De când m-am căsătorit, am impresia că suntem trei în relația asta. Soțul meu vorbește non stop la telefon cu mama lui. Eu înțeleg că e departe, că-i e dor de el, că vrea doar să o liniștească, însă nu mi se pare firesc ca un bărbat în toată firea să fie atât de legat de mama lui. Are 34 de ani, are familia lui, iar în patru luni va deveni tată. El însă nu-mi cere mie părerea dacă are de luat o decizie importantă.
Mă simt ca și cum aș avea un rol nesemnificativ în viața lui
Inclusiv problemele de serviciu le discută cu mama lui la telefon, de parcă eu aș avea un rol nesemnificativ în viața lui. Mie nu îmi spune nimic despre probemele lui de la birou, eu aflu doar când îl aud că vorbește non stop la telefon cu mama lui.
Urmează să pregătim camera pentru cel mic, însă el nu se consultă cu mine. L-am auzit când se consultă cu mama lui despre cum ar trebui să amenajăm camera. Ea îi dădea indicațiile, după care a venit și mi-a spus cum trebuie să facem. Nu m-ar deranja să amenajăm așa cum spune ea, însă mi-ar plăcea să mi se ceară și mie părerea, nu să mi se impună. Cred că, până la urmă, eu sunt mama acestui copil și eu îl voi crește. Ea, din Italia, nu va veni probabil decât o dată pe an să-și vadă nepotul. Și fiul, că pe mine nu cred că vrea să mă vadă.
Vorbește non stop la telefon cu mama lui
Nu sunt supărată pe ea, dar sunt îngrijorată dn cauza lui, pentru că mi se pare că e dependent de mama lui. Iar cireașa de pe tort a fost când am mers la el la birou pe neașteptate – era o urgență – și când m-am uitat mai bine, avea poza mamei lui pe birou. Din punctul meu de vedere e o problemă, dar când încerc să vorbesc cu el despre asta spune că sunt rea, geloasă și că vreau să-i stric relația cu mama lui.
Presupun că relația lor este atât de strânsă tocmai pentru că a fost departe fizic de ea încă din copilărie. Cred că încearcă, cumva, să completeze acest gol. Știu că și el a încercat să susțină relația cu mama lui, să o facă mândră de el, pentru că au avut o viață grea. Doar cu ajutorul telefonului au reușit să mențină legătura și să încerce să aibă o relație mamă-fiu, el fiind mai mult singur, după ce tatăl lui a plecat, iar bunica maternă în grija căreia a rămas, a murit când el nu împlinise încă nici 17 ani. Mama lui s-a străduit să-i asigure tot ce a putut ea financiar, pentru ca el să nu trebuiască să muncească, ci să-și vadă de școală. Și și-a văzut, acum este director de vânzări la o companie și e unul foate apreciat.
Ar trebui să acorde prioritate propriei familii
Înțeleg că toate aceste lucruri au făcut ca relația lor să fie una specială. Însă este o limită peste care nu mă așteptam să treacă. Nu credeam că se va gândi să se consulte cu mama lui în deciziile importante și nu cu mine. Acum are propria lui familie și cred că și ea ar trebui să înțeleagă asta. Respectul pentru mama lui nu ar trebui să aibă de suferit, dacă va acorda prioritate propriei familii. Nu cred că mama lui ar fi mai puțin importantă dacă nu ar vorbi zilnic câte o oră-două la telefon. Ba, din contră, cred că ea ar trebui să fie acum mult mai relaxată. Fiul ei a reușit în viață și nu mai are nevoie de îndrumarea ei la fiecare pas. Nu zic să nu îi cerem părerea în unele situații, dar nu să o lăsăm pe ea să decidă pentru noi.
Situația îmi displace mai mult cu fiecare zi ce trece și ne apropiem de ziua când vom deveni părinți. Sper să nu-i dea prin minte mamei lui să vină acasă, să stea la noi. Cred că ar fi prea mult pentru mine. Deja vorbește non stop la telefon cu mama lui. Dacă o mai și aduce să locuiască cu noi, cred că voi fi nevoită să pun piciorul în prag.
