Ovi Jacobsen, prima reacție după ce România nu s-a calificat în finala Eurovision: „Nu am crezut foarte tare în această piesă de la început!” EXCLUSIV - Ego.ro

Ovi Jacobsen, prima reacție după ce România nu s-a calificat în finala Eurovision: „Nu am crezut foarte tare în această piesă de la început!” EXCLUSIV

Speră ca anul următor să avem o reprezentație mai bună pentru țara noastră

România nu s-a calificat în finala Eurovision, care o să aibă loc sâmbătă, 13 mai. Theodor Andrei, reprezentantul țării în concursul urmărit de foarte mulți oameni, nu a reușit să prindă un loc în etapa următoare. Ovi Jacobsen, care s-a clasat pe locul 3 alături de Paula Seling în 2010, la Eurovision, ne-a oferit o reacție, în exclusivitate pentru Ego.ro, explicând că, încă de la început, nu a crezut foarte tare în piesa aleasă.

Ovi Jacobsen: „Nu am crezut foarte tare în această piesă de la început”

Ovi Jacobsen spune că s-a întristat pentru că România nu a ajuns în finală. Cu toate acestea, cântărețul nu a crezut, încă de la început, în piesa aleasă pentru Eurovision. Acesta ne-a mărturisit că Theodor Andrei nu l-a convins, însă speră ca anul următor să avem o reprezentație mai bună pentru țara noastră:

„Evident, ne pare rău că reprezentantul României nu a ajuns în finală. Până la urmă, indiferent de prestația lui sau de piesă, el, totuși, ne reprezenta. Personal, nici eu nu am crezut foarte tare în această piesă de la început. Cam așa cum s-a exprimat lumea, în general, pe forumurile din afară, e puțin cam confuz conceptul, de la piesă, la abordarea lui vocală, chiar dacă este un băiat care cântă bine în general, la producția muzicală a piesei. Nu m-a convins. Sperăm ca anul viitor să fie mai bine.”

„Anul acesta au fost niște curiozități pe scenă”

În plus, Ovidiu Cernăuțeanu, cunoscut drept Ovi Jacobsen, a punctat că anul acesta au fost câteva piese destul de bizare propuse la Eurovision. Compozitorul susține că anumite melodii nu ar fi fost văzute de multă lume în finală, însă formula de vot din acest an le-a adus acolo:

„Eu, personal, chiar am ceva în lucru. Chiar mi-aș dori să revin. Dacă nu ca artist pe scenă, cu o piesă. Am o piesă compusă de mine în pandemie. Chiar aveam planuri mari să o readuc în selecția națională. Până una alta, era bine pentru România să ajungem măcar în finală, chiar contează. Anul acesta au fost niște curiozități pe scenă, de altfel, au fost câteva piese destul de ciudate. Curios, aceste piese au ajuns în finală. Deocamdată, cu formula de vot, care a fost exclusiv publică la aceste semifinale, ne-am trezit în finala de sâmbătă cu niște piese pe care multă lume nu le-ar fi văzut acolo.”

Vezi și – Prima reacție a lui Dan Negru, după ce România nu s-a calificat în finala Eurovision: “Nu poți să sari o prăpastie țopâind”

„Îi urăm succes în continuare artistului român care ne-a reprezentat, mult noroc cu altă ocazie!”

De asemenea, Ovi Jacobsen ne-a dezvăluit care sunt piesele pe care le consideră foarte bune pentru finală. Acesta a enumerat Suedia, Norvegia și Finlanda. Mai mult, artistul îi urează succes pe viitor celui care ne-a reprezentat în acest an, Theodor Andrei:

„În ceea ce privește finala de sâmbătă, există 4-5 piese foarte bune. Avem Suedia, cu Loreen, Norvegia, cu o piesă bună și o prestație solidă, Finlanda poate să fie o surpriză, este o piesă funny care poate să ajungă foarte sus. Îi urăm succes în continuare artistului român care ne-a reprezentat, mult noroc cu altă ocazie!”

Elena Ionescu, fosta membră a trupei Mandinga: „Destul de previzibil pentru România”

Și Elena Ionescu, fosta solistă a trupei Mandinga, s-a regăsit printre cei care au urmărit prestația concurenților pe scena Eurovision.

„Am urmărit aseară. Din păcate, destul de previzibil pentru România. De ani de zile oamenii care jurizeaza sunt oameni care nu au habar cu acest gen de competiție. Sunt oameni străini de emoția acestui concurs, iar acest lucru se vede de ani de zile”, ne-a declarat Elena Ionescu.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Simona Pătruleasa nu spune ”nu” atunci când e vorba de întoarcerea în TV. Ce face acum, de când ”stă acasă”
10 2 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *