Este normal ca un copil să aibă sarcini potrivite vârstei sale, însă atunci când un părinte îl încarcă cu responsabilități de adult sau îl transformă în sprijin emoțional, acest proces poartă numele de parentificare. Specialiști citați de revista Parade atrag atenția că această formă de relaționare poate lăsa urme adânci și poate influența modul în care viitorul adult se raportează la el însuși și la ceilalți. Conform psihologilor și terapeuților în traume, există 13 trăsături des întâlnite la persoanele care au trecut prin parentificare în copilărie.
1. Nevoia de a face pe plac tuturor
Potrivit specialiștilor, adulții care au fost parentificați simt deseori că valoarea lor depinde de cât de mult îi pot ajuta pe ceilalți. De aceea, evită să spună „nu” și caută constant validarea celor din jur.
2. Neglijarea propriilor nevoi
Aceste persoane își pun în plan secund propriile dorințe sau limite, considerând că a cere ceva pentru sine înseamnă a răpi din atenția și afecțiunea celorlalți.
3. Tendința de a deveni îngrijitori compulsivi
Fie că este vorba de prieteni, parteneri sau colegi, adulții crescuți astfel simt nevoia să aibă grijă de alții, chiar și atunci când acest lucru îi epuizează.
4. Lipsa conștientizării propriilor nevoi
Pentru că au fost concentrați pe problemele părinților, acești adulți nici nu mai știu ce au nevoie cu adevărat. Le este greu să se conecteze la propriile emoții și să recunoască semnalele corpului.
5. Dificultăți în stabilirea limitelor
Mulți dintre cei afectați nu au învățat ce înseamnă limite sănătoase. Le este teamă să le ceară sau să le impună, de frică să nu dezamăgească.
6. Ruperea de propria identitate și de emoții
Pentru că au fost tratați ca niște „mini-adulți”, au pierdut ocazia de a descoperi cine sunt cu adevărat. În lipsa rolului de îngrijitor, nu știu cum să se definească.
7. Convingerea că a cere ajutor înseamnă a fi egoist
Deși au nevoie de sprijin, ei cred că solicitarea acestuia este un act greșit. Preferă să se sacrifice decât să devină o „povară” pentru altcineva.
8. Hiper-independență
Obișnuiți să rezolve totul singuri încă din copilărie, acești adulți nu cer ajutor și consideră că trebuie să facă față oricărei situații pe cont propriu.
9. Perfecționism
Pentru că în copilărie erau apreciați doar când „făceau bine lucrurile”, mulți dintre ei au rămas cu convingerea că dragostea și acceptarea vin doar dacă sunt perfecți.
10. Atitudine critică față de alții
Această presiune interioară de a reuși și de a face totul corect se transformă adesea într-o judecată dură la adresa celor care nu ating aceleași standarde.
11. Oboseală cronică
Trăind mereu pentru ceilalți, acești adulți ajung să fie epuizați emoțional și fizic. Specialiștii avertizează că acest lucru poate favoriza și apariția unor boli cronice.
12. Repetarea tiparelor
Fără să își dea seama, mulți dintre ei ajung să repete același model de relații în viața adultă – devin din nou „salvatori” sau se apropie de persoane care au nevoie să fie îngrijite.
13. Dificultatea de a-și exprima emoțiile, mai ales furia
Pentru că au fost obișnuiți să evite conflictele, le este greu să spună ce simt. Își ascund supărarea, iar uneori aceasta izbucnește în moduri nepotrivite.
