Experiența inedită trăită de Codin Maticiuc pe platourile de filmare ale serialului Clanul: „Este primul film în care am reușit să plâng real” EXCLUSIV

Experiența inedită trăită de Codin Maticiuc pe platourile de filmare ale serialului Clanul

În ciuda criticilor pe care le-a primit de când a intrat în industria cinematografică din România, fie din postura de actor, scenarist sau producător de film, Codin Maticiuc demonstrează zilnic că are talent pentru ceea ce face și că cei care muncesc cu adevărat pentru visul lor pot atinge cu ușurință perfecțiunea. Interpretul personajului Iulică din serialul fenomen „Clanul” a mărturisit în exclusivitate pentru EGO.ro că acest rol a reușit să scoată ce este mai bun din el.

Codin Maticiuc, despre experiența trăită pe platourile de filmare ale serialului Clanul: „Chiar am simțit cum am crescut”

Codin Maticiuc a reușit să-i impresioneze și pe cei care îl criticau până acum cu prestația lui din serialul „Clanul”. Deși nu este la prima lui experiență într-un serial de succes, având un rol și în „Vlad”, de această dată scenariștii Anghel Damian și Lia Bugnar au avut o mai mare încredere în abilitățile lui și i-au construit un personaj de excepție.

„În general nu îmi place de mine. Mi-a plăcut de mine în filmul „Meda”, un film pe care l-a făcut Emi Pârvu (nr. regizorul Emilian Pârvu) mai de mult și am foarte mică scenă acolo. A început să-mi placă de mine în „Clanul” pe măsură ce au început să treacă episoadele. Mi-a plăcut cel mai mult de mine în episodul 1, sezonul 2 și în următoarele episoade. Adică chiar am simțit cum am crescut. Îți este mai ușor să crești într-un serial, obișnuindu-te cu echipa, cu colegii. Chiar mi s-a părut că am mai crescut. În toate proiectele am crescut, dar în ăsta am simțit cel mai mult”, ne-a declarat Codin Maticiuc.

„Am mai încercat să plâng în alte filme și nu am putut niciodată”

În ultimii ani, Codin a avut apariții în proiecte de mare audiență atât în sălile de cinema, cât și pe micul ecran, însă „Clanul” i-a oferit șansa să se maturizeze din punct de vedere profesional. Ce-i drept l-a ajutat și faptul că face echipă cu George Ivașcu unul dintre cei mai buni actori din România și un profesor de excepție.

„Contează și cât timp ai la dispoziție. Adică cu cât ești mai „sărac”, ai mai puțin timp, iar în „Miami Bici” am făcut lucruri frumoase, am scris bine, dar s-a făcut în mare viteză, cu puține duble. În „Clanul” lucrurile au fost mai așezate și se simte. Am avut timp să fac. Este primul film în care am plâns. Adică am reușit să plâng real la o scenă. Am mai încercat să plâng în alte filme și nu am putut niciodată, deși eu plâng destul de ușor în afara camerelor. Pe bune plâng ușor la filme, sunt genul sensibil. Dar la filmări nu îmi ieșea. Acum a fost prima dată”, a mai povestit Maticiuc pentru EGO.ro, completând că totul a venit firesc, natural, așa cum se întâmplă actorilor cu experiență.

„Nu am o explicație. De ce acum am putut. Am reușit pentru că poate a fost o aliniere de Planete, adică echipa, colegii, că m-am obișnuit, am început să mă simt confortabil cu ei, am trecut prin tot felul de chestii în viață la care mă pot raporta. Adică una e să plângi așa la 25 de ani, la 35 sau la 43. Adică ai mai trecut prin niște experiențe la care te poți raporta și poți să te duci în zona aia”.

Citește și Codin Maticiuc l-a introdus pe Anghel Damian în cercul lui Nuțu Cămătaru. „L-am introdus în zona asta de „mafioto-interlopo” EXCLUSIV

Experiența inedită trăită de Codin Maticiuc pe platourile de filmare ale serialului Clanul
Experiența inedită trăită de Codin Maticiuc pe platourile de filmare ale serialului Clanul

„Dacă până acum am fost simpatici, în sezonul 2 vom fi iubibili”

Dat fiind faptul că cele mai multe cadre sunt filmate alături de George Ivașcu, pentru Codin a fost un mare avantaj, căci a învățat multe lucruri de la colegul lui de filmare, într-un timp relativ scurt.

„Când spun „noi”, vorbesc despre Iulică și Pelicanul. Noi avem împreună o „călătorie” a noastră. Suntem aceste balaur cu două capete care nu se poate despărți. Când vorbesc de mine, vorbesc la plural, așa că noi avem o chestie interesantă în sezonul 2, schimbăm taberele, avem un parcurs al personajelor noastre foarte interesant, se vede apartenența asta, dar în același timp există și momente în care ne contrăm. Este foarte interesant. Dacă până acum am fost simpatici, în sezonul 2 vom fi iubibili”, a povestit actorul despre echipa pe care o fac cei doi în serial.

Iulică și Pelicanul nu sunt savuroși doar prin prisma replicilor și a acțiunilor lor, ci și prim modul în care se îmbracă, se comportă.

„Departamentul costume de la „Clanul” este cel mai bun. Avem niște haine de înnebunești. Și încă nu ați văzut nimic pentru că eu am fost răpit și rămân în treningul ăla vreo 3-4 episoade și vreo 80 de zile de filmare, de ajunsesem în plină iarnă, în pădure, într-un trening, la 0 grade. Accesoriile, totul, este de la filmări, nu am ghiuluri din alea pe acasă”, a completat Codin Maticiuc pentru EGO.ro.

Citește și Moștenirea pe care Codin Maticiuc nu ar vrea să i-o lase fiicei sale. „Nu o las ca pe un blestem!” VIDEO EXCLUSIV

Video: Cătălin Shadi Sîrbu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…