Untold 2023. Când are loc și ce artiști au fost anunțați. Abonamentele s-au pus deja în vânzare

Când va avea loc festivalul Untold 2023.
Untold 2023. Când are loc și ce artiști au fost anunțați. Abonamentele s-au pus deja în vânzare

Untold 2023. Fanii Untold pot să-și achiziționeze biletele pentru viitoarea ediție a festivalului. S-au pus în vânzare primele abonamente pentru Untold 2023. Festivalul se bucură de o popularitate foarte mare și reunește anual cei mai cunoscuți artiști din lume.

Untold 2023. Când are loc și ce artiști au fost anunțați

Festivalul Untold va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 3-6 august 2023.

Organizatorii au anunțat că pregătesc multe surprize pentru cea de-a 8-a ediția a festivalului.

„Ediția cu numărul 8 aduce și o poveste nouă, personaje noi și multe alte surprize pe care participanții le vor descoperi în tărâmul magic UNTOLD”, au anunțat aceștia.

Ce anunț a fost făcut despre artiștii de la Untold 2023

Așadar, iubitorii de distracție și muzică bună vor asculta cei mai buni DJ-i din lume, dar Untold va aduce și alte trupe care ajung pentru prima dată în România.

Timp de patru zile și patru nopți, în Parcul Central din Cluj-Napoca vor avea loc show-uri speciale și interpretări live ale celor mai cunoscute trupe din lume. Untold reunește ca de fiecare dată artiști din cele mai variate arii muzicale precum techno, tech-house, deep-house, house, trance, hip-hop, pop, drum’n’bass, trap, dubstep, trip-hop, cultura EDM și multe altele.

Primele abonamente au fost puse în vânzare

Primele abonamente la festivalul Untold au fost puse în vânzare joi, 6 octombrie, de la ora 14:00. În mai puțin de un minut, s-au vândut peste 11.000 de abonamente, deși pentru prima rundă de vânzări organizatorii au pregătit doar 10.000. De la ora 14:00 fix, peste 40.000 de oameni s-au înregistrat pe site pentru a cumpăra bilete la festival.

Abonamentele din prima tundă de vânzări au fost puse la vânzare la prețul special de 109 euro plus taxe. S-au înscris zeci de mii de oameni, care au dorit să își asigure deja accesul în tărâmul magic UNTOLD 2023. Pe site-ul festivalului va fi disponibilă curând o nouă sesiune de abonamente.

În cele 4 zile de festival din ediția cu numărul 7 care a avut loc în luna august 2022, au participat peste 360.000 de persoane. Pe scenă au urcat peste 200 de artiști și trupe care au făcut un adevărat spectacol pentru cei prezenți la eveniment. Dintre artiștii care au urcat pe scenă în 2022 se numără Alok, Above & Beyond, Claptone, Hardwell, Don Diablo, David Guetta, Lost Frequencies, Morten, J Balvin, G-Eazy, Major Lazer și Anne Marie.

Printre vedetele festivalului din 2022 s-au numărat și câteva nume din peisajul muzical autohton. Pe main stage au urcat și au concertat artiștii români iubiți precum Irina Rimes, Surorile Osoianu şi David Ciente, care conduc în clasamentele muzicale din România.

Citește și ținută de festival. 5 idei de haine și accesorii pentru o apariție cu care vei atrage orice privire

5 2 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.