre români, altele sunt mai puțin populare. Care este obiceiul interzis în prima zi de Paște și ce se întâmplă dacă nu respecți tradiția.

Care este obiceiul interzis în prima zi de Paște

Creștinii ortodocși de pretutindeni sărbătoresc astăzi, 16 aprilie, Învierea Domnului. Este una dintre cele mai importante sărbători, iar de ea se leagă o serie de tradiții și obiceiuri pe care oamenii le respectă și în prezent. Prima zi de Paște marchează sfârșitul celui mai lung post de peste an, iar credincioșii se pot bucura astăzi și bucatele tradiționale preparate minuțios.

Citește și: Cu ce este bine să te speli pe față în prima zi de Paște. Are o semnificație specială

Această zi de sărbătoare reunește familia în jurul mesei, dar este ideală și pentru relaxare. Indiferent cum ai alege să te relaxezi în duminica Paștelui, se spune că nu este bine să dormi la amiază. Potrivit tradiției, dacă dormi în ziua de Paște vei fi somnoros tot anul și vei atrage ghinionul.

De asemenea, în popor se spune că te va prinde ploaia de fiecare dată când vrei să lucrezi la câmp, iar culturile agricole vor fi distruse de păsări. În alte zone ale țării se spune că nu este bine să pui sare pe oul roșu, atunci când îl mănânci, pentru că vei transpira excesiv tot anul. Această tradiție este mai puțin cunoscută.

Citește și: De ce să nu pui sare pe ouă în prima zi de Paște. Puțini știu asta

Ce este bine să faci în prima zi de Paște

În multe zone ale țării se respectă cu sfințenie o tradiție privind spălatul feței în ziua de Paște. Într-un vas cu apă, se pun un ou roșu, o monedă și o plantă verde, iar toți cei din casă, de la mic la mare, se spală pe față cu aceasă apă în ziua de Paște. Se spune că în acest fel, vor fi sănătoși și puternici tot anul.

Citește și: Cum se ciocnesc ouăle în prima, a doua și a treia zi de Paște. Există trei reguli, potrivit tradiției. Mulți români nu știu

După cele 49 de zile de post, credincioșii pot în sfârșit să mănânce alimentele pe care le-au pregătit pentru Paște. Se spune că este bine ca primul lucru pe care îl mănânci în ziua de Paște să fie un ou roșu.

O altă superstiție spune că dacă în această zi de mare sărbătoare îți trece pragul casei un bărbat, vei avea parte de noroc și belșug tot anul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…