A dat cărțile pe față! Ce a consumat Ana Morodan, de fapt, în dimineața în care polițiștii au prins-o în trafic: „Asta mi-a ieșit”. Nu e așa cum se credea

A dat cărțile pe față! Ce a consumat Ana Morodan, de fapt, în dimineața în care polițiștii au prins-o în trafic: “Asta mi-a ieșit”. Nu e așa cum se credea

Ana Morodan este cercetată în prezent în trei dosare penale, după incidentul din trafic, din luna martie. La două luni de când a fost oprită în trafic și testată pozitiv pentru consum de alcool și substanțe interzise, cea supranumită „contesa digitală” a recunoscut ce consumase în ziua incidentului. Ce alcoolemie a avut și ce spune despre droguri.

Ce a consumat Ana Morodan în ziua în care a fost oprită în trafic

Au trecut aproape două luni de când Ana Morodan a intrat în atenția presei, din cauza unui eveniment în trafic. Influencera a fost oprită de polițiști de două ori în aceeași zi și testată pozitiv pentru alcool și substanțe interzise. După ce a petrecut o noapte în arestul poliției și s-a ales cu trei dosare penale, creatoarea de conținut a recunoscut că a greșit și a fost mai discretă decât de obicei cu aparițiile publice.

Citește și: Ana Morodan a recunoscut abia acum: „Ajunsesem să iau pastile de fiecare dată când trebuia să mă duc în oraș”. Cu ce se confruntă de fapt

Ana Morodan a precizat, încă de când a ieșit din arestul poliției, că nu a consumat droguri și că substanța pentru care a fost testată pozitiv provenea din medicamentele pe care le ia, la recomandarea medicului, pentru a trata insomnia. Recent, ea a recunoscut și cât alcool consumase în dimineața cu pricina.

Citește și: Decizia radicală luată de Ana Morodan după 3 săptămâni de la incidentul din trafic. „M-am întors în viața mea”

„Mie asta mi-a ieșit, benzodiazepină, care e substanța activă din Xanax. Nu mi-a ieșit niciun fel de drog. Eu nu mă droghez. Nici la alcool nu a ieșit un alcool cine știe cât, a ieșit 0,05, care a ieșit după o bere. E mai puțin decât o bere, pentru că da, într-adevăr, băusem dimineața chiar fix o bere.”, a precizat Ana Morodan, pentru Fanatik.

Ce a consumat Ana Morodan, de fapt, în dimineața în care polițiștii au prins-o în trafic

„Asia Express m-a distrus psihic”

Influencera a recunoscut încă de atunci că se confruntă cu unele probleme pentru care a apelat la ajutor specializat. A făcut burn-out, după cum a povestit chiar ea, dar s-a confruntat și cu alte afecțiuni psihice pentru care a fost nevoită să ia tratament. Munca multă și ritmul alert au făcut-o să cedeze, dar spune că participarea la Asia Express a fost momentul-cheie care i-a declansat problemele.

Citește și: Dramele care i-au marcat viața Anei Morodan: „A fost îngrozitor să văd așa ceva”. Confesiunile dureroase

„Pe mine, emisiunea asta, Asia Express m-a distrus psihic. Este emisiunea după care eu am devenit dependentă de Xanax. Eu am simțit că mor atunci. Mi-au murit părinții și un bunic într-o săptămână. Da, au fost niște chestii. N-o să pot să vin acum în fața ta să fiu o ipocrită infectă să zic, da, uite, am trăit niște traume și din cauza asta am făcut asta. Nu, pur și simplu, am avut un episod depresiv.”, a mai spus Ana Morodan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Peste 60% din cumpărăturile din Auchan sunt realizate cu cardul de fidelitate: MyCLUB Auchan sărbătorește 5 ani și depășește 2 milioane de membri activi

Fashion and shopping

Peste 60% din cumpărăturile din Auchan sunt realizate cu cardul de fidelitate: MyCLUB…

500 de milioane de lei – valoarea totală a promoțiilor, cashback-ului și voucherelor oferite utilizatorilor MyCLUB Auchan în 5 ani 3 milioane de vouchere de…
Obiceiul de 1 minut care te scăpa de stres când ești pe fugă

Life

Obiceiul de 1 minut care te scăpa de stres când ești pe fugă

Sunt zile în care timpul se rupe în bucăți: un drum scurt devine două, o întâlnire se decalează, cineva îți scrie „urgent”, iar tu încerci…
Cum poți proteja mediul prin modul în care folosești și întreții mașina ta

Auto & Moto

Cum poți proteja mediul prin modul în care folosești și întreții mașina ta

Reducerea consumului de combustibil și a impactului asupra mediului nu ține doar de economisirea banilor, ci reprezintă o responsabilitate personală față de mediul înconjurător. Modul…