Secretul celor mai buni mici. Ce trebuie să faci de fapt cu micii înainte de a-i pune pe grătar

Rețeta simplă de pastă de mici

Scris de: Oana Matei

03 May. 2023

Secretul celor mai buni mici. Ce trebuie să faci de fapt cu micii înainte de a-i pune pe grătar

Este adevărat că mititeii sunt un preparat culinar foarte popular în România și de multe ori sunt considerați ca vestitorii sezonului estival de grătar. De obicei, odată cu începutul sezonului cald, românii își scot grătarele în curte sau merg în parcuri sau la terase pentru a găti și savura preparatele preferate la grătar, iar mititeii se numără printre cele mai populare opțiuni.

Cum se pregătește pasta de mici acasă

Unii cumpără micii de-a gata, dar cei mai gospodari preferă să-și prepare singuri pasta de mici. Este chiar recomandat, pasta de mici să fie preparată acasă, având în vedere conținutul mare de sare și apă din micii cumpărați. Astfel, avem controlul ingredientelor din carnea de mici. În rândurile următoare, poți afla cum să prepari pasta pentru mici și cum pregătești mititeii pentru grătar.

Pentru a pregăti pasta de mici acasă, nu ai nevoie de o mare experiență gastronomică. Este nevoie de carne cu grăsime, porc, vită, oaie, pe care o poți combina după gustul tău. Este de preferat să toci carnea acasă, dacă nu ai posibilitatea, o pot toca cei de la măcelăria, de unde o achiziționezi.

Condimente pentru carnea de mici

De asemenea, condimentele pentru carne sunt importante, usturoi, piper, sare, cimbru, chimen, boia, ienibahar, etc. Cantitățile pe care le pui în amestecul de carne ține de gustul fiecăruia: unora le plac micii mai picanți, altora mai aromați.

Vezi și Cât timp poți păstra carnea de mici la congelator. Mulți români fac greșeala

Pentru ca micii să fie pufoși este esențial de un  agent de afânare, precum bicarbonatul de sodiu. Acesta are rolul de aerare a cărnii, făcând micii pufoși și zemoși. Fără bicarbonat de sodiu, mititeii vor ieși uscați și seci. Dozarea corectă, pentru un kilogram de carne tocată, este de 1 linguriță de bicarbonat de sodiu.

Pentru amestecul de carne, mai ai nevoie de ingredientul lichid care poate fi, fie supă de legume sau de oase, fie apă rece. În funcție de cantitatea de grăsime din carnea tocată, se ajustează cantitatea de lichid. Astfel, la un kilogram de carne, se folosesc 250- 300 mililitri de lichid.

Pasta de mici se frământă energic, până devine pufoasă. Se procedează ca la frământarea cozonacului, pasta de mici se trântește de până la 20 de ori.  Lichidul se toarnă treptat, continuând frământatul, până când pasta de mici moale, aerată.  Dacă ai un robot de bucătărie pentru frământarea aluatului, în câteva minute pasta de mici e gata.

După ce s-a format, pasta de mici se ține la frigider, peste noapte.

Cum se pregătesc micii înainte de a-i coace pe grătar

Înainte de a pune micii pe grătar, este esențial de a fi temperați la temperatura camerei. Astfel pasta de mici, se scoate de la frigider,  cu minim 3 ore înainte de a pune micii pe grătar. În acest timp, poți forma micii, în rulouri egale de aproximativ 60-70 grame. Acum, pune micii pe grătar, la foc mediu, potrivit.

Vezi și Carnea care se pune prima dată pe grătar. Aceasta este ordinea corectă. Când se pun de fapt micii

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
De ce nu se mai implică Larisa Udilă în proiecte TV
10 5 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *