Programul Noua Casă 2022: avans, condiţii de acordare şi suma maximă pe care o garantează statul pentru locuinţe

Totul despre Programul Noua Casă 2022

Programul Noua Casă 2022 a fost lansat la începutul acestei luni, după cum anunțau cei de la FNGCIMM. Aceștia au publicat de curând un ghid al acestui program. În acest ghid sunt cuprinse toate detaliile care fac referire la valoarea și dobânda creditelor, a garanțiilor și a asigurărilor. Guvernul a stabilit plafonul de garantare pentru anul 2022. Așadar, pot fi încărcate în aplicație dosarele primilor beneficiari. Iată care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru a accesa programul Noua Casă 2022, precum și alte informații precum: avans, condiţii de acordare şi suma maximă pe care o garantează statul pentru locuințe.

Totul despre Programul Noua Casă 2022

Totul despre Programul Noua Casă 2022
Informații complete despre Programul Noua Casă 2022

Iată care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care doresc să depună documentele pentru accesarea Programului Noua Casă 2022:

  • să nu dețină în proprietate o locuință, indiferent de modul în care a fost dobândită;
  • să dețină în proprietate cel mult o locuință, cu o suprafață utilă mai mică de 50 mp și care nu a fost achiziționată prin programul Prima Casă (în acest caz fiind nevoie de o declarație pe propria răspundere).

Programul Noua Casă 2022 – condiții de acordare

Criteriile de eligibilitate ale programului permit ca de acesta să beneficieze orice cetățean român, indiferent dacă este singur sau formează un cuplu, dacă aceștia îndeplinesc criteriile impuse de acest program.

Pentru un astfel de credit va putea aplica doar persoana care nu a mai beneficiat în trecut de un astfel de credit. Celălalt partener va avea calitatea de garant sau coplătitor. Banca cu care au decis să lucreze beneficiarii le impune acestora o serie de criterii de eligibilitate pe care trebuie să le respecte.

Programul Noua Casă 2022 – avans

Avansul pentru locuința care poate fi achiziționată în cadrul Programului Noua Casă 2022 diferă în funcție de valoarea imobilului, astfel:

  • pentru o locuință care nu va depăși suma maximă de 70.000 de euro, iar procentul maxim de garantare de 50%, avansul va fi de 5%;
  • pentru o locuință care nu va depăși suma maximă de 140.000 de euro, valoarea maximă a creditului va putea ajunge la 119.000 euro. Avansul beneficiarului va fi de 15%.

Dacă beneficiarii doresc să achiziționeze o locuință care depășește prețul maxim din program, ei trebuie să știe că pot face acest lucru, însă trebuie să suporte și să achite diferența de preț dintre valoarea maximă a creditului oferit în cadrul programului și prețul locuinței, din veniturile proprii.

Programul Noua Casă 2022 – costuri

Valoarea stabilită de Guvern, în ceea ce privește plafonul de garantare al Programului Noua Casă pentru anul 2022,  este de 1,5 miliarde de lei.

Pentru a afla care sunt toate costurile pe care le implică accesarea unui credit prin acest program este nevoie de solicitarea unor informații suplimentare din partea băncilor alese de către beneficiari. Printre costurile care mai apar se numără următoarele dobânzi și comisioane:

  • depozitul colateral, ce reprezintă contravaloarea a trei rate de dobândă;
  • dobânda, formată din Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor la care se adaugă o marjă de maximum 2%;
  • comisionul anual de garantare, ce reprezintă 0,3%;
  • costuri privind prima de asigurare a imobilului și în taxele notariale pentru cumpărarea locuinței.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…