Simt că nu am nicio bază în iubitul meu. Mereu îmi spune că mă iubește, dar  nu e niciodată acolo când am nevoie de el

Mereu am crezut că într-o relație, cei doi parteneri trebuie să găsească sprijin reciproc. Așa am pornit cu iubitul meu, acum cinci ani când am început această relație. Însă acum simt că nu am nicio bază în iubitul meu. Deși îmi spune că mă iubește, nu o arată deloc. Nu e niciodată acolo când am nevoie de el.

Mă simt abandonată în cele mai importante momente ale mele

Din păcate, în cele mai dificile momente ale vieții m-a făcut să mă simt abandonată. Nici nu mai îndrăznesc să-i cer ceva, pentru că ori mă refuză categoric, ori amână la infinit, până când renunț. Indiferent că e vorba de problemele casei sau de ceva personal, rețeta e aceeași.

Așa a fost când i-am cerut să zugrăvim apartamentul. Mi-a tot promis că de săptămâna viitoare vine meșterul, dar până la urmă a trebuit să mă ocup eu de problemă. Am găsit o firmă, însă când a aflat prețul, iubitului meu i s-a părut exagerat de scump și a refuzat să încheie contractul.

Simt că nu am nicio bază în iubitul meu

Dar asta a fost o problemă relativ minoră. Cel mai grav mi s-a părut că nu a fost lângă mine și nu m-a susținut când am pierdut sarcina, sau când mi-am pierdut tatăl.

Când am pierdut-o pe fetița noastră aveam aproape șase luni de sarcină, iar viața mea a fost pusă în pericol. Medicul  îmi recomandase să stau în pat pe cât posibil și să nu fac efort. Aveam un risc de avort destul de mare. Însă el s-a gândit atunci să cumpărăm un televizor nou. Și ca să nu mai plătească transportul, mi-a cerut să îl ducem noi doi până la etajul trei. Am încercat să-i spun că nu ar trebui să fac un asemenea efort în starea mea, dar a insistat și mi-a reproșat că nu vreau să-l ajut și că ar trebui să mă bucur că a făcut un efort financiar atât de mare ca să-l cumpere.

Din păcate, pentru mine efortul a fost prea mare și am pierdut sarcina. Deși am fost la un pas să mor și eu, el consideră că pierderea sarcinii nu are nicio legătură cu acel efort depus și îmi spune că încerc doar să-l fac pe el să se simtă resoinsabil.

Însă când a murit tatăl meu, în urmă cu un an, s-a purtat și mai odios. A plecat într-o delegație fix în dimineața următoare. Oricât l-am rugat să rămână acasă, să explice la serviciu că a intervenit o problem de familie, mi-a spus că nu poate face asta. Că nefiind căsătoriți legitim, nu poate să justifice și că e obligatoriu să plece.

Așa că m-am trezit singură în fața unei situații îngrozitor de grea. Mi-a luat mult timp să-l pot ierta.

Degeaba îmi tot spune că mă iubește. Eu simt că nu am nicio bază în iubitul meu și nu e niciodată lângă mine când am nevoie de el.