Supă de pui cu tăiței. Remediul pentru zilele reci de toamnă. Ce este bine și ce nu să adaugi - Ego.ro

Supă de pui cu tăiței. Remediul pentru zilele reci de toamnă. Ce este bine și ce nu să adaugi

Ingredientul pe care să nu-l pui în rețetă

Scris de: Oana Matei

17 Oct. 2022

Supă de pui cu tăiței. Remediul pentru zilele reci de toamnă. Ce este bine și ce nu să adaugi

Supa de pui este acea supă care îți încălzește sufletul într-o zi mohorâtă de toamnă. Dar nu numai atât, dovedit științific, supa de pui este un tonic pentru stările febrile, ameliorând durerile de gât, combatând congestia nazală și hidratând organismul. Carnea de pui este bogată în special dintr-un compus numit carnozină, acest compus ajută la reducerea congestiei nazale și durerilor de gât.

Supă de pui cu tăiței. Ce e bine să știi înainte de a o prepara

În plus, când gătiți supă de carne de pui, important este să folosiți componentele de carne cu os, cum ar fi spinări, aripi sau gât. Oasele și cartilajele de pui conțin gelatină, glucozamină și condroitină, compuși cu rol anti inflamator al țesuturilor conjuctive.

De asemenea, să nu subestimăm efectul placebo al supei de pui. În copilărie, de câte ori eram bolnavi, mama ne dădea o porție zdravănă de supă de pui, care ne ajuta să ne simțim mai bine. Astfel, această asociere a supei de pui cu perioada de copilăriei încă influențează asupra stării de bine.

Supă de pui cu tăiței. Trucuri și sfaturi utile

Prepararea supei este foarte simplă, oricine poate să pregătească o supă de pui cu legume și tăiței. Nouă ne place supa de pui mai groasă, cu multe legume și tăiței. Dacă doriți ca supa să fie limpede, o strecurați la final iar carnea și legumele fierte le puteți servi sub formă de rasol, cu sos de usturoi, sos remoulade sau cu hrean.

Sfat util: folosiți doar legume proaspete sau congelate la prepararea mâncărurilor, nu folosiți ameliorator de gust sau aditivi alimentari, gen vegeta sau cuburi cu diferite arome. Chiar nu este nevoie de acestea și nu sunt deloc sănătoase!

Să vedem cum se prepară această miraculoasă supă de pui.

Ingrediente

  • o jumătate de pui sau
  • aripi, spinări, gât de pui
  • 2 cepe
  • 2 morcovi
  • 1 rădăcină păstârnac
  • 1 rădăcină pătrunjel
  • 1 felie groasă de țelină
  • sare, piper
  • pătrunjel verde tocat
  • tăiței proaspeți cu ou

Mod de preparare

  1. Se spală bucățile de pui apoi se pun la fiert într-o oală cu apă rece ( aproximativ 3 litri de apă)
  2. Între timp se curăță și se toacă legumele, cubulețe sau la robotul de bucătărie.
  3. Când apa dă în clocot, se spumează supa. Apa nu se schimbă, spuma formată este compusă din proteine coagulate, nu altceva.
  4. Se adaugă legumele tocate, sarea și piperul.
  5. Se lasă supa la fiert, pentru încă aproximativ 30 de minute se verifică carnea și legumele daca sunt moi.
  6. Separat fierbem tăițeii în apă cu sare apoi îî adăugăm în supă.
  7.  Se mai lasă 10 minute la foc mic apoi se adaugă pătrunjelul tocat și se ia oala de pe foc.

Să vă fie cu folos!

Etape de pregătire Supa de pui cu tăiței.Foto: Oana Matei/ego.ro
Etape de pregătire Supa de pui cu tăiței.Foto: Oana Matei/ego.ro

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Simona Pătruleasa nu spune ”nu” atunci când e vorba de întoarcerea în TV. Ce face acum, de când ”stă acasă”
9.3 39 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *