Plante care țin departe gândacii de casa ta. Sunt un aliat de nădejde împotriva acestor insecte

Plante care țin departe gândacii de casa ta. Sunt un aliat de nădejde împotriva acestor insecte

Gândacii reprezintă o problemă majoră atunci când își fac apariția în locuință. Aceștia se înmulțesc rapid, mai ales în sezonul cald, și este o adevărată provocare să scapi de ei fără să apelezi la soluții chimice puternice. Există însă o serie de plante care țin departe gândacii de casa ta. Iată ce flori ar trebui să ai în ghiceci, dacă nu vrei să ai probleme cu insectele.

Remedii naturale: plante care țin departe gândacii

Insectele care apar și se înmulțesc atunci când vine căldura reprezintă o problemă supărătoare pentru oricine. Pentru a ține la distanță anumite insecte precum gândacii și muștele, mulți oameni apelează la soluții chimice puternice, care pot avea efect iritant. Poți scăpa de aceste insecte și cu ajutorul unor ingrediente naturale, la îndemână. Acestea, spre deosebire de spray-uri și soluții, nu îi omoară, ci îi alungă, prin miros.

Citește și: Amestecul puternic cu usturoi care te scapă de gândacii de bucătărie. Trebuie să-l încerci

Una dintre plantele în ghiveci care alungă insectele este Citronella. Este o plantă cu un miros puternic, asemănător cu cel de lămâie. Uleiul esențial de Citronella este prezent și în numeroase spray-uri naturale anti-țânțari, care se aplică pe piele.

O altă plantă eficientă în alungarea insectelor este Lemongrass. Folosită și la gătit, mai ales în preparate cu specific oriental, această plantă aromatică are un miros foarte puternic, ce alungă atât gândacii, cât și muștele și țânțarii.

Florile de gălbenele au, de asemenea, un miros care respinge insectele. Acele flori de culoare galben intens, folosite pentru prepararea unguentelor, sunt eficiente în a ține la distanță insectele. Poți pune ghiveciul cu gălbenele în bucătărie sau pe balcon, pentru a ține departe gândacii.

Citește și: Trei ingrediente din bucătărie împotriva gândacilor din casă. Te scapă definitiv de ei

Plante care țin departe gândacii de casa ta. Sunt un aliat de nădejde împotriva acestor insecte
Citronella

Alte sfaturi practice pentru a ține departe gândacii

Dacă locuiești la bloc, trebuie să știi că gândacii circulă prin zona țevilor de încălzire, prin gurile de aerisire și pot trece foarte ușor dintr-o locuință în alta, mai ales dacă există crăpături în pereți.

Pentru ca insectele să nu vină de la vecini, trebuie să te asiguri că acoperi toate orificiile pe unde ar putea intra. De asemenea, ai grijă la depozitarea alimentelor. Nu păstra pungi cu pâine, biscuiți sau alte alimente, deschise, în bucătărie sau în cămară, pentru că gândacii se vor aduna acolo unde sunt surse de hrană.

Citește și: 5 plante care țin gândacii la distanță. Unde e bine să le așezi în casă, funcționează de minune

Apoi, asigură-te că duci gunoiul cât mai des, pentru că resturile alimentare pot, de asemenea, să atragă insectele în casa ta. Aruncă gunoiul zilnic, dacă nu vrei ca acesta să se transforme în sursă de atracție pentru insectele nedorite.

Deratizarea este întotdeauna o soluție eficientă dacă în blocul în care locuiești este invazie de insecte. Igienizarea spațiilor comune cu soluții chimice îndepărtează insectele, iar acestea vor dispărea și din apartamente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Super Tasting pe harta României – un tur național de degustări premium, semnat Paharnicul.ro și Unvinpezi.ro

Utile

Super Tasting pe harta României – un tur național de degustări premium, semnat…

Două platforme dedicate vinului de calitate, Paharnicul.ro şi Unvinpezi.ro, au lansat, începând cu luna mai 2025, „Super Tasting”, un tur naţional de degustări premium, care…
Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…