Soțul meu are un copil cu amanta. Sunt în stare de șoc, știam că a avut o aventură, dar nu m-aș fi gândit niciodată la asta

Soțul meu are un copil cu amanta

Sunt căsătorită de 10 ani, împreună cu soțul meu avem o fetiță de 8 ani. Este singurul meu copil, dar nu și pentru el. Pentru că soțul meu are un copil cu amanta. Știam încă de când ne-am căsătorit că a avut o aventură cu o altă femeie, însă nu știam cât de departe au mers lucrurile între ei.

Din păcate, în urmă cu câteva luni, acea femeie s-a prezentat la ușa mea cu fiica ei și mi-a spus că tatăl fetei este Mircea, soțul meu. El nu era acasă atunci. Nu știu dacă a făcut-o dinadins, să mă caute când nu era el acasă, sau așa s-a nimerit. Dar el era plecat pentru câteva zile și am presupus că știa. Pentru că am avut mereu bănuieli că ei doi mai țin legătura.

Secretul soțului meu m-a șocat

Cert este că a venit și mi-a prezentat-o pe fetiță, care părea ceva mai mică decât fiica mea. Mi-a spus că fiica ei are aceleași drepturi ca și fiica mea, la condiții în care să crească și să primească educație. Iar tatăl fetiței ar trebui să fie responsabil și să o recunoască. A mai amenințat că va deschide proces pentru paternitate și că va pretinde o pensie alimentară suficient de mare încât să o poată crește așa cum se cuvine.

Am intrat în stare de șoc când am aflat asta, dar mi-am păstrat calmul, aparent. Tot ce am putut să-i spun a fost că dacă nu-și permite să o crească, atunci să renunțe la ea, că o voi înfia. I-am mai spus că ar fi trebuit să fie ea responsabilă mai întâi, înainte de a lua decizia de a avea un copil cu un bărbat căsătorit. Apoi am poftit-o să plece din casa mea și să nu mă mai caute vreodată.

Soțul meu are un copil cu amanta

Între timp, ea a deschis procesul de paternitate. Acum suntem în instanță și nu știm cum se va încheia. Cu siguranță că, dacă el este, cu adevărat, tatăl, instața va stabili o pensie alimentară. Eu în continuare susțin să cerem copilul, pentru că ar crește mult mai bine într-o familie în care ar avea condiții bune. Chiar cred că i-ar fi mai bine la noi, decât să fie educată de o mamă singură, care între timp a mai făcut un copil, cu altcineva.

Știu că pentru soțul meu a fost o aventură. Poate că a durat o vreme. Sunt convinsă că dacă i-a spus că e fetița lui, el o fi încercat să se ocupe de cea mică. Dsigur, cât a putut, dar fără știrea mea. Acel copil nu are nicio vină pentru că are o asemenea mamă și chiar cred că m-aș putea ocupa mai bine de creșterea unei fetițe, decât femeia care i-a dat viață. Acum am înțeles că are probleme cu alcoolul. Acesta este motivul pentru care tatăl celui de-al doilea copil a abandonat-o.

În momentul acesta mă gândesc că vrea doar o sursă de venit pentru ea. Dar nu cred că banii vor fi cheltuiți pentru nevoile fetiței.

Orice femeie s-ar simți șocată să afle o astfel de veste. Doar gândindu-mă la faptul că soțul meu are un copil cu amanta mă trec fiori pe șira spiării. Dar când încerc să fiu rațională, îmi dau seama că acea fetiță nu are nicio vină. Și chiar cred că are dreptul la o viață tihnită, înconjurată de o familie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…