Cum se așază varza în butoi. Secretul din bătrâni ca să se păstreze tare și crocantă și să nu facă floare

Cum se așază varza în butoi

Varza murată pentru iarnă se numără printre pregătirile pe care le fac majoritatea gospodinelor în această perioadă. Dacă este pusă cum trebuie, varza se va păstra excelent până la primăvară, nu va face floare și nu se va înmuia. Cum se așază varza în butoi și ce alte ingrediente să mai pui pentru un plus de aromă.

Cum alegi verzele pe care le pui la murat

Pentru multe gospodine, pusul verzelor la murat este un adevărat ritual asociat cu toamna. Acestea vor putea fi folosite ulterior la sarmale, iar zeama poate fi utilizată pentru a acri ciorbele și nu numai. Înainte de a pune varza la murat, butoiul se spală foarte bine, cu apă fierbinte și bicarbonat de sodiu, astfel încât să fie complet curat atunci când punem murăturile.

Verzele pe care le alegem trebuie să fie de dimensiuni potrivite și cu foile subțiri. Acestea sunt cele mai bune pentru sarmale, dar și pentru a fi călite. Se înlătură stratul superior de frunze și se verifică verzele să nu aibă porțiuni unde sunt lovite sau stricate.

Unele gospodine scobesc cu cuțitul cotorul verzelor, astfel încât saramura să intre mai bine în interiorul lor. După ce verzele au fost pregătite, urmează să fie puse în butoi și să se pregătească saramura.

Citește și: De ce gospodinele din Moldova pun orez în butoiul cu varză murată. Trucul secret care s-a păstrat din bătrâni

Cat de sarata trebuie să fie de fapt saramura pentru varza murata.
Varză murată

Cum se așază varza în butoi

Pe fundul butoiului, se pun crenguțe de mărar și de cimbru uscate. Acestea vor da aromă verzei murate. Unele gospodine adaugă și boabe de porumb, pentru a accelera procesul de fermentație. Apoi, se vor așeza verzele, pe straturi, până când se umple butoiul. Acesta se apleacă, pentru ca verzele să fie puse cât mai compact și să nu rămână locuri goale.

În cazul în care rămân goluri, verzele se vor înmuia și se vor deforma. După ce ai terminat de așezat verzele, pune printre ele rădăcini de hrean curățate. Acestea au rol antibacterian și împiedică varza să facă floare. În același timp, o ajută să se păstreze crocantă.

Unele gospodine mai pun printre verze și felii de mere și de gutui. Acestea dau o aromă fructată plăcută verzei și se potrivesc perfect cu gustul ei.

Citește și: Ce să faci cu varza înainte de a o pune la murat. Trucul lui Radu Anton pentru un gust de excepție

Cum se prepară saramura

Ultimul pas înainte de a finaliza pregătirea verzei murate este prepararea saramurii. Pentru aceasta ai nevoie de apă și sare grunjoasă, specială pentru murături. La fiecare litru de apă se adaugă o lingură cu vârf de sare grunjoasă.

Se amestecă bine, astfel încât sarea să se dizolve și se toarnă saramura în butoi. Verzele trebuie să fie complet acoperite de lichid. Pentru a nu se ridica la suprafață, poate fi nevoie să pui o greutate deasupra lor.

Citește și: Când se seamănă varza de toamnă. Secretul grădinarilor pentru o recoltă bogată

În primele două săptămâni, procesul de fermentație ar trebui să ajungă la final, iar saramura ar trebui să se limpezească. Unele gospodine practică ceea ce se numește pritocirea verzei, adică amestecă saramura în primele zile, suflând aer cu un furtun sau cu o țeavă în butoi. Acest lucru ajută ca saramura să se limpezească mai repede și varza să nu facă floare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…