Cu ce este bine să te speli pe față în prima zi de Paște. Are o semnificație specială

Cu ce este bine să te speli pe față în prima zi de Paște

Paștele se sărbătorește anul acesta pe 16 aprilie, ziua în care credincioșii sărbătoresc Învierea Domnului Isus Hristos. Ziua de Paște este una încărcată de tradiții și obiceiuri pe care unii oameni le respectă cu sfințenie. Pentru cei care nu știu, iată cu ce este bine să te speli pe față în prima zi de Paște.

Spălarea feței, unul dintre cele mai importante obiceiuri

În prima zi de Paşte, prin spălarea feţei cu apa în care s-au pus un ou roşu. Se pune unul alb şi un bănuţ existând credinţa că oamenii se pot purifica şi au parte de sănătate şi noroc. Acest ritual aduce, totodată, multă bucurie copiilor.

„După participarea la Slujba Învierii, credincioşii mergeau la mormintele celor trecuţi în lumea de dincolo. Apoi veneau acasă cu lumânârile aprinse pentru a aduce Lumina Învierii.

Urma spălarea feţei cu apă în care s-a pus un ou roşu, unul alb şi un bănuţ. Există credinţa că astfel se vor curăţa, se vor purifica prin apa folosită.

Citește și: Când se vopsesc ouăle de Paște 2023. Multe persoane nu știu asta

Apa are o semnificaţie deosebită în tradiţia populară şi mai cu seamă cu acest prilej are rolul de a curăţa, de a purifica. Apa o întâlnim şi cu prilejul altor obiceiuri din ciclul vieţii: la naştere, la nuntă, la înmormântare, având un rol deosebit, şi, iată, că nici în cadrul acestei sărbători nu lipseşte.

Cu ce este bine să te speli pe față în prima zi de Paște
Cu ce este bine să te speli pe față în prima zi de Paște

Oul roşu semnifică sănătatea, era o dorinţă, speranţa de a fi sănătoşi pe parcursul anului respectiv. Copiii chiar obişnuiau să ia din apa respectivă oul roşu şi să-l apropie de obraji. Trebuie să îşi şteargă obrajii cu el în ideea de a fi sănătoşi pe parcursul anului. Oul alb semnifică puritate, iar bănuţul noroc”, spune Anişoara Ştefănucă, şefa Secţiei cercetare din cadrul Centrului Cultural Dunărea de Jos Galaţi, scrie Mediafax.

Citește și: Cât costă carnea de miel la Lidl și Kaufland înainte de Paște 2023. Suma pe care românii trebuie să o scoată din buzunar

Acest obicei este unul care aduce multă bucurie copiilor, cei mai mici putând lua la finalul ritualului bănuţul din apă. De altfel, acest obicei este urmat în mai toate zonele din țară, nu doar în județul Galați.

Cu ce este bine să te speli pe față în prima zi de Paște. Tradiții și obiceiuri

Oamenii obișnuiesc să ia o linguriță de Paști sau vin cu pâine sfințite, dimineața, înainte de micul dejun.

Se spune că la sate, băieţii se pot duce în ziua de Paşte cu flori la casa unde locuiește fata cea dragă. Dacă sentimentul este reciproc, atunci fata, pentru a-și arăta consimțământul, trebuie să îi ofere băiatului un ou roșu.

Dacă vreţi să aveţi vederea bună tot anul se spune că ar trebui să priviţi într-un vas cu apă, dintr-o cană nouă.

Citește și: Modele ouă de Paște 2023. Idei pentru toate gospodinele

Pentru a proteja casa de cele rele, se spune că ar fi bine să aşezaţi o bucată mică de fier sub prag.

Dacă prima persoană care vă intră în casă de Paşte este bărbat, veţi avea noroc tot anul.

La masa de Paște trebuie să mâncaţi mai întâi un ou, pentru că el aduce sănătate pe parcursul anului

În ziua de Paşte se pare că nu este bine să dormiţi, pentru că în restul anului veţi fi somnoroşi, veţi avea ghinion

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…