Tavi Clonda, despre secretul unei căsnicii fericite: „Copiii sunt copii, soțul este soț. Mai sunt gelos, recunosc” EXCLUSIV

Ce a pățit mezina familiei și care e acum starea ei de sănătate
Tavi Clonda, despre secretul unei căsnicii fericite: „Copiii sunt copii, soțul este soț. Mai sunt gelos, recunosc EXCLUSIV

Tavi Clonda și Gabriela Cristea formează, fără dar și poate, unul dintre cele mai frumoase și mai admirate cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi se bucură de o familie superbă. Artistul ne-a oferit un interviu, în exclusivitate pentru Ego.ro. Acesta ne-a mărturisit ce problemă a întâmpinat una dintre fiicele sale, de curând, oferindu-ne, în același timp, detalii despre relația cu aleasa lui.

Tavi Clonda, despre relația cu Gabriela Cristea și familia pe care și-au construit-o

Îndrăgitul artist și cunoscuta vedetă de televiziune au avut de înfruntat o provocare chiar înainte de sărbători. Mezina familiei nu s-a simțit deloc bine, astfel că celebrii părinți au decis să o ducă la spital, pentru analize amănunțite. În urma investigațiilor, medicii au trecut-o pe micuță pe antibiotic. Tavi Clonda și Gabriela Cristea au o relație superbă și încearcă să își găsească mereu timp unul pentru celălalt. Cunoscutul cântăreț ne-a dezvăluit și ce planuri au în legătură cu un al treilea copilaș.

Cum ați petrecut Paștele tu și Gabriela? Am aflat că ați avut o problemă de sănătate cu fetița.

Tavi Clonda: Da, ni se mai întâmplă în preajma sărbătorilor să mai pățim și lucruri de genul. Cea mică nu s-a simțit bine, a făcut febră 39 cu 3, cu 4. Am fost sâmbătă la clinică, ne-am impacientat, nu prea mânca, a făcut și scaun moale. I-am făcut niște analize, a avut o enterită și puțină faringită rămasă din trecut. Am fost nevoiți să îi dăm antibiotic, iar în 2 zile s-a făcut bine. De Paște a fost cât de cât bine, dar cu tratament și cu regim.

Dar acum se simte bine, nu?

Tavi Clonda: Da, acum se simte bine, este spre vindecare. Tot mai ține puțin regim alimentar. Bine că s-a rezolvat.

Este bine că amândoi sunteți extrem de dedicați ca părinți…

Tavi Clonda: Da, suntem. Când nu are una ceva, apare altceva. Așa este când ai 2 copii, 3 sau 4. Când ai un singur copil este mai simplu, dar când ai 2, unul este bine, celălalt mai puțin bine și tot așa.

Cum își găsesc timp unul pentru celălalt

Cum vă mai găsiți timp și pentru voi?

Tavi Clonda: Chiar astăzi ne-am găsit timp, am profitat pentru că este și bunica pe la noi. Am făcut o plimbare în jurul Bucureștiului. Bine, am avut și treabă, am combinat utilul cu plăcutul. Cam greu găsim timp, poate după ce se culcă ele sau când sunt la grădiniță. Avem și de făcut contracte, o mulțime de alte lucruri. Totuși, ușor cresc, iar cu cea mare deja ne înțelegem mai bine, face deja multe lucruri singură. O să crească și cea mică și o să ne reluăm tabieturile.

Cum s-a schimbat relația voastră după ce ați avut copii?

Tavi Clonda: Vrând, nevrând, s-a schimbat. Totuși, nu ne-am culcat cu copiii, fiecare are camera ei. Când dormi cu micuții, ei nu o să își mai dorească să stea singuri un timp. Am încercat ca seara să fie numai a noastră, în cazul în care nu sunt probleme, nu plâng sau nu este nevoie să mergem la ele. Este greu, dar i-am spus Gabrielei: „Copiii sunt copii, soțul este soț”. Același lucru este valabil și pentru mine. Nucleul unei familii se formează din soț și soție, iar copiii sunt fructele. Dacă noi doi suntem bine, atunci și copiii sunt bine. Am înțeles amândoi acest lucru și luptăm pentru asta, nu este ușor. Toată lumea este pe primul loc. Copiii au prioritate, dar, din când în când, trebuie să ne vedem și de noi, căci altfel se duce totul pe apa sâmbetei.

Cum se surprind unul pe celălalt

Cum vă mai surprindeți acum? Ce gesturi romantice faceți?

Tavi Clonda: De exemplu, îmi doresc să o scot la film pe Gabriela săptămâna viitoare. S-a făcut și vremea frumoasă acum. De asemenea, ne place foarte mult să stăm și acasă, pe terasă, după ce adorm copiii. Gabriela este obosită de la emisiune, dar mai stăm puțin. Cadouri nu prea ne-am mai făcut, poate mici atenții. Noi ne bucurăm când terminăm o piscină, când ne luăm o mașină. Chiar și o jumătate de oră petrecută împreună este suficientă uneori. Ne mai uităm la filme doar noi doi și ne relaxăm. Bineînțeles, mai sunt și micile vacanțe. Acum o să mergem în Brașov, lăsăm copiii la bunica.

Gabriela este o femeie extrem de frumoasă. Cum reușești să ții departe gelozia?

Tavi Clonda: Este vorba de încredere și de respect. Mai sunt gelos, recunosc pentru că acum stau foarte mult pe acasă, având puține concerte. Când se întoarce treaba și o să am concerte, o să fie ea și tot așa. Sunt gelos, dar într-o limită a bunului-simț. Este normală gelozia, dacă iubești pe cineva, nu poți să rămâi indiferent, dar nu trebuie să existe paranoia. Așa a fost de la început, am știut ce mă așteaptă.

Tavi Clonda și Gabriela Cristea, un cuplu superb

Îți mai amintești de începutul relației, de cum era pe atunci?

Tavi Clonda: Parcă e un nou capitol, s-a schimbat totul după ce am făcut copiii. Ne gândeam la ce făceam toată ziua, în afară de emisiune. Mergeam și ne plimbam, stăteam cu prietenii, făceam grătare, plecam la munte destul de des…este o perioadă pe care am uitat-o cumva, chiar zilele trecute ne-am adus aminte. Era frumos, era o libertate, dar a trecut perioada respectivă. Ne bucurăm pentru că am făcut copii, suntem într-o altă etapă a vieții noastre și ne concentrăm pe prezent și pe viitor.

Nu vă mai doriți încă un copil?

Tavi Clonda: Noi ne-am mai dori, dar nu este cazul, vrem să ne ocupăm de ele și am lăsat multe lucruri în spate, proiectele și carierele. Este suficient, sunt două fetițe minunate și ne concentrăm pe ele. Totuși, nu se știe niciodată, dar, în principiu, cam aceasta ar fi familia toată.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Andreea Bălan nu mai crede în certificatul de căsătorie
7.5 8 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *