Putin, declarații despre noua ordine mondială care se formează. „Se apropie o eră nouă”

Putin, declarații despre noua ordine mondială care se formează

Putin, declarații despre noua ordine mondială care se formează. Președintele rus consideră că statele occidentale nu pot reprezenta un model de urmat și că în prezent se formează o nouă ordine mondială în care Rusia va avea un rol determinant. Liderul de la Kremlin susține că această nouă ordine mondială va înlocui lumea unipolară, care „prin natura sa înfrânează dezvoltarea civilizației”.

Putin, declarații despre noua ordine mondială care se formează

Prezent la forumul „Idei puternice pentru un nou viitor”, desfășurat la Moscova, Vladimir Putin a declarat că modelul occidental nu mai este de viitor și că în momentul de față se pun bazele unei ordini mondiale „armonioase” și „mai juste”.

„Occidentul nu poate oferi lumii modelul său de viitor (…) Atât la nivel local, cât şi global se pun bazele şi principiile unei ordini mondiale armonioase şi mai juste, orientate social şi sigure, o alternativă la cea existentă”, a spus Putin în cadrul evenimentului de la Moscova.

Președintele rus este de părere că în prezent elitele lumii occidentale „au intrat în panică”, după ce au aflat viziunea altor centre mondiale de dezvoltare asupra viitorului lumii.

„Oricât s-ar strădui elitele occidentale şi aşa-zisele elite supranaţionale să conserve ordinea existentă, se apropie o eră nouă, o nouă etapă în istoria lumii. Doar statele cu adevărat suverane pot garanta o dinamică de creştere ridicată”, a mai spus el.

Cum vede Putin viitorul Uniunii Europene

Luna trecută, președintele rus a avut o intervenție asemănătoare în cadrul Forumului Economic de la Sankt Petersburg. Putin a declarat atunci că Statele Unite tratează celelalte țări ca pe niște „colonii” considerându-se un ”mesager al lui Dumnezeu pe Pământ” care „are numai interese, dar nicio responsabilitate”.

‘”Statele Unite, în mod evident, nu își dau seama că în ultimele decenii noi centre de putere au apărut pe glob și vocea lor este auzită tot mai mult.

Fiecare dintre ele își dezvoltă propriul sistem politic și de instituții publice și implementează propriul model de creștere economică și, desigur, are dreptul de ale proteja și de a-și asigura suveranitatea națională”, spunea președintele rus, luna trecută.

În ceea ce privește Uniunea Europeană, liderul de la Kremlim a spus că aceasta și-a pierdut „suveranitatea politică” și că se află pe un drum care va conduce la radicalism și o schimbare a elitelor.

Pe 24 februarie, Vladimir Putin a ordonat armatei sale să invadeze ţara vecină Ucraina, stat suveran şi independent, a cărei integritate teritorială Rusia se angajase să o apere în conformitate cu Memorandumul de la Budapesta (1994).

Războiul declanşat de Rusia în Ucraina, pe care Kremlinul îl numeşte „operaţiune militară specială”, a dus la izolarea ţării pe plan internaţional şi i-a atras o serie de sancţiuni dure care au drept scop descurajarea maşinăriei de război ruse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Peste 60% din cumpărăturile din Auchan sunt realizate cu cardul de fidelitate: MyCLUB Auchan sărbătorește 5 ani și depășește 2 milioane de membri activi

Fashion and shopping

Peste 60% din cumpărăturile din Auchan sunt realizate cu cardul de fidelitate: MyCLUB…

500 de milioane de lei – valoarea totală a promoțiilor, cashback-ului și voucherelor oferite utilizatorilor MyCLUB Auchan în 5 ani 3 milioane de vouchere de…
Obiceiul de 1 minut care te scăpa de stres când ești pe fugă

Life

Obiceiul de 1 minut care te scăpa de stres când ești pe fugă

Sunt zile în care timpul se rupe în bucăți: un drum scurt devine două, o întâlnire se decalează, cineva îți scrie „urgent”, iar tu încerci…
Cum poți proteja mediul prin modul în care folosești și întreții mașina ta

Auto & Moto

Cum poți proteja mediul prin modul în care folosești și întreții mașina ta

Reducerea consumului de combustibil și a impactului asupra mediului nu ține doar de economisirea banilor, ci reprezintă o responsabilitate personală față de mediul înconjurător. Modul…