Sorana Cîrstea și Ion Țiriac Jr., schimb de mesaje superbe. Dovada că relația lor a trecut la alt nivel

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Sorana Cîrstea și Ion Țiriac Jr., schimb de mesaje superbe. Dovada că relația lor a trecut la alt nivel

Sorana Cîrstea și Ion Țiriac Jr. formează un cuplu de câțiva ani, dar până acum au ales să își țină relația departe de ochii curioșilor. În ziua în care fiul lui Ion Țiriac a împlinit 47 de ani, iubita lui nu s-a mai abținut și i-a transmis un mesaj public. Ce a scris jucătoarea de tenis pe rețelele de socializare, cu ocazia aniversării iubitului său.

Sorana Cîrstea și Ion Țiriac Jr., declarație de dragoste în spațiul public

De aproximativ 3 ani, Sorana Cîrstea și Ion Țiriac Jr. formează un cuplu discret. Cei doi au ales să își trăiască relația departe de opinia publică, iar acum este pentru prima dată când sportiva îi transmite un mesaj public iubitului ei, pe rețelele de socializare. În ziua în care afaceristul a împlinit 47 de ani, partenera lui a scris pe Instagram Stories:

”La mulți ani! Îți mulțumesc pentru că-mi oferi umerii tăi, pe care să mă ridic pentru a-mi atinge visurile!”

Răspunsul lui Țiriac Jr. nu a întârziat să apară. Fiul lui Ion Țiriac a repostat mesajul iubitei lui pe contul său și a scris în dreptul lui: ”Urări speciale de la cea mai specială persoană”.

Citește și: Ce spune CTP despre Sorana Cîrstea. Jurnalistul nu a avut milă de sportivă

Sorana Cîrstea și Ion Țiriac Jr., schimb de mesaje superbe. Dovada că relația lor a trecut la alt nivel
Ion Țiriac Jr. a repostat mesajul Soranei Cîrstea

Ce diferență de vârstă este între cei doi

În timp ce milionarul a împlinit recent 47 de ani, iubita sa este cu 12 ani mai mică. Sorana Cîrstea a împlinit anul acesta 33 ani, însă se pare că diferența de vârstă nu este un impediment. Sportiva nu a putut fi alături de el cu ocazia aniversării, motiv pentru care i-a transmis urarea prin intermediul rețelelor de socializare. Sorana Cîrstea se află în prezent în China, unde participă la trei turnee de tenis.

După ce s-a retras de la turneul de la Guangzhou, unde era cotată ca fiind a doua favorită, Sorana s-a întors în Asia pentru alte competiții, cea mai importantă fiind cea de la Beijing.

Citește și: Motivul pentru care Sorana Cîrstea a stârnit un val de ură pe internet. Cine îi sare în apărare: “Vreau să știe toată lumea”

Ion Țiriac Jr. a fost întotdeauna extrem de discret cu privire la viața personală. Acesta a format, timp de 17 ani, un cuplu cu Ileana Lazariuc. În timpul căsătoriei cu ea s-au născut doi băieți. În anul 2017, Țiriac Jr. și frumoasa brunetă au divorțat în mare secret, iar acest lucru s-a aflat abia după 2 ani.

Chiar dacă nu mai formează un cuplu și fiecare dintre ei și-a refăcut viața, Țiriac Jr. și Ileana Lazariuc au în continuare o relație apropiată și se ocupă de creșterea celor doi copii ai lor, Alexandru și Nicholas.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…