Sensy are o mare dorință pentru 2023: „Sunt sigură că o să fie băiat”. Ce mărturisire a făcut: “Le respect pe femeile care au curajul să spună că nu vor copii. Bravo lor!” VIDEO EXCLUSIV

Marele vis al lui Sensy pentru anul 2023

Sensy este una dintre cele mai îndrăgite prezențe de pe social media, bucurându-se de o mulțime de urmăritori. Vedeta ne-a dezvăluit ce dorințe are pentru 2023, explicând că, totuși, a păstrat și listă secretă. Cu toate acestea, ea se gândește la o casă mai mare, la numeroase călătorii, dar și la un viitor copilaș.

Sensy: “Să apară și un bebe, să călătorim mai mult, poate să avem o casă mai mare”

Bineînțeles, înainte de toate, Sensy își dorește sănătate, atât pentru ea, cât și pentru partenerul său. Urmează iubirea, dar și un gând care o duce către viața de mămică. Superba influenceriță își dorește să se bucure de un bebeluș:

“Eu mi-am făcut lista, dar nu o să spun. Este lista mea secretă, doar eu o știu, o am undeva salvată într-un folder secret. O să spun lista pe care o poți vedea pe Instagram. În afară de lucrurile materiale, îmi doresc să fim foarte sănătoși, să ne iubim la fel ca până acum, să apară și un bebe, să călătorim mai mult, poate să avem o casă mai mare.”

“Îmi doresc să am puterea să mă implic în mai multe campanii umanitare”

De asemenea, Sensy își dorește să se implice în cât mai multe campanii umanitare. Totuși, aceasta vrea să aibă parte de ajutorul mai multor oameni pentru ca numeroase persoane să fie ajutate, căci primește în fiecare zi mesaje pe social media:

“Cu siguranță o să vină când vrea el (n.r. copilul). Să vină când suntem pregătiți și să fim sănătoși pentru că asta este foarte important. Pare atât de simplu, dar este atât de complicat. Îmi doresc să am puterea să mă implic în mai multe campanii umanitare. Primesc zilnic mesaje și mor de oftică pentru că nu pot să le onorez. Sunt un singur om, nu sunt vreo bogătană, nu am suficienți bani ca să dau în stânga și în dreapta. Lumea zice că mă laud. Nu mă laud, dar încerc să dau un exemplu și să mai strâng oameni care vor să se alăture cauzei. Eu nu pot să fac totul singură, nu îmi permit să ajut atât de mulți oameni. Îmi doresc să mă implic în cât mai multe campanii și să am suport fizic și financiar. Dacă mie îmi este mai bine, cu siguranță pot să ajut mai mulți oameni.”

“Când vrei să faci un copil, nu este atât de simplu”

Influencerița ne-a mărturisit că niciodată nu a pus presiune pe ea atunci când vine vorba despre dorința de a deveni mămică. Sensy preferă să lase totul să vină de la sine, fără a forța lucrurile:

“Să știi că de când a început să mă pasioneze domeniul care are legătură cu copilul, mi-am dat seama că nu este atât de simplu. Când vrei să faci un copil, nu este atât de simplu. Suntem doar o zi fertile pe lună și poate în ziua aia nu se întâmplă sau poate el este mai leneș fizic. Este o chestie biologică care nu este așa de ușor de făcut. Când nu îți dorești și nu vrei se întâmplă și când îți dorești prea mult atunci nu se întâmplă. Deci nu iese când ne programăm noi. Niciodată (n.r. nu a pus presiune pe ea). Nici nu îmi calculez ziua. Când vrea Dumnezeu, atunci se întâmplă.”

Își dorește un băiețel

De asemenea, Sensy ne-a mărturisit că întotdeauna și-a dorit un băiețel. Vedeta își dorește un singur copilaș, susținând că în acest fel își poate îndrepta toată energia către el. Mai mult, ea a subliniat că le respectă pe femeile care nu își doresc să devină mămici:

“Nu am o preferință, dar sunt sigură că o să fie băiat. Așa simt de când mă știu, de când am început să îmi doresc să am copii. Îmi doresc un singur băiat. Da, unul singur. Mă focalizez foarte tare pe oameni și nu cred o să am atât de multă energie să dau la mai mulți. Sunt puțin egoistă, probabil. Sunt singură la părinți și el e singur la părinți și nu cred că fac față să am mai mulți copii. Nu știu acum, eu zic așa, nu mă văd în stare să îmi împart energia cu mai mulți. Le respect pe femeile care au curajul să spună că nu vor copii. Bravo lor! Nu este nimeni obligat să facă un copil, doi, trei. Eu am zis că vreau doar un singur copil. Dacă ies doi, nu știu ce o să fac, nu am fost niciodată pusă în situația asta, dar știu că îmi doresc un singur băiat. Și o să fie băiat.”

Video: Dragoș Enăchescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…