Cine este și cum arată mama lui Ștefan Bănică Jr. A fost mereu o prezență discretă spre deosebire de celebrul său fiu

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Cine este si cum arata mama lui Stefan Banică Jr

Pe Ștefan Bănică Jr și pe regretatul său tată îi știe toată lumea. Ambii și-au dedicat viața scenei, în timp ce mama artistului a preferat să rămână o prezență discretă și să îl susțină din umbră. Ajunsă la o vârstă venerabilă, mama lui Ștefan Bănică Jr îl sprijină în continuare pe acesta și se implică în creșterea nepotului ei cel mic.

Cine este mama lui Ștefan Bănică Jr

Regretatul artist Ștefan Bănică a fost căsătorit de două ori, iar în timpul primului mariaj s-a născut fiul său, care îi poartă numele și care astăzi este, la rândul lui, artist. Prima soție a lui Ștefan Bănică senior și mama juratului X Factor se numește Sanda Vlad-Liteanu și a fost întotdeauna o prezență discretă în spațiul public.

Mama lui Ștefan Bănică Jr a lucrat ca jurnalistă, însă a preferat să stea departe de lumina reflectoarelor. Ea și-a susținut întotdeauna necondiționat fiul, iar artistul are numai cuvinte de laudă la adresa ei. Ștefan Bănică Jr nu vorbește prea des despre familia lui, însă de curând și-a deschis sufletul, în cadrul unui podcast, și a spus câteva cuvinte despre cea care i-a dat viață.

„Mama este sprijinul din umbră, pentru cei care mă priviți din afară. Pentru mine a fost sprijinul principal. Dragostea mea vizavi de mama nu trebuie s-o demonstrez nimănui.

Intimitatea mea vizavi de familia mea sau lucrurile extrem de personale pentru mine, care sunt ținute într-un fel în cutia lor, sunt sursa mea de energie unică. Dacă simt nevoia să le împart, le împart, dacă vrei să mi le smulgi, n-ai să reușești”, i-a declarat Ștefan Bănică Jr lui Mihai Morar, în cadrul podcastului „Fain & Simplu”.

Cine este si cum arata mama lui Stefan Banică Jr
Sanda Vlad-Liteanu, mama lui Ștefan Bănică

Sanda Vlad-Liteanu, despre fiul ei

Sanda Vlad-Liteanu apare rar în public, însă în urmă cu câțiva ani i-a transmis un mesaj special fiului ei. Cu ocazia aniversării artistului din 2018, Sanda Vlad-Liteanu a spus că este foarte mândră de Ștefan Bănică Jr și că este un fiu foarte iubitor.

„Sper să-ţi fac o surpriză plăcută, mai ales că astăzi este ziua ta şi nu pot decât să te laud – ceea ce nu se întâmplă prea des. Glumesc! Tu ştii cât de mândră sunt de tine, cum ar fi fost de altfel şi tatăl tău, ca fiu iubitor ce eşti şi pentru cariera frumoasă pe care ţi-ai construit-o singur prin muncă, talent şi perseverenţă şi astăzi eşti un artist iubit şi apreciat de toată lumea.

Înclinaţiile tale artistice s-au arătat foarte devreme. Când aveai zece luni erai fascinat de melodia ‘Delilah’ pe care o cânta Tom Jones și era în mare vogă atunci. Pe la 4 ani, aveai în repertoriu ‘Gioconda se mărită’, un hit al tatălui tău, iar pe la 7 ani, erai omul-orchestră, care improvizai tot felul de instrumente și cântai.”

„Anii au trecut, poate prea repede și astăzi ești un bărbat în plină maturitate – sau nu – soț și tată a doi copii reușiți (n.r. fiul lui Ștefan Bănică Jr și al Laviniei Pârva încă nu era născut atunci), care vor să–ți calce pe urme. Să fii sănătos, în primul rând, să te bucuri de tot ceea ce ai realizat, să fii la fel de exigent cu ține însuți și mai puțin cu cei din jur și să-ti acorzi mai mult timp liber, atât ție, cât și familiei care te iubește. La mulți ani, dragul meu!”, spunea Sanda Vlad-Liteanu, la vremea respectivă, pentru Antena 1.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie și 1 noiembrie 

Life

Sighișoara devine capitala Halloweenului! Halloween în Cetate revine între 30 octombrie…

Turnul cu Ceas se trezește la viață, o lună uriașă deschide un portal spre fantastic, iar străduțele medievale se transformă într-un univers al legendelor și…
Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

Fashion and shopping

Nuanțe naturale și orizonturi fără limite: o călătorie în culorile toamnei

DiKa prezintă colecția Toamnă/Iarnă, inspirată de frumusețea naturii și libertatea de a explora noi orizonturi Inspirată de frumusețea naturii și de dorința de explorare, noua…
Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Divertisment

Ora de iarnă 2026: cum îți organizezi serile mai lungi acasă

Trecerea la ora de iarnă sună ca un mic cadou, o oră în plus primită fără niciun efort ce vine însă o dată pe an.…