Plante de balcon care iubesc soarele. Sunt ușor de îngrijit și arată superb, toți vecinii te vor invidia

Sunt perfecte pentru orice balcon sau terasă

Scris de: Daoud Andra

31 May. 2023

Balconul sau terasa pot fi înfrumusețate cu ajutorul florilor. Există numeroase plante pe care le poți pune în ghiveci sau în jardiniere și le poți așeza afară, pentru că sunt dependente de lumină și căldură. Iată câteva plante de balcon care iubesc soarele și care arată spectaculos în orice spațiu.

Ce plante de balcon poți alege pentru a înfrumuseța spațiul

Terasa sau balconul reprezintă spațiile de relaxare pentru mulți dintre cei care locuiesc la bloc. Pentru a înfrumuseța aceste spații, poți apela la diverse decorațiuni, dar și la plante în ghiveci, colorate și parfumate, care iubesc soarele și sunt ușor de îngrijit.

Citește și: Plante de grădină care înfloresc toată vara. Sunt superbe, te vei bucura de o grădină minunată

Begonia boliviensis. Această plantă cu frunzele alungite și florile de culoare roșie, mari, este de asemenea ideală pentru spațiile exterioare. Floarea iubește soarele și este perfectă pentru grădină sau balcon. Are nevoie să fie udată numai când pământul este complet uscat. Frunzele sunt sensibile și se pot deteriora ușor, motiv pentru care ar trebui să stea suspendată.

Mușcatele semicurgătoare. Una dintre cele mai populare plante pentru balcon, care poate fi așezată în jardiniere. Mușcata se găsește într-o mulțime de culori și de soiuri, este ușor de îngrijit și se integrează imediat în peisaj.

Citește și: Plante care țin departe gândacii de casa ta. Sunt un aliat de nădejde împotriva acestor insecte

Calibrachoa sau Un milion de clopoței. Aceste flori curgătoare colorate sunt ideale pentru spațiile exterioare. Au nevoie de un ghiveci mare, pentru a înflori abundent și trebuie să fie udate la fiecare trei zile. Nu exagera cu apa, pentru că nu le place ca solul să fie umed, deoarece rădăcinile pot putrezi. Planta este destul de rezistentă la condițiile meteo, singura care o poate distruge fiind grindina.

Plante de balcon care iubesc soarele. Sunt ușor de îngrijit și arată superb, toți vecinii te vor invidia
Calibrachoa

Iasomia braziliană. O plantă foarte apreciată, datorită florilor colorate și parfumate. Este o alegere excelentă pentru balcon sau terasă și aduce un aer exotic spațiului în care este așezată.

Citește și: În ce e bine să așezi orhideea pentru a înflori de mai multe ori pe an. Are nevoie de un substrat special, iată ce trebuie să faci

Verbena. Deși este o floare de grădină, ea poate fi plantată în ghivece sau jardiniere și pusă pe balcon sau pe terasă. Florile pot avea nuanțe de roz, roșu, violet sau albastru și sunt înflorite de la începutul verii până toamna. Este ideal să fie pusă într-un ghiveci suspendat, pentru a se dezvolta armonios.

Umbra nopții. O plantă cu flori de culoare mov, originară din Argentina și Paraguay. Poate fi așezată pe balcon în timpul verii, însă în sezonul rece are nevoie să fie ținută în casă. Înflorește pe tot parcursul anului și este foarte ușor de îngrijit.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
De ce nu se mai implică Larisa Udilă în proiecte TV
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *