Tradiții și obiceiuri de Sfântul Antonie cel Mare 2024. Ce este bine să faci pe 17 ianuarie

Cine a fost Sfântul Anton

Scris de: Daoud Andra

16 Jan. 2024

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Antonie cel Mare 2024. Ce este bine să faci pe 17 ianuarie

În fiecare an, pe data de 17 ianuarie, creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Anton sau Sfântul Antonie cel Mare, așa cum este trecut în calendar. Chiar dacă nu este una dintre cele mai importante sărbători, de această zi se leagă o serie de superstiții de care credincioșii țin cont. Ce tradiții și obiceiuri de Sfântul Antonie cel Mare 2024 este bine să respecți.

Cine a fost Sfântul Anton

Sfântul Anton a trăit la granița dintre al treilea și al patrulea secol creștin și este cunoscut drept întemeietorul vieții monahale. Antonie a intrat în istoria creștinismului drept cel mai reprezentativ ascet al duhului vieții călugărești. A trăit în Egipt, fiind născut într-o familie de țărani înstăriți și încă din tinerețe s-a dedicat vieții monahale.

Pe măsură ce a crescut, Anton s-a apropiat din ce în ce mai mult de credință. Când avea 20 de ani, și-a pierdut părinții și, rămas fără reper, a început să își pună întrebări cu privire la drumul său în viață. Aflat în biserică, se spune că a auzit cuvintele lui Hristos: “Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi” (Matei 19, 21).

Citește și: Calendar creștin ortodox ianuarie 2024. Ce sărbători importante sunt în prima lună din an

A petrecut o perioadă retras la o colibă, aflată lângă satul natal. Ulterior, s-a mutat într-un loc aflat la marginea deșertului, unde a dus o viață simplă, dedicată credinței. După 20 de ani petrecuți acolo, a fost nevoit să părăsească locul. Antonie a devenit părinte duhovnicesc pentru mulți călugări din Egipt și este considerat protectorul tuturor celor care se dedică vieții monahale.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Antonie cel Mare 2023
Icoană cu Sfântul Antonie cel Mare

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Antonie cel Mare 2024

  • Sărbătoarea este marcată în calendarul creștin-ortodox cu cruce neagră. Cu toate acestea, tradiția spune că în această zi nu este bine să se spele rufe sau să se facă treburi casnice.
  • În ziua în care este sărbătorit Sfântul Antonie cel Mare, unii credincioși țin post, pentru a omagia viața simplă, dedicată credinței, pe care a dus-o sfântul, la marginea deșertului.
  • Credincioșii pregătesc pachete, pe care le dau de pomană oamenilor nevoiași, pentru a avea spor și sănătate și a fi feriți de necazuri.
  • Pe 17 ianuarie, este bine să rosteși o rugăciune adresată Sfântului Anton, pentru a fi ferit de rele.

Citește și Ce înseamnă sărbătoare cu cruce neagră și ce nu se face în această zi. Se spală rufe când e cruce neagră?

Rugăciunea Sfântului Anton

”Milostive Dumnezeule primește cu bunătate rugăciunile Sf. Anton ce eu ți le prezint acum pentru a dobândi harul (se spune ce har se dorește) ce Ție cu umilință Îți cer. Iar tu măritul meu patron Sf. Anton nu întârzia a mijloci pentru mine. Fă ca evlavia mea să fie sinceră, ajută-mă să pot dobândi mai întâi iertarea tuturor păcatelor de care ma căiesc din inimă. În genunchi la picioarele tale eu aștept prin mijlocirea ta harul ce-l cer de la Bunul Dumnezeu. Amin.”

 

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Ce se va întâmpla când Regele Charles moare. Totul despre operațiunea Podul Menai, ce presupune acest cod
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *