Soacra se bagă prea mult în creșterea copilului nostru. I-am explicat că trebuie să respecte niște limite, nu știu ce să mă mai fac cu ea

Răbdarea mea a ajuns la limită și nu mai știu ce să fac. Deși am vorbit cu ea de o mie de ori, și mai calm, dar și mai dur, totul este în zadar. Soacra se bagă prea mult în creșterea copilului nostru și nu mai știu cum să procedez ca să îneleagă că sunt niște limite.

Totul a luat-o razna, după ce s-a născut copilul

De când am rămas însărcinată ne-am mutat la ei, pentru că mă simțeam rău și ea s-a oferit să mă ajute. A fost foarte drăguță. Eu aveam probleme destul de severe de sănătate și aveam nevoie de multă odihnă. Practic, am stat mai mult în pat ca să pot duce sarcina asta la bun sfârșit. Nu am ce să-i reproșez soacrei mele pentru acea perioadă. Era mereu atentă și îmi făcea toate poftele, doar să-i fie bine copilului.

Fiind primul ei nepoțel, s-a bucurat tare mult când a aflat că va fi bună, ea având un singur copil. Numai că după ce s-a născut copilul totul a luat-o razna. La început, când a fost bebeluș, încă m-am bucurat de ajutorul ei. În primele săptămâni a fost foarte binevenit. Dar apoi, încet, încet, am început să avem nevoie de intimitate. Dar soacra mea dădea buzna la noi în cameră ori de câte ori îl auzea pe copil că plânge. Uneori nu era chiar un moment potrivit, dar pe ea nu o interesa. Atunci încă încercam să găsesc solușii pașnice, pentru a nu o jigni. Așa că la cererea ei, am mutat copilul în dormitorul ei. Ideea a fost să ne lase pe noi să dormim liniștiți.

Soacra se bagă prea mult în creșterea copilului nostru

Apoi copilul a încpeut să crească și nu mai era nevoie să doarmă cu soacra mea în cameră. Dar a refuzat să-l mai lase pe copil, deși îi pregătisem deja o cameră pentru el. Invoca tot felul de motive, că se teme de întuneric, că nu vrea să doarmă singur etc. Mai citisem despre copii că e mai bine pentru confortul lor psihologic să doarmă în pat cu mama, așa că am mai cedat o dată.

Acum copilul nostru are cinci ani, iar eu nu am nicio autoritate în fața lui. Indiferent ce i-aș spune, mă contrazice și fuge la bunica lui.

Îi spun mereu că face prea multe, că ar trebui să-l mai lase cu noi, pentru că noi suntem părinții lui. Dar parcă aș vorbi cu pereții. Au fost situații în care m-am supărat pe ea și am fost mai dură. S-a supărat și ea pe mine, a plâns, a spus că sunt nerecunoscătoare, apoi m-a prins rușinea și mi-am cerut scuze de la ea. Dar problema tot nu am rezolvat-o.

Acum chiar nu știu cum să mai procedez cu ea, pentru că vreau să-mi cresc copilul, după cum cred eu de cuviință, dar soacra se bagă prea mult în creșterea copilului nostru. Mă gândesc tot mai serios că ar trebui să ne mutăm separat de soacra mea.