Pe timpul verii, când afară este caniculă, te gândești cum poți împrospăta aerul din casa ta. Pe lângă aerul condiționat sau ventilatorul, e bine de știu că există și plante de interior care absorb căldura și care ajută la reîmprospătarea aerului.
Ce plante să ai în interiorul case pentru aer proaspăt, mai ales pe timpul verii
Temperaturile ridicate se resimt peste tot în timpul verii. Pentru a face față acestui anotimp, îți spunem care sunt plantele de interior care absorb căldura și care ajută la reîmprospătarea aerului din casa ta. Ele reprezintă o alternativă bună pentru aparatele de aer condiționat și ventilatoare. Iată trei dintre ele:
Palmierul Areca
Face parte din principalele plante care absorbo căldura din interiorul locuințelor. Este o plantă cu tulpina foarte groasă, frunze lungi, originară din insula Madagascar. Se adaptează foarte bine la temperaturi ridicate. Pe lângă faptul că ajută la decor, este o plantă care se păstrează de obicei în casă deoarece ajută la împrospătarea aerului și la purificarea acestuia.
Limba soacrei
Limba soacrei este o altă plantă de interior care absoarbe căldura. Are frunze foarte lungi, iar acestea purifică aerul, permițându-i să dea senzația de prospețime în încăperile în care este amplasată. Pe lângă frumusețea ei, planta limba soacrei este una dintre cele care ajută la absorbția excesului de umiditate dintr-o cameră, ceea ce ajută la reglarea temperaturii.
Aloe Vera
Această plantă medicinală este foarte des întâlnită și în case. Este utilizată pe scară largă pentru a prepara unele remedii casnice, mai ales atunci când e vorba de îngrijirea pielii. Datorită proprietăților sale, Aloe Vera este capabilă să emită cantități mari de oxigen care sunt folosite pentru a scădea temperature din camerele în care este plasată. O poți folosi cu încredere pentru a reîmprospăta aerul din casa ta.
Alte plante care absorb căldura dintr-o încăpere:
Bambusul- este deja cunoscut pentru capacitatea sa de a răcori aerul din jur.
Iedera – ajută și la răcirea mediului înconjurător.
Ficusul – poate ajuta la răcirea aerului, mai ales în interior.
Feriga – este o plantă care iubește umiditatea și ajută la menținerea acesteia în aer, ceea ce duce la răcirea aerului din cameră.
Acum că le știi, nu îți rămâne decât să te asiguri că ai una din ele în casă pentru a te bucura mereu de aer proaspăt!
Citește și – Plante de balcon care iubesc soarele. Sunt ușor de îngrijit și arată superb, toți vecinii te vor invidia