Vinerea Albă din Săptămâna Luminată este ziua în care se sărbătorește și Izvorul Tămăduirii. Este una dintre cele mai importante sărbători. În această zi, credincioșii respectă cu sfințenie tradițiile și obiceiurile din cele mai vechi timpuri. În vinerea Albă, oamenii au interzis la mai multe lucruri. Ce este interzis să faci.
Se spune că în Săptămâna Luminată de la Înviere până la Duminica Tomii, Raiul este deschis. Este o săptămână de rugăciune, creștinii merg la biserică și țin cont de tradiții și obiceiuri. Vineri din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântâniţa. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.
Legenda spune că Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar în Vinerea Scumpă. Această apă era dătătoare de viață. Vinerea Scumpă este diferită de Vinerea Mare sau Vinerea Neagră de dinaintea Paștelui.
În Vinerea Albă, oamenii vin la biserică pentru a participa la slujbă unde se sfințește apa. Apa este cunoscută și sub numele de Aghiasma mică. Aceasta poate fi băută tot timpul anului. Nu se întâmplă același lucru de Bobotează, când apa băută are un ritual de folosire mai restrictiv.
Se spune că dacă beți aghiasma sfințită de preot în biserică, veți fi mai sănătoși pe parcursul anului și veți avea mai mult noroc. Este bine ca în Săptămâna Luminată să participați la toate slujbele organizate de preoți în biserici.
„Sărbătoarea îşi trage denumirea de la o minune săvârşită de Maica Domnului prin apa unui izvor cu putere tămăduitoare, descoperit, prin mijlocirea Fecioarei Maria, de Leon I (457 – 474), cu puţin timp înainte de a ajunge împărat.
Alături de Mântuitor, care se arată în această săptămână ca izvor al vieţii şi învierii, Maica Domnului apare ca ocrotitoare a vieţii şi „Izvor al tămăduirilor””, potrivit Calendarului Ortodox.
Preoţii merg şi stropesc casele credincioşilor cu această apă sfinţită. Acest lucru se întâmplă în unele zone din țară.
În Săptămâna Luminată, zilele de Miercuri și de Vineri sunt zile de hărți
Biserica rânduiește dezlegarea la mâncărurile de dulce
În Miercurea și vinerea, în perioada cuprinsă între Învierea Domnului şi Duminica Tuturor Sfinţilor, oamenii au dezlegare la pește.