Tatăl Andreei Bălan, la un pas să dea marea lovitură. Cum ar putea deveni milionar în euro, detalii incredibile au ieșit la iveală

Cum poate deveni Săndel Bălan milionar în euro
Tatăl Andreei Bălan, la un pas să dea marea lovitură. Cum ar putea deveni milionar în euro, detalii incredibile au ieșit la iveală

Tatăl Andreei Bălan, la un pas să dea marea lovitură. Săndel Bălan ar putea deveni milionar în euro în curând. Tatăl artistei se pregătește să primească banii de pe drepturile de autor ale piesei „Moșule ce tânăr ești!”.

Tatăl Andreei Bălan, la un pas să dea marea lovitură

În urmă cu 23 de ani, atunci când a apărut celebra melodie cântată de formația Andre, Săndel Bălan, cel care a compus-o, a fost acuzat că ar fi copiat-o după piesa unui compozitor grec.

De atunci, tatăl cântăreței Andreea Bălan se luptă cu Uniunea Compozitorilor pentru a-și recupera banii din drepturile de autor ale cânecului de succes. Casa de discuri Roton l-a contactat pe compozitorul grec al piesei „Izitas”, interpretată de Kathy Garby.

După ce a ascultat linia melodică a cântecului compus de Săndel Bălan, Kostas Tournas a mărturisit că nu sunt asemănări între cele două melodii.

În consecință, tatăl Andreei Bălan are de primit acum o sumă uriașă, respectiv peste un milion de euro.

„Aștept drepturile de autor. A fost procesul, mi s-a dat dreptate, nu este plagiat, e piesa mea, mi s-au mai cerut niște hârtii. Nu s-a încheiat toată povestea. Eu am demonstrat atunci, l-au găsit pe acest grec, omul a zis că nu seamănă niciun acord, e asemănare doar de stil, doar dacă 8 măsuri sunt la fel e plagiat, la mine nu era niciuna, m-am dus cu partitura.

Estimarea inițială a fost de două milioane de euro, piesa mea a fost difuzată în America, în Germania, în toate cluburile, și în Italia era difuzată în draci, în Franța. Piesa are 23 de ani. Acestea sunt hit-uri adevărate. Am făcut multe piese ”Liberă la mare”, ”Prima iubire”, ”Flori de tei”, piese de piese.

Suma reală ar fi cam peste un milion de euro, s-au colectat bani frumoși, la valoarea difuzărilor în străinătate. Eu cred că, da, mi se vor da acești bani, pentru că există, s-au colectat în fondul comun”, a declarat Săndel Bălan pentru playtech.ro.

Ce va face Săndel Bălan cu banii

Săndel Bălan a dezvăluit pentru sursa citată ce va face cu banii pe care așteaptă să îi primească din partea Uniunii Comopozitorilor. El este decis să deschidă o școală de muzică pentru persoanele fără posibilități materiale, dar se va implica și în afaceri, în domeniul construcțiilor, pentru a putea susține cu bani școala.

„Din acești bani aș înființa o școală de muzică, în Ploiești, unde locuiesc, pentru tinerii săraci care nu pot face muzică, aș lucra cu ei, le-aș pune profesori de dicție, canto, atitudine, stiliști, aș forma o echipă pe care aș plăti-o eu. Dar aș investi și într-o afacere, din care să produc ceva, să mai iasă bani, cred că din construcții, ca să susțin școala de muzică pe termen lung. Am întâlnit atât de mulți copii talentați care nu au posibilități financiare, i-aș lua și i-aș face vedete!”.

9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.