De ce se tulbură zeama la murături, de fapt. 3 cauze principale, ce nu trebuie să facă gospodinele sunt nicio formă

De ce se tulbura zeama la muraturi, de fapt

În această perioadă a anului, toate gospodinele din România pregătesc murăturile. Acestea trebuie neapărat să fie prezente în cămară pentru la iarnă, cu toate că sunt dificil de pus. Uneori, oricât ne-am da noi peste cap, zeama murăturilor sau moarea, așa cum i se mai spune în popor, se tulbură. Care este motivul pentru care se întâmplă acest lucru? Iată 3 cauze principale!

Greşelile pe care le fac mai toate gospodinele când pun murături

Ți s-a întâmplat vreodată să pui murăturile, iar ulterior să observi că zeama lor sau moarea s-a tulburat? Ei bine, dacă da, află că nu ești singura persoană care a pățit asta.

Deși li se întâmplă multora, puțini sunt cei care știu motivele ce au dus la un asemenea rezultat. Iată mai jos ce greșeli fac mai toate gospodinele când pregătesc murăturile.

3 motive pentru care se tulbură zeama la murături

Aproape oricărei gospodine i se întâmplă, la un moment dat, să pună murăturile și să observe după un timp că zeama acestora s-a tulburat. Ai pățit și tu asta? Există câteva aspecte de care ar trebui să ții cont, ca să nu repeți experiența neplăcută. Vezi care sunt cele trei motive pentru care se tulbură moarea:

1. Sare nepotrivită

Atunci când pregătești borcanele pentru iarnă, sfatul specialiștilor este să folosești sare pentru murături, denumită și sare pentru industria alimentară. Ea se găsește în aproape orice magazine, mai ales în această perioadă a anului. Potrivit experților, sarea de masă are în compoziție un ingredient ce are rolul de a menține sarea cât mai fină. Acel aditiv poate face ca zeama să se tulbure.

Citește și La ce temperatură trebuie să stea murăturile în cămară, de fapt. Greșeala care le face să se strice rapid!

2. Apă dură

Nu folosi apă de la robinet pentru murături. Aceasta va tulbura zeama și va strica legumele, mai ales dacă apa este dură. Dacă nu vrei să dai banii pe apa plată pe care o gasești în magazine, o poți fierbe pe cea de la robinet. Adu-o în punctul de fierbere cu o zi înainte de a o utiliza. Ulterior, las-o să stea să decanteze și toarn-o cu grijă în alt recipient, înainte de a o folosi.

3. Legume nesănătoase

De asemenea, este foarte important să alegi doar legumele sănătoase, fără pete, urme sau alte defecte. Totodată, optează pentru cele ajunse la gradul optim de maturitate sau coacere. Potrivit specialiștilor, aceste legume vor avea cea mai mare concentrație de principii nutritive. Însă, ai grijă ca ele să fie tari, să nu aibă o textură înmuiată.

Citește și De ce să pui felii de măr la murături. Secretul care le transformă într-un deliciu, doar așa vei proceda!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…