Prezentatorul Octavian Ursulescu, dezvăluiri despre câștigurile din comunism: ”Gajul nostru era fix!”. Cum erau verificate solistele, înainte de a urca pe scenă

Nimeni nu va reuși să egaleze performanțele profesionale ale vestitului prezentator din anii comunismului, Octavian Ursulescu. În interviul oferit în exclusivitate pentru Ego.ro, acesta ne-a vorbit despre stadiul muzicii românești, despre Festivalul de romanțe de la Târgoviște, care se va desfășura în perioada 20-22 octombrie, dar și despre marile lui pasiuni, grădinăritul și pescuitul. A dat și timpul înapoi și și-a amintit de forfota și de emoțiile din culisele Festivalului ”Mamaia”, dar și de faptul că trebuia să-și cumpere singur costumele de scenă. Iar celor două mașini de scris, unde își realiza textele de prezentare, erau înscrise la Miliție, conform regulilor stricte de la acea vreme. Viața carismaticului prezentator Octavian Ursulescu este, de departe, un roman. Vă invităm să îi savurați poveștile din culise…

Octavian Ursulescu: ”Succesul major și popularitatea aparțin acelor soliști care cântă în limba română, pe înțelesul și gustul marilor public”

„În noiembrie voi fi de câteva ori pe scena Sălii Palatului”

Romanțele au rămas în inimile românilor. De câți ani prezentați Festivalul ”Crizantema de Aur“ de la Târgoviște și care au fost marii noștri cântăreți de romanțe? Ce artiști vor participa la ediția din această lună?

Octavian Ursulescu: Romanța românească este un gen muzical de patrimoniu, fiind în atenția UNESCO să fie recunoscută ca atare. Românul, nu neapărat cel în vârstă (constat asta la festivalurile de gen, la Târgoviște sau la Zlatna), este sensibil, nostalgic, aplecat spre visare, tandrețe, varsă o lacrimă sau oftează atunci când romanța îi merge la inimă. Iar toți marii compozitori au scris romanțe, nu o dată pe versurile marilor noștri poeți, în frunte cu Eminescu, Coșbuc, Goga sau Alecsandri.

Andreea Bălan nu mai crede în certificatul de căsătorie. „Pentru mine acest obiectiv nu mai este de atins” VIDEO EXCLUSIV

”Nu mai contează să te măriți și să faci un act”

​Cristina Ciobănașu a ieșit pentru prima dată din țară alături de familia adoptivă. ”O țin minte ca pe una dintre…

”De-a lungul anilor am continuat să vizitez țara asta minunată”

Au apreciat în cel mai înalt grad romanța românească Franz Liszt, Ion Vasilescu, George Sbârcea, Vasile Alecsandri, nemaivorbind că însuși imnul nostru de stat, ”Deșteaptă-te, române!”, are la bază romanța ”Din sânul maicei mele” de Anton Pann! Toate aceste mărturii, alături de fotografii, costume, instrumente muzicale, partituri, manuscrise, discuri, afișe, pot fi admirate la ”Casa romanței” din Târgoviște, muzeu unic fondat de dr. în istorie Teodor Vasiliu.

Nu cred că este vreun interpret care să nu fi abordat vreodată romanța, inclusiv cei de operă sau operetă. Îmi aduc aminte, când eram copil, părinții mei și oaspeții încheiau fiecare reuniune cu recitaluri de romanțe și ar fi de dorit ca TVR să aibă din nou în program emisiuni permanente de romanțe, ca pe vremuri, toți cei cu care am discutat regretă absența acestora.

Ioana Radu, Mia Braia, Emil Gavriș, Ileana Sărăroiu, Nicolae Florei, între alții, figurează la loc de cinste în acest original muzeu, alături de compozitorii care au dăruit, la rândul lor, nestemate genului: Guilelm Șorban, Gherase Dendrino, Ionel Fernic, Elly Roman, Dan Mizrahy, Titel Popovici, Paraschiv Oprea, Henry Mălineanu și mulți alții. Prezint Festivalul național al romanței ”Crizantema de aur” de la Târgoviște de 8 ani, de când directoare artistică este excepționala interpretă de romanțe Alina Mavrodin Vasiliu, alături de care am fost în cei 35 de ani de carieră sărbătoriți la actuala ediție, începând cu triumful său la festivalul de la Mamaia, în 1987, și cu prestațiile superlative de la ”Steaua fără nume”.

Ediția a 55-a va avea loc între 20 și 22 octombrie la cinematograful ”Independența” din Târgoviște (sala teatrului ”Tony Bulandra” este în renovare) și va avea pe afiș o sumedenie de personalități, inclusiv soliști de peste hotare (SUA, Franța, Germania), renumitul compozitor Eugen Doga, 85 de ani, omagiat printr-un concert special de o oră și jumătate, în care vor cânta Paula Seling și Paul Surugiu-Fuego (toți trei fac parte din jurii, Eugen Doga fiind președintele juriului de Interpretare), Daniela Vlădescu, Alina Mavrodin Vasiliu, Matilda Pascal Cojocărița, Ileana Șipoteanu, precum și voci de aur din Republica Moldova.

Ioana Radu și Angela Moldovan vor fi evocate prin medalioane speciale, iar în cele 3 pauze vor avea loc în foyer lansări de cărți (Eugen Doga, Paul Surugiu-Fuego, Sabin Păutza – președinte al juriului la Creație, Camelia Florescu) și CD-uri (Eugen Doga, Alina Mavrodin Vasiliu), cu sesiunile de autografe aferente. Va fi cu siguranță o mare sărbătoare a romanței, festivalul urmând a fi transmis integral în direct, de la orele 18.00, pe TVR3.

Octavian Ursulescu, despre Festivalul Mamaia: ”Din păcate, începând cu edițiile din ultimii ani 90, festivalul a început să se deterioreze, încredințat unor persoane fără pricepere”

Ani la rând ați fost gazda unor festivaluri importante din România, mai ales a Festivalului Mamaia. Din păcate, acest eveniment este istorie, scena și sala fiind acum o ruină. Ce amintiri aveți din acei ani în care ați prezentat marii artiști la debut? Cum era la cabina de machiaj, cum era în spatele scenei? Lucruri pe care noi, cei de acasă, nu aveam cum să le vedem.

Octavian Ursulescu: Au fost (și unele mai sunt) câteva festivaluri în cazul cărora am înregistrat cifre frumușele. Astfel, am prezentat Festivalul de la Mamaia, de vreo 13 ori, Festivalul ”Melodii”, de la Polivalenta bucureșteană, de 8 ori, pe cel de la Amara, de 22, Festivalul internațional ”George Grigoriu” de la Brăila, de 17 ori, cel, tot internațional, ”Dan Spătaru” de la Medgidia, de 7 ori (până când l-a desființat…primarul), ”Crizantema de aur”, de la Târgoviște, pentru a 9-a oară în acest an și tot cam așa un alt festival de romanțe, cel de la Zlatna. Foarte importante au fost la vremea respectivă două competiții TV, de mare audiență, în care s-au lansat soliști (”Steaua fără nume”) sau cântece (”Șlagăre în devenire”), pe care le-am prezentat în anii 80.

E trist ce se întâmplă cu Teatrul de vară din Mamaia, ajuns o ruină, e greu de înțeles de ce Primăria din Constanța l-a abandonat, e absolut jenant, Mamaia fiind singura stațiune de pe litoral fără o grădină pentru spectacole! Teatrul a fost inaugurat în 1963, cu ocazia primei ediții a festivalului, dar ultima ediție, cea din 2012, s-a desfășurat la grădina Soveja din Constanța…Am debutat ca prezentator la Mamaia în 1983, ediție la care s-au lansat Marina Florea sau Gabriel Dorobanțu, și de atunci am avut ocazia să introduc în scenă zeci de debutanți emoționați, unii dintre ei vedete de calibru astăzi – într-un fel am urcat treptele recunoașterii publice umăr lângă umăr…

„E trist ce se întâmplă cu Teatrul de vară din Mamaia”

Teatrul de vară din Mamaia avea doar câteva cabine, la demisol, deci nici vorbă să fie una separată de machiaj. Ca să evit înghesuiala eu mă schimbam în camera administratorului! Nici grupul sanitar nu era vreo minune, dar ce mai conta, astea erau vremurile, iar bucuria de a fi împreună cu toată floarea muzicii ușoare românești făcea să treacă pe planul doi toate micile inconveniente. Amuzat urmăream cum, înainte de intrarea în scenă, regizorul Bițu Fălticineanu mângâia tandru pe spate solistele tinere, pentru a verifica dacă poartă sutien, căci într-o seară două adolescente zglobii își puseseră prea tare în valoare dotările anatomice și ministrul l-a însărcinat pe Bițu să fie vigilent, ceea ce el făcea cu plăcere nedisimulată! Și acum mă gândesc cu emoție că am avut privilegiul de a sta alături de toți corifeii genului.

Teatrul de vară din Mamaia nu era acoperit, din fericire nu prea-mi aduc aminte să ne fi prins ploi, am avut noroc mereu. Într-un singur an s-a montat un fel de copertină, în care însă s-a strâns apă și în final s-a găurit. Seara, la spectacol, televizat și radiodifuzat în direct, fiecare era cu emoțiile lui, soliștii care aveau de cântat 4-5 melodii repetau textele de pe foi, deci nu prea socializam. În schimb la repetiții era marea fericire, acolo în sală erau și compozitorii, textierii, soliștii, toți cei de la televiziune, așa încât să te ții socializare, glume, revederi.

Cum soarele dogorea năpraznic după ora 11.00, Sile Dinicu, cu un coif pe cap, ca și instrumentiștii, punea repetițiile foarte devreme, dar ce solist poate cânta la ora 9 dimineața? Așa încât mai mult… șopteau și puneau la punct doar detaliile legate de acompaniament. Din păcate, începând cu edițiile din ultimii ani 90, festivalul a început să se deterioreze, încredințat unor persoane fără pricepere, pasiune și mai ales dragoste față de muzica ușoară românească.

Aceștia i-au alterat treptat specificul, i-au distrus identitatea, nesocotind tradițiile, transformându-l într-o ”struțo-cămilă”, cu seri rock, dance, șlagăre deja lansate, etc, festivalul de la Mamaia nemaifiind aproape deloc unul al muzicii ușoare românești tradiționale, așa cum fusese întotdeauna și cum îl remarcase în 1990 reputatul critic muzical italian de la ”Corriere della sera”, Mario Luzzato Fegiz: ”Sanremo alla romena sul Mar Nero”, acesta fiind titlul unui amplu articol publicat în prestigiosul cotidian, cu fotografii înfățișându-i pe Gabriel Cotabiță și pe Laura Stoica. Degradarea și apoi dispariția Festivalului de la Mamaia, ”îngropat” de niște veleitari, reprezintă o rană ce nu se va închide niciodată, marcând finalul unei epoci glorioase, așa cum nici cu ”Cerbul de aur” nu avem a ne lăuda…

Octavian Ursulescu: ”Unii îmi reproșează că n-am Whatsapp, dar nu mă interesează rețelele sociale, am alte preocupări”

Cu care artiști români, cărora le-ați purtat noroc, la concursuri, ați rămas într-o prietenie de suflet? Cine vă mai telefonează ca să vă mai ceară un sfat sau ca să vă ureze “La mulți ani!” ?

Octavian Ursulescu: Sfaturi nu cred că mai este cazul să-mi ceară (dar cere oare cineva sfaturi în țara noastră?), din moment ce au ajuns la maturitate profesională, nici cu ”La mulți ani!” nu se prea înghesuie mulți, dar chiar că nu mă deranjează nicidecum, eu însă îi felicit de sărbători, de ziua de naștere sau onomastică, îmi sunt dragi toți.

Împuținarea festivalurilor, concertelor, evenimentelor, emisiunilor TV face să ne vedem mult mai rar ca înainte, așa că mă bucur imens când ne mai întâlnim sau când vorbim la telefon (e drept, unii îmi reproșează că n-am Whatsapp, dar nu mă interesează rețelele sociale, am alte preocupări, nu am pretenția de a fi, dați-mi voie să zâmbesc, ”influencer”). Nutresc speranța că și pentru ei prietenia cu mine e de suflet, dar înțeleg că fiecare are azi problemele sale.

„Sunt oameni cu care te vezi rar, dar parcă, de fiecare dată, te-ai despărțit doar ieri de ei”

Mai des vorbesc sau mă văd cu Stela Enache, Gabriel Dorobanțu, Marina Florea, Paul Surugiu-Fuego, Alesis (Alina și Romeo Negoiasă), Alina Mavrodin Vasiliu, Anastasia Lazariuc, Ioana Sandu, Camelia Florescu, Aurel Moga, dar ce bucurie a fost să mă revăd, la Opera Română, la Premiile revistei ”Actualitatea Muzicală” a Uniunii Compozitorilor (unde sunt redactor de 32 de ani) cu Loredana Groza, Monica Anghel, Aurelian Temișan sau Mircea Vintilă!

Sunt oameni cu care te vezi rar, dar parcă, de fiecare dată, te-ai despărțit doar ieri de ei…Mă întâlneam cu o sumedenie de compozitori, interpreți și prieteni din lumea muzicală la lansările de discuri de la Magazinul ”Muzica” ale casei de discuri Eurostar (cu care colaborez de ani buni), din păcate de când cu pandemia ele nu s-au mai făcut.

Octavian Ursulescu: ”Intoleranța joacă un rol important, cei tineri îi nesocotesc sau chiar disprețuiesc pe cei în vârstă, catalogați drept ”dinozauri”

Lumea artistică e și cu bune și cu rele, cu ajutor, dar și cu invidii. De la ce pornesc toate acestea, de la bani, de la glorie?

Octavian Ursulescu: Ideal ar fi să nu existe dușmănii, invidii, răutăți, este o lume mică, e loc pentru toată lumea. Aici intoleranța joacă un rol important, cei tineri îi nesocotesc sau chiar disprețuiesc pe cei în vârstă, catalogați drept ”dinozauri” (dar oare câți dintre ei vor ajunge să mai fie pomeniți măcar peste câțiva ani, ca să nu spun decenii?), iar cei din generațiile mai vechi nu prea sunt interesați de ceea ce fac tinerii, îi ignoră – e drept, nu o dată justificat, fiindcă este cam mult amatorism și lipsă de valoare la unii dintre aceștia.

Înțelepciunea, de ambele părți, a dus nu o dată la colaborări foarte reușite, deci aceasta este calea justă – să se cunoască între ei, să se respecte. Iar cei tineri să înțeleagă că este necesară o minimă pregătire muzicală și că ei nu sunt o ”generație spontanee”, nu au apărut din neant, ci datorează totul înaintașilor.

Un exemplu de coabitare minunată ni l-a oferit Cornel Ilie, de la Vunk, cu versiunea la șlagărul ”N-am noroc” al lui Ion Cristinoiu și prin colaborările cu Mirabela Dauer, Monica Anghel sau Gabriel Dorobanțu. Dar, desigur, exemple ar mai fi, de pildă versiunea hip-hop a melodiei lui Horia Moculescu ”Noi în anul 2000”. Așa cum se întâmplă în străinătate, unde refrenele celebre (neegalate, să recunoaștem, sub aspect melodic) capătă versiuni moderne, n-ar fi rău dacă și tinerii artiști de la noi ar explora comorile de muzică ușoară românească, pe care, am constat-o personal, le ignoră, ca și pe interpreții importanți ai genului.

„Câștigurile sunt astăzi altele și nu țin seama întotdeauna de valoare”

Sigur că unele invidii pornesc și de la bani, de la câștiguri, dar asta este viața, înainte vreme marile vedete locuiau la bloc și aveau câștiguri medii, spre deosebire de ziua de azi – vile, mașini scumpe, vacanțe în locuri exotice. Dar câștigurile sunt astăzi altele și nu țin seama întotdeauna de valoare, în plus a apărut Internetul, cu venituri uriașe pentru unii (influenceri, reclame, etc).

Unii din ”Generația de aur” s-au adaptat, înfruntând marginalizarea la care sunt supuși în mass-media, alții mai puțin, dar, cum spuneam, viața e neiertătoare și adesea nedreaptă. În ce privește ajutorul, un exemplu care ar putea fi urmat ne este oferit de Paul Surugiu-Fuego prin generosul său proiect ”Art by Fuego – Artă pentru suflet”, prin care ajută financiar, în parte din vânzarea tablourilor proprii, atât artiștii în vârstă, aflați în dificultate, cât și tinerii talentați, de viitor. În tot ce face acest artist în fond tânăr, la 45 de ani, în emisiunea lui de la TVR2 ”Drag de România mea”, articole, cărți, regăsim un mesaj de înțelegere, de acceptare a tuturor genurilor muzicale și vârstelor.

Își scria singur textele, pentru festivaluri: ” Veneam de la București cu mașina mea de scris portabilă Consul. Am avut două, înregistrate la Miliție”

„La nivel ”înalt” n-am avut niciodată probleme”

”N-am primit în viața mea de la organizatori sau de la televiziuni nici măcar un papion sau o cravată. Aveam un croitor la Lizeanu!”

”M-am putut convinge că marii artiști sunt deasupra răutăților, pizmelor, bârfelor”

Octavian Ursulescu: De fapt este vorba de un…cvintet, alcătuit din Margareta Pâslaru, Marina Voica, după care au apărut cele trei numite de dvs. Talente și voci de excepție, înzestrări artistice excepționale, fiecare cu o personalitate rară, marcând istoria muzicii noastre ușoare, cu stiluri diferite, ceea ce face absurdă orice comparație. De șase decenii primele două, de cinci următoarele, aceste mari vedete ale genului au intrat în conștiința marelui public.

Nu am fost martor la debutul lor, dar l-am aflat (despre Marina Voica am scris chiar o carte, în care mi-a destăinuit episoadele începuturilor muzicale, foarte legate de cele ale Margaretei Pâslaru), iar din clipa în care am debutat la rândul meu ca jurnalist cariera lor n-a mai avut secrete pentru mine, am scris despre ele și mai târziu le-am prezentat de zeci de ori.

Cu Angela am realizat primul său interviu important, publicat în revista ”Femeia”, înaintea Festivalului ”Cerbul de aur” (reprezentanții noștri se aflau într-un soi de cantonament, cu pregătiri intense și complexe, la un centru de perfecționare de pe Dorobanți, peste drum de Perla), despre Corina și Mirabela am scris de asemenea foarte mult, mi-au fost întotdeauna apropiate (cu Mirabela și locativ, a stat de când mă știu și până de curând – s-a mutat la Chiajna – doar pe lângă mine, în ”mahala”, cum glumeam noi).

Oricare din ele ar fi ajuns star în altă țară, dovadă premiile cucerite la festivaluri internaționale, turneele în toate colțurile globului, unde au fost ovaționate, discurile ce le-au fost editate peste hotare. Marina a debutat cântând în limba spaniolă, Margareta a locuit multă vreme în SUA, susținând concerte, ca și Corina Chiriac (șansonetistă de calibru), sunt pianiste, compozitoare, textiere.

Angela și Mirabela sunt colecționare și ele de premii naționale și internaționale, dar, spre bucuria noastră, toate au rămas alături de noi, în țară și bine au făcut, ele se identifică din plin cu tradițiile și spiritul românesc în artă. Invidii? Probabil cineva din presă a scornit asta, le cunosc foarte bine, se apreciază reciproc, sunt prietene. Am făcut cu toate cinci zeci de turnee alături de formația Savoy și m-am putut convinge că marii artiști sunt deasupra răutăților, pizmelor, bârfelor.

“Aveam „Atestat de artist liber profesionist, categoria I”, ceea ce însemna 200 de lei de spectacol. ”Gajul” nostru era fix“

Ați câștigat bani frumoși înainte de Revoluție? Cam cât primeați pentru prezentarea Festivalului ”Mamaia”, de pildă? Ați fost econom, ați strâns bani, în viață?

Octavian Ursulescu: Nimeni nu câștiga ”bani frumoși” pe vremea aceea. Desigur, aveam o situație peste medie cu toții, aș fi ipocrit să nu recunosc, dar nu erau nici pe departe câștigurile fabuloase ale multor artiști din ziua de azi. Totul era reglementat: aveam ”Atestat de artist liber profesionist, categoria I”, ceea ce însemna 200 de lei de spectacol. E drept, turneele erau adesea lungi, și cu câte 2 reprezentații pe zi, mai ales cele cu Ansamblul artistic al UTC, cu toate condițiile: autocar modern, echipament tehnic de clasă, cele mai importante vedete pe afiș, acompaniate de formația Savoy, deci automat săli arhipline, dar ”gajul” nostru era fix.

Sigur, la festivaluri sau la evenimentele unde eram invitat personal tarifele erau altele, mai mari, dar, de pildă, înainte de 1990 nimeni din lumea muzicii ușoare nu cânta la nunți sau botezuri – sursă frumoasă de venit în prezent. N-aș putea spune azi cât primeam pentru prezentarea Festivalului de la Mamaia sau a celui ”Melodii”, de asemenea de mare anvergură. Dar pot să vă spun că mi-am permis, de câteva ori, să stau într-un apartament la Hotelul ”Internațional” (Rex) și îmi mai rămâneau și bani.

„La festivaluri sau la evenimentele unde eram invitat personal tarifele erau altele”

Asta nu pentru că era foarte scump, dar nu puteai locui acolo, ca român, fără aprobare sau relații. Eu aveam norocul să cunosc o doamnă foarte drăguță la ONT Litoral, îi duceam câteva invitații la festival (nu că n-ar mai fi primit și din altă parte, era doar amabilă) și dânsa îmi scria un bilețel către recepția hotelului.. Chiar că n-am strâns bani, nu m-a interesat, am preferat să ”bat”, pe cheltuiala mea, toate festivalurile de muzică ușoară și jazz din țările socialiste (și erau unele formidabile, la Sopot, Praga, Varșovia, Berlin, Weimar), an de an, eram deja cunoscut pe acolo.

I-am cumpărat apartament fratelui meu, i-am luat și soacrei lui (săraca mama, ea insista mereu), iar la Revoluție am avut un carnet CEC cu banii de mașină. Evident, l-am aruncat, bani pierduți…Nu m-au interesat agoniselile, stau în bătrâna, micuța casă părintească, am o mașină, ce-mi mai trebuie? Investiții am făcut doar în vestimentațiile de scenă, am un dulap plin, meseria pe primul plan. Iar după 1990, de când pot merge în Vest, am pus accentul pe călătorii, prima deplasare fiind chiar în 1990, la festivalul de la Sanremo.

Octavian Ursulescu: “La Sanremo vârsta prezentatorilor n-a contat niciodată, ca la noi, ci doar valoarea și experiența”

Octavian Ursulescu: Prezentatorul, fie el numit MC (maestru de ceremonii), amfitrion, moderator, gazdă, are un rol esențial în buna desfășurare a unui eveniment, el trebuie să ”lege” numerele din program, să țină publicul în priză, să acopere eventualele momente moarte (întârzieri, schimbarea echipamentului scenic, ș. a.), asta presupunând să aibă cunoștințe vaste, nu doar în domeniul strict al evenimentului respectiv, umor, prezență de spirit, spontaneitate și firește să fie respectat atât de artiști, cât și de spectatori.

Din păcate mulți organizatori nu apreciază cum se cuvine această postură, învestind cu funcția de prezentator persoane fără pregătire specifică, charismă, cultură muzicală (s-a întâmplat asta adesea și la ”Cerbul de aur”) – rude, prieteni și ”prietene”, angajați ai forurilor respective – în ideea păguboasă că oricine poate citi ceva de pe o foaie. Grav este că și vedetele acceptă asemenea improvizații, când ar putea foarte simplu să pună anumite condiții, conform statutului lor.

Este o ipostază pretențioasă, o postură aparte, o meserie chiar, așa cum spuneți, prețuită ca atare nu numai în Italia (la Sanremo vârsta prezentatorilor n-a contat niciodată, ca la noi, ci doar valoarea și experiența) sau Spania, ci pretutindeni unde industria spectacolului există cu adevărat, ceea ce nu e cazul la noi. Mă amuz când citesc despre ”Premiile industriei muzicale”, nu avem așa ceva, mai e drum lung până la o industrie, în care și prezentatorii trebuie să aibă un loc bine determinat al lor.

Să ne întoarcem la România de azi. În 2022. Vă e teamă de facturile la energie? Cum e viața artiștilor cu pensii mici? Cât ar trebui să se implice și Statul?

Octavian Ursulescu: Nu mai mult decât toți cetățenii țării noastre, supuși unor abuzuri și decizii ce contravin oricărei logici, noi fiind o țară cu resurse energetice uriașe. Pe de altă, parte am asistat nu o dată în ultima vreme la afirmații în mass media ale unor artiști cu venituri mult mai mari decât ale oamenilor de rând, care se plângeau de una sau alta, ceea ce aruncă o lumină proastă asupra întregii bresle.

Artiștii care au fost angajați, care au activat în colective profesioniste au pensii decente, iar vedetele liber-profesoniste de azi nici nu intră în discuție. În schimb sunt cei care au fost liber-profesioniști și înainte de 1990, între care lăutarii, de pildă. În cazul tuturor (și eu am fost în această postură), s-au perceput impozite și taxe mari din partea ARIA și ATM, care n-au mai fost luate în considerație niciodată, ca și depunerile la CEC și multe altele.

Din fericire, artiștii de mai mică anvergură, dar cu activitate, pot deveni membri ai UCMIR, de unde primesc jumătate de pensie în plus, fiindcă numele notorii ale genului beneficiază de o consistentă Indemnizație de merit, deci ar fi oarecum nedrept să spunem că statul nu se implică.

Despre regretații Stela Popescu și Alexandru Arșinel: ”Talent uriaș, farmec nativ și texte excepționale. Este imposibil de cuantificat cât ar fi procentul fiecăruia, cert este că doar când le anunțam numele publicul izbucnea în ovații”

În ultima vreme s-au stins din viață foarte mulți artiști. Stela Popescu și Alexandru Arșinel ne-au părăsit și ei. Povestiți-ne despre carisma lor, despre puterea lor de a electriza o sală cu mii de oameni. De fapt, ca să fii vedetă de top, cât contează talentul și cât farmecul nativ?

Octavian Ursulescu: Cu dispariția Stelei Popescu și a lui Alexandru Arșinel s-a încheiat o epocă de aur a teatrului românesc de revistă, ne părăsiseră anterior alte două nume emblematice ale genului, Cristina Stamate și scriitorul Aurel Storin, fiindcă Mihai Maximilian, alt corifeu, a murit cu mai mult timp în urmă, succesul celor doi, Stela și Arșinel, depinzând în bună măsură de textele formidabile ale acestuia.

„Publicul izbucnea în ovații”

Dar, am mai spus-o, sunt convins că ei sunt liniștiți acolo în Ceruri, pentru că au lăsat Teatrul de revistă ”Constantin Tănase” pe mâini bune, actualul manager, Vasile Muraru, și colega sa de scenă, actrița Valentina Fătu, care de fapt de câțiva ani este un veritabil director artistic, ducând mai departe gloria instituției, ”Galele Savoy”, inițiate de ei, fiind cel mai recent exemplu. Stela și Arșinel au făcut parte din categoria de elită a ”monștrilor sacri”, recunoscuți și înconjurați cu dragoste oriunde s-ar afla.

M-am aflat alături de ei și la Sala Palatului sau la Polivalentă, dar și la Chișinău sau în localități mici, chiar comune. Nu făceau nici o diferență, eleganți, egali cu sine, tratând publicul ca și cum s-ar fi aflat la Paris, Melbourne sau Johannesburg, unde au ajuns cu o mini-comedie spumoasă, ”Vodcă, caviar și bye-bye”. Talent uriaș, farmec nativ și texte excepționale – este imposibil de cuantificat cât ar fi procentul fiecăruia, cert este că doar când le anunțam numele publicul izbucnea în ovații.

Ce părere aveți despre muzica românească actuală, despre piesele difuzate de posturile de radio? Ce voci ați remarcat?

Octavian Ursulescu: ”Cu seceta de anul acesta abia acum ajung pentru prima oară în acest an în Deltă, la pescuit, uriașă și veche pasiune a mea”

Octavian Ursulescu: Am amintit de călătoriile pe toate meridianele globului, încercând să compensez perioada de până în 1990, când n-am avut viză pentru Vest. Apoi mă ocup cât pot de micuța mea grădină, cu aluni, fragi (recolte impresionante!), trandafiri, zmeură, lăcrămioare, brândușe (nu mă las până când nu reușesc să aclimatizez și maci), narcise, zambile, tufănele, crini, plus pomii fructiferi (vorba vine, mai mult flori superbe, primăvara, fiindcă nestropindu-i nu prea am a mă bucura de fructele lor) – un cais, un prun, un păr, un cireș și un măr.

Mărul l-am adus din județul meu natal, Mureș, de la Botoș, măcar el să-mi amintească de plaiurile natale, fiindcă, atenție, N-AM FOST NICIODATĂ INVITAT SĂ PREZINT DE CĂTRE OFICIALITĂȚILE DIN JUD. MUREȘ, fie Consiliul județean, fie primăriile din Tg. Mureș, Reghin, Sighișoara, Sovata, Târnăveni sau Luduș! Nimeni nu e profet la el acasă…

Bucuria mea a fost compensată de primarul Emanoil Hurdugaci, care m-a învestit cu titlul de ”Cetățean de onoare” al comunei copilăriei mele, Chiheru, și m-a invitat de câteva ori să prezint ”Zilele Chiherului”, pe stadionul din comună. Cu seceta de anul acesta abia acum ajung pentru prima oară în acest an în Deltă, la pescuit, uriașă și veche pasiune a mea, dar nu știu ce voi găsi acolo, care e nivelul apei, dacă e limpede și dacă a căzut iarba din ghioluri, ca să pot spera la capturi de știucă.

Dar timpul meu liber nu prea există atât cât aș vrea, trebuie tot timpul să scriu – cărți, prefețe, capitole în cărțile altora, prezentări în booklet la CD-urile casei de discuri Eurostar și mai ales articole în revista ”Actualitatea Muzicală” a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, unde sunt redactor responsabil de 32 de ani. Ca membru al UCMR, am, alături de colegii mei, imensa responsabilitate de a menține la un înalt nivel singura publicație muzicală profesionistă din țară – un lunar de 48 de pagini, în întregime color, tipărit în condiții excepționale. Și, desigur, tot în…timpul liber, sunt invitat la diverse emisiuni TV, podcasturi, interviuri…

Un gând frumos, pentru cititorii Ego.ro…

Octavian Ursulescu: Rolul mass media este, indiscutabil (sau ar trebui să fie…), acela de a propaga bunul gust, dragostea pentru cultură, valoarea, totul înveșmântat într-o frumoasă limbă română, ținută cât mai departe de barbarismele îngrozitoare care ne invadează pe zi ce trece. Și cum trebuie automat să mă centrez pe zona muzicală – să amendeze prostul gust, vulgaritatea, agresivitatea, agramatismul, incultura muzicală…E ceea ce doresc Ego.ro și tuturor acelora care cred că se mai poate salva ceva în cultura română. Eu, mărturisesc, sunt sceptic, dar faptul că v-ați gândit să mă intervievați îmi dă speranțe!

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!