Secretul din spatele relației speciale dintre Carmen Tănase și Marius Manole. „Ne luăm unul de altul absolut tot timpul” VIDEO EXCLUSIV

Secretul din spatele relației speciale dintre Carmen Tănase și Marius Manole

Carmen Tănase nu este îndrăgită doar de publicul român, ci este la fel de populară și în rândul colegilor de breaslă. Deși la prima vedere nu pare genul de om care să se atașeze imediat de cei din jurul ei, a reușit de-a lungul timpului să devină o persoană importantă din viața celor cu care a luat contact. La rândul ei, actrița a descoperit oameni minunați printre colegii de breală, cu care abia așteaptă să se revadă. Carmen Tănase a povestit în exclusivitate pentru EGO.ro că unul dintre ei este și Marius Manole.

Carmen Tănase: „Marius are un farmec ieșit din comun”

În ultima perioadă, Carmen Tănase petrece mai mult timp în compania actorului Marius Manole cu care călătorește atât în țară, cât și în străinătate cu spectacolele de teatru pe care le au împreună. Cei care le urmăresc conturile de Tik Tok știu deja de relația apropiată, dar și foarte specială dintre ei, Marius fiind cel care reușește să o scoată pe celebra actriță din toate stările.

Citește și: Cum obișnuiește să-i spună Majda Aboulumosha actriței Carmen Tănase: „Mă emoționez când vorbesc despre ea”. Totul despre relația extraordinară dintre ele VIDEO EXCLUSIV

„Marius are farmec. Are un farmec ieșit din comun și uite cum ne vrăjește el pe toți așa să facem ce vrea el. Dar și el face vreau eu. Dar are și idei, multe idei. E un coleg extraordinar, e un băiat generos și foarte amuzant. Mă distrez foarte tare cu el”, ne-a declarat Carmen Tănase, completând că niciodată nu s-a certat cu Marius Manole în ciuda faptului că actorul este o fire extrem de sinceră și spune lucrurilor pe nume ori de câte ori simte nevoia să o facă.

„Are un fel de a o spune, că îmi spune multe, dar o face într-un fel în care mă amuză. Iar eu am umor. Mă iau mereu de el. Tot timpul. Ne luăm unul de altul absolut tot timpul”.

„Oriunde mergi cu Carmen Tănase, fie că este în România sau în străinătate, zici că ai ieșit cu maimuța pe set”

Pe de altă parte, regizoarea Lia Bugnar ne-a dezvăluit că lucrurile nu sunt chiar așa cum spune colega și prietena ei Carmen Tănase și că nu este sub vraja lui Marius Manole care o pune să facă tot felul de giumbușlucuri în cabina de probă.

Citește și: Omul căruia Carmen Tănase îi datorează cariera. „M-a pus cu mâna cumva pe drumul ăsta” VIDEO EXCLUSIV

„Nu ai găsit omul potrivit pe care să-l întrebi, adică pe Carmen Tănase, pentru că ea este mai nebună ca Marius Manole. Cu mult. Merg cu ei în turnee, cu spectacolul „Ce avem noi aici”, pe care vă invit să-l vedeți că este superb, și ea e mai țăcănită decât el. Oriunde mergi cu Carmen Tănase, fie că este în România sau în străinătate, zici că ai ieșit cu maimuța pe set. Nu se poate. Doamne-Doamne. Toată lumea vrea să facă poze cu dumneaei. E senzațională. E un om și un artist extraordinar”, a povestit amuzată scenarista serialului „Clanul” pentru EGO.ro, completând că adoră să plece cu cei doi în turneu, pentru că indiferent cât de grea este ziua respectivă, Carmen Tănase și Marius Manole reușesc să-i binedispună pe cei din preajma lor.

„Se râde enorm în aceste turnee, se doarme spre deloc și abia așteptăm să se mai întâmple”.

Secretul din spatele relației speciale dintre Carmen Tănase și Marius Manole
Carmen Tănase și Marius Manole

Lucrează din nou alături de cea mai bună prietenă a ei, Elvira Deatcu

Cu toate acestea, Carmen Tănase reușește să treacă imediat de la comedie la dramă și să intre în pielea personajului Luminița pe care îl intepretează în serialul „Clanul”.

„Luminița schimbă un pic macazul. Mai mult nu pot să spun, o să vedeți, că nu are niciun farmec. Nu o să fie neapărat rea, dar își schimbă un pic macazul”, ne-a mai povestit Carmen Tănase despre evoluția personajului ei în sezonul 2 al serialului. Chiar dacă acest nou sezon vine cu noi actori în distribuție și cu alăturarea Elvirei Deatcu, marea actriță ne-a mărturisit că nu a fost așa entuziasmată că va fi din nou colegă cu cea mai bună prietenă a ei, asta deoarce Elvira este o prezență constantă în viața ei. Se bucură enorm pentru publicul serialului, căci Deatcu a demonstrat de-a lungul timpului că știe să facă roluri de excepție.

Citește și: Carmen Tănase, răsfățată de pisicile de acasă, după o zi încărcată la filmările pentru serialul Clanul. „Sunt un om îmbrăcat în pisici” VIDEO EXCLUSIV

„Toată ziua bună ziua o văd că sunt prietena ei. Nici nu știu dacă o să jucăm împreună acum. Până acum nu ne-am întâlnit pe platou, dar s-ar putea să ne întâlnim la un moment dat. Nu știu. Dar îmi pare foarte bine și de ea și de Maria Obretin, care e o fată absolut extraordinară și o actriță minunată. Cu Elvira împart cabina la teatru, la Odeon, dar la filmări nu ne-am nimerit împreună niciodată până acum”, a mai declarat amuzată Carmen Tănase pentru EGO.ro.

Video: Cătălin Shadi Sîrbu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…