Am 32 de ani și sunt pe punctul de a mă căsători cu bărbatul pe care-l iubesc. Însă lucrurile nu merg întotdauna așa cum ne dorim noi. Asta pentru că părinții mei nu-l vor. Familia mea nu vrea nici în ruptul capului să-l accepte pe bărbatul pe care-l iubesc.
Familia mea nu vrea nici în ruptul capului să-l accepte
Știu că oamenii au, în general, prejudecăți în ceea ce-i privește pe musulmani, dar atunci când ești îndrăgostită, toate aceste prejudecăți par niște prostii.
Viitorul meu soț e gata să renunțe la țara lui și să rămână în România, unde a terminat facultatea și este medic stomatolog. Chiar dacă pare greu de crezut, el este mai creștin decât mulți alții care sunt doar „cu numele”. Este cel mai inimos și mai credincios om pe care l-am întâlnit.
Nu ar face rău niciodată, nimănui. Are păreri mai democratice decât majoritatea dintre noi și un respect mai profund pentru mine decât au avut chiar frații mei. Nu știu ce argument să le mai aduc, ca să-i conving să lase garda jos.
Părinții mei nu-l vor pe bărbatul pe care-l iubesc
Ei continuă să-mi spună că educația specifică culturii lor va fi vizibilă mai devreme sau mai târziu. Ei cred că este doar un sălbatic care va vrea să aibă mai multe soții și care mă va trata ca pe o servitoare. Cam asta este părerea generală, atunci când vine vorba despre ei. Desigur, nouă ni se pare ciudat modul lor deviață, însă el îmi spune mereu că nu a fost niciodată de acord ca o femeie să fie tratată altfel, decât de la egal la egal. Tocmai acesta a fost unul dintre motivele pentru care a vrut să plece din țara lui și să se stabilească în România. Desigur, părerea lui este că femeile din România sunt foarte asemănătoare cu cele din țara lui, în sensul că au respect pentru ce înseamnă tradiții și familie.
Familia mea îmi tot spune că sunt naivă. Eu însă mă cred temerară. Și am încredere deplină în viitorul meu soț. El vrea să se stabilească aici și să își deschidă propriul cabinet stomatologic. Nu vrea să mergem în țara lui și nici eu nu mi-aș dori să mergem mai mult decât în vizită. Însă fără sprijinul familiei mele nu va fi foarte ușor să se adapteze.
L-aș alege pe el în detrimentul familiei
El îmi spune mereu că a învățat foarte mult de la mine cum să fie un om mai bun și îmi spune că îi înseninez viața. Chiar mai mult, spune că nici în familia lui nu a găsit înțelegere așa cum a găsit la mine. Acum, rămâne să vedem dacă familia mea va trece peste aceste prejudecăți și îl va accepta. Pentru că eu sunt decisă să nu renunț la el. Aceste diferențe dintre noi ne fac doar mai frumoși și ne apropie mai mult, învățăm mereu unul de la celălalt. În niciun caz nu ar trebui să ne îndepărteze. Însă până acum, pare că orice aș face, părinții mei nu-l vor. Mi-aș dori ca familia mea să nu mă pună în sitația de a alege între ea și el, pentru că răspunsul meu cu siguranță îi va răni.
