Tratamentul chinuitor pe care-l face Adda, ca să scape de borelioză. Febra indusă de 42 de grade, care omoară bacteriile: ”Am dureri mari de oase, de mușchi, amețeală” EXCLUSIV

Tratamentul chinuitor pe care-l face Adda,

După doar câteva luni de tratament, Adda și-a putut relua seria concertelor, iar boala de care suferă parcă nici nu ar fi existat. Artista a terminat seria celor 26 de pastile, pe care le lua zilnic, dar mai are încă 17 luni în care trebuie să facă, săptămânal, injecție cu moldamin. Totodată, aceasta merge regulat la medicul său din Constanța, care i-a descoperit afecțiunea, pentru două procedee, hiperbara și hipotermia, care o ajută să-și revină. Printre altele, artistei i se induce o febră de 40-42 de grade, care omoară bacteriile și virusurile și ajută corpul să elimine toxinele.

Ce tratament face Adda, diagnosticată cu borelioză

Adda suferă de borelioză și a aflat că are această afecțiune după luni întregi în care i se puneau fel de fel de diagnostice, iar starea sa se înrăutățea:

„Am făcut analize peste analize și am fost tratată de alte afecțiuni. Când am aflat, la mine boala era spre a doua fază, am descoperit-o oarecum din timp. Aveam erupții, oboseală mare, nu puteam respira, edeme. Făceam alergii și nimeni nu știa de la ce e. Apoi au început celelalte simptome, paralizii, scăpam obiecte din mână, nu mai puteam folosi mâinile, simțeam că ceva e în corpul meu, care preia controlul. De mine se ocupă acum cel mai bun doctor din România, pe boli parazitare, de la o clinică din Constanța, unde merg periodic. Are rezultate foarte bune cu pacienții lui, toată lumea mi l-a recomandat. Medicul e pozitiv în ceea ce mă privește că mă voi recupera complet”, ne-a mărturisit aceasta.

Adda suferă de borelioză
Adda suferă de borelioză

Merge periodic la spital

Din luna februarie, de când a început tratamentul, starea artistei s-a ameliorat, iar în prezent aceasta și-a reluat seria concertelor, fără a mai avea vreo problemă. Adda a terminat seria celor 26 de pastile pe care le lua zilnic, dar mai are încă 17 luni în care trebuie să facă, săptămânal, injecție cu moldamin. Totodată, aceasta merge regulat la medicul său din Constanța, care i-a descoperit afecțiunea, pentru două procedee, hiperbara și hipotermia, care o ajută să-și revină:

„Tratamentul e complex. Iau și pastile dar mai puține și săptămânal, fac injecție cu moldamin cu procaină, un pic de anestezic, pentru că substanța stă șapte zile în corp. Mai am 17 luni de injecții. Merg periodic la clinică pentru hiperbară și hipertermie. Sunt două proceduri care ajută corpul mult. Hiperbara este pentru oxigenarea și regenerarea celulară. Ajută în foarte multe afecțiuni. Iar hipertermia este o febră indusă de 40 – 42 grade care trece în câteva minute și care omoară bacteriile și virusurile și ajută corpul să elimine toxinele”, a declarat Adda pentru ego.ro.

După doar câteva luni de tratament, Adda și-a putut relua seria concertelor
După doar câteva luni de tratament, Adda și-a putut relua seria concertelor

Ce simptome are după injecție

Adda, care a avut și o formă nu tocmai ușoară de Covid, anul trecut, ne-a mai spus că simptomele pe care le are după injecție și după ședințele de tratament sunt asemănătoare cu cele ale virusului:

„ Am dureri mari de oase, de mușchi, amețeală, oboseală. Cam ca atunci când aveam Covid. Nu mă simt prea bine pe moment”, a adăugat aceasta.

Artista nu ne-a ascuns faptul că tot timpul a avut fobie la ace, dar a devenit mult mai puternică, de când face tratamentul și nu se mai teme de injecții. Adda va descrie toate experiența trăită de când are această boală într-o carte pe care intenționează să o lanseze în câteva luni.

Cum s-a îmbolnăvit Adda de borelioză, de fapt

Adda a povestit cum a fost diagnosticată cu borelioză sau boala Lyme , afecțiune cauzată de înțepătura căpușelor:

„La analiză e o proteină specifică mușcăturii. La mine a ieșit negativă. Eu nu am luat-o prin mușcătură. Se transmite de la mamă la făt, am luat-o congenital, nu am știut. Am aflat că are și mama după ce m-a pus doctorul să o testez și a ieșit pozitiv. Poți să ai această boală toată viața, să ai anticorpii, dar sistemul tău imunitar să fie puternic și să trăiești cu ea liniștit. Și bunicii noștri de la țară, care mergeau pe câmp, au fost mușcați și au avut, dar fără simptome”.

Comments

  1. Victor
    5 aug.. 2022

    AM DAT NOTA 5 SI LA DOKI SI EI PT. CÁ IMEDIAT TREBUIA SÁ SE TRATEZE…
    EU AM AVUT LYME DE 5X …TRATAT IMEDIAT CU ANTIBIOTIC –vindecat.
    PE SCURT:TRATAMENT EFICIENT CU OXIGEN ÍN CAMERÁ HIPERBARICÁ !
    ESTE SINGURA METODÁ ACTUALMENTE(din biblio)care omoará spirocheta
    asta…si dacá rámáne ín tine nu mai scapi de „necazuri”toatá viata !!!
    DOCTORII NU CITESC, fac ce au ínvátat la facultá…zic din proprie exp.
    sá se uite pe internet unde este (eu ín Bp-ESTA LA PARTICULAR DE LA FAC.
    CU”demo”asta…) AICI ín .Ro se fol. unde sunt scafandrii Cta. dex.

    Reply
  2. Victor
    5 aug.. 2022

    BARBARIE SI TÁMPENIE CU FEBRA INDUSÁ.!!!
    ÍNCÁ ODATÁ:
    CAMERÁ HIPERBARICÁ CU OXIGEN (O2) PUR !!!
    spirocheta de la cápusá se”ímbracá” cu o „cámasá” membraná
    protectoare cu care migreazá ín corp(trsp.sang.) si se fixeazá undeva
    de unde ne ímbolnáveste…la o articulatie – doctoru’ ne trateazá
    de „reumá” dex… ín creier…paralizám…samd. ….

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…