Ce pățește George Ivașcu, Pelicanul din Clanul, când este oprit pe stradă. „Multe mi s-au mai întâmplat” VIDEO EXCLUSIV

Ce pățește George Ivașcu, Pelicanul din Clanul, când este oprit pe stradă

În serialul ”Clanul”, care debutează luni seara cu un nou sezon, George Ivașcu face primul lui rol malefic din carieră, un personaj care se află de partea mafiei. Culmea este că în cele două sezoane și-a atras mai multe simpatii decât antipatii și că lumea rezonează cu personajul lui. George Ivașcu a mărturisit în exclusivitate pentru EGO.ro că îl oprește lumea pe stradă, însă nu să-i critice personajul, ci să se amuze împreună cu el.

George Ivașcu, despre noul sezon al serialului Clanul

Până acum, Pelicanul, personajul intepretat de George Ivașcu, a încercat prin tot felul de mijloace să facă bani și mai ales să obțină putere. Se pare că norocul este de partea lui abia în sezonul al treilea, care se anunță a fi unul plin de acțiune pentru marele actor.

”În sezonul ăsta, și acum putem divulga, Pelicanul își face PeliClanul. Și atunci sezonul acesta este cu mult mai multă acțiune, urmăriri, chiar și bătăi.

Pot să vă spun pe această cale că îmi fac singur cascadoriile. Nu vreau să vă spun foarte multe decât că o să fiți foarte surprinși că PeliClanul devine un rival pe măsura Clanului”, ne-a povestit George Ivașcu despre continuitatea personajului său, completând că în ciuda aparențelor, Pelicanul este elementul cheie în toate acțiunile.

”Deci a făcut moarte cu mâna lui, apoi toate exploziile sunt puse de Pelicanul. Adică mai toți cei care dispar într-un fel sau altul e ”creierul” lui Pelicanul”.

Cu toate că nu mai este la vârsta la care să vrea să demonstreze ceva, George Ivașcu are în continuare acea adrenalină necesară filmelor de acțiune, astfel că atunci când vine vorba de o cascadorie este primul care acceptă provocarea.

”Acțiunea acestui sezon este foarte dinamică pentru că acum, evident publicul este obișnuit cu noi, cu felul nostru de a fi și atunci nu mai este nevoie de prezentări, ci pur și simplu totul este concentrat. Apar personaje noi foarte importante. Actori foarte frumoși. Este mult mai police, e multă aventură”, a mai completat îndrăgitul actor.

Citește și Puștiul-minune care l-a impresionat profund pe George Mihăiță în noul sezon al serialului Clanul : „Este peste Pistruiatul. Copilul este născut genial” VIDEO EXCLUSIV!

Pelicanul ia și taxă de protecție pe parcări”

Încă de la primul sezon, George Ivașcu și-a descris personajul ca fiind o canalie simpatică, iar previziunile lui s-au adeverit căci telespectatorii îndrăgesc acest personaj negativ. Ba mai mult decât atât, atunci când se întâlnesc cu actorul în diferite situații aduc serialul în realitate.

”S-a întâmplat să mă oprească lumea pe stradă. După cum știți, Pelicanul ia și taxă de protecție pe parcări și, la un moment dat, erau doi domni la o parcare și coordonau, când m-au văzut au început să zică să fugă că vine

Pelicanul după ei. Multe mi s-au mai întâmplat. Cum am mai spus, la un moment dat, când m-am dus să-mi cumpăr un hotdog, nu spun unde, o doamnă, cu copilul zice: ”vezi mamă și Pelicanul mănâncă crenvurști”.

Deci sunt foarte, foarte multe întâmplări absolut amuzante și ce este foarte frumos este că ”priza” acestui personaj, Pelicanul, o simt în fiecare persoană cu care mă întâlnesc că primește acea bucurie a faptului că e descurcărețul tipic românesc”, a mai povestit amuzat George Ivașcu pentru EGO.ro.

Video: Mihai Robu

Citește și Denis Hanganu din serialul „Clanul” s-a căsătorit în mare secret. Primele imagini de la eveniment!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…