Sara, fiica lui Brigitte Pastramă, a împlinit 15 ani. Ce interdicții i-a impus celebra ei mamă: “Nu prea mă lasă să dorm la prietenele mele acasă” EXCLUSIV

Sara este nemulțumită de liceul la care a fost repartizată, astfel că se va transfera la unul privat

Sara, fiica lui Brigitte Pastramă, s-a bucurat, de ziua ei, de o mare petrecere. Bruneta, care este o mamă extrem de dedicată, a avut grijă ca domnișoara să se bucure de tot ce este mai bun, iar decorul a fost la superlativ. Tânăra ne-a oferit un interviu, în exclusivitate pentru Ego.ro, în care ne-a vorbit despre mămica ei faimoasă, dar și despre liceul pe care o să îl urmeze, din toamnă. De asemenea, ne-a vorbit și despre marea ei pasiune, pantofii.

Brigitte Pastramă, o mămică atentă. Ce petrecere a dat în cinstea fiicei sale

Sara, fiica lui Brigitte Pastramă, ne-a mărturisit că decorul plin de animal print, care te ducea cu gândul la o junglă, a fost, în totalitate, ideea mamei sale. Bruneta s-a implicat și a combinat totul cu nuanțe de roz, care să pună accentul pe frumoasa vârstă pe care a împlinit-o fiica ei, 15 ani:

“A mamei mele (n.r. a fost ideea decorului). Ea mereu îmi face decoruri, ea mereu îmi organizează fiecare zi de naștere. Chiar și când mi-o fac singură, fără ea, tot vine să îmi aducă prăjituri. Spre exemplu, anul trecut mi-a adus prăjituri, tort. Ei îi place să organizeze foarte mult. Ea mi-a organizat anul acesta”.

Sara, fiica lui Brigitte Pastramă, a împlinit 15 ani
Sara, fiica lui Brigitte Pastramă, a împlinit 15 ani

Ce reguli stricte are Brigitte Pastramă pentru Sara

Brigitte Pastramă și fiica ei sunt și cele mai bune prietene. Totuși, bruneta a avut grijă să impună anumite reguli, pentru a se asigura în permanență că fiica ei este în siguranță. Vedeta i-a crescut singură pe cei doi copii, Sara și Robert:

“Nu mă lasă să fac foarte multe. Să ies afară seara, mă lasă să ies afară până la 22.00-23.00 maximum. Nu prea mă lasă să dorm la prietenele mele acasă, abia m-a lăsat ieri, de ziua mea. Cam atâta nu mă lasă. Nu mă lasă să plec altundeva, în alt oraș, fără să fie și ea cu mine”.

“Nu sunt deloc fericită cu liceul la care am intrat”

Sara a susținut, în acest an, Evaluarea Națională. Cu toate acestea, ea nu a fost mulțumită cu liceul unde a intrat. Ea ne-a dezvăluit că a luat note destul de bune, astfel că a decis să se mute la un liceu privat, fiind ajutată de mama ei:

“Nu, nu am intrat (n.r. la liceul unde își dorea). Am luat o notă destul de bună și am intrat la un liceu foarte prost. Am intrat la un liceu cu 3 note mai mici decât nota pe care am luat-o eu. Acum o să mă duc la un liceu privat pentru că nu sunt deloc fericită cu liceul la care am intrat. M-am dus zilele acestea de la școala unde am fost și acum trebuie doar să mă duc la școală și să plătească mama suma. Așa mă transfer, mă înscrie”.

“Vreau să dau la Facultatea de Drept, ca să mă fac notar”

Tânăra își dorește să devină notar. Atunci când vine vorba de o eventuală plecare din România, ea nu își intenționează momentan să părăsească țara, dar recunoaște că lucrurile se pot schimba:

“Vreau să dau la Facultatea de Drept, să mă fac notar. Dar nu știu acum cum o să meargă. O să încerc. Nu prea aș vrea să plec (n.r. din țară), dar, între timp, poate o să mă mai răzgândesc. Nu știu sigur”.

Ce cadouri a primit

Sara a fost o răsfățată de ziua ei, cei dragi venind cu multe cadouri. Brigitte și Florin Pastramă s-au asigurat că ea a primit darul pe care îl visa, anume o pereche de pantofi. Tânăra este pasionată de modă:

“Am primit machiaje, haine, bijuterii. De la mama am primit acești pantofi, pe care îi am acum. Florin mi-a luat o rochie și mi-a dat bani pentru acești pantofi. A pus și el la brățară. Mie îmi place foarte mult moda. Mi se pare că mă îmbrac foarte frumos pentru vârsta mea. Îmi place foarte mult cum mă îmbrac și stilul meu”.

Ce mare pasiune are

Fiica lui Brigitte Pastramă este pasionată de pantofi, astfel că este la curent cu tendințele din industria modei. Ea ne-a dezvăluit că are un dulap special pentru perechile pe care le deține, chiar în camera ei:

“Mereu când apare o pereche de pantofi nouă, trebuie să o am. Am foarte multe perechi de pantofi. Am un dulap special pentru ei, dar acum îi țin în cameră. Mi-am mutat camera, dar mă mut zilele acestea înapoi în camera mea și acolo am un dulap pentru ei”.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Erika Isac, detalii despre noul iubit “Este un bărbat extraordinar!”
3.5 2 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *