Adela Popescu și Radu Vâlcan, imagini din vacanța petrecută în Milano. Cei doi au fost în vizită la Adelina și Cristi Chivu, cum s-au distrat

Adela Popescu și Radu Vâlcan, imagini din vacanța petrecută în Milano. Cei doi au fost în vizită la Adelina și Cristi Chivu, cum s-au distrat

Adela Popescu și Radu Vâlcan își fac timp, din când în când, pentru escapade romantice, chiar dacă sunt extrem de ocupați. Cei doi au petrecut câteva zile relaxante la Milano, unde s-au întâlnit cu cuplul format din Adelina și Cristi Chivu, iar actrița a publicat câteva imagini din vacanță pe rețelele de socializare.

Cum s-au distrat Adela Popescu și Radu Vâlcan în Italia

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Adela Popescu și Radu Vâlcan iubesc să călătorească. Cele mai multe dintre vacanțele lor sunt alături de cei trei copii pe care îi au împreună, însă din când în când, își fac timp pentru escapade romantice. Așa s-a întâmplat și acum, când cei doi au plecat să se relaxeze câteva zile la Milano.

Acolo, s-au întâlnit cu Adelina și Cristi Chivu și s-au bucurat de tot ce le oferă orașul italian. Adela Popescu este bună prietenă cu soția lui Cristi Chivu, iar cu ocazia aceasta, cele două au avut timp să povestească și să se bucure de mâncare delicioasă, după cum a dezvăluit Adela Popescu pe Instagram.

Citește și: Cum își educă Radu Vâlcan cei trei băieți: ”Cred că de fapt asta este cheia”. Fiul cel mare pare să le calce pe urme părinților VIDEO EXCLUSIV

Mini-vacanța de care actrița și soțul ei au avut parte a fost cu ocazia Zilei Îndrăgostiților, astfel că de data aceasta au ales să călătorească fără copii, pentru a se bucura de momente romantice în doi și pentru a se întâlni cu prietenii lor de acolo.

”Deși i-am reproșat atât pe calea gândului, cât și a vorbei faptul că nu s-a organizat prea bine pentru Vday, iată că la momentul prezent ne găsim în aeroport spre… Lacul Como/Milano. Abia aștept să bem ristretto ca la mama lui, chiar la mama lui, să mâncăm eu pizza, el mortAdella pe pâine, să ne vedem cu prieteni dragi. Și toate astea… fără copii. Uepaaaaa!”, scria Adela Popescu pe Instagram, înainte de plecare.

Adela Popescu și Radu Vâlcan, imagini din vacanța petrecută în Milano. Cei doi au fost în vizită la Adelina și Cristi Chivu, cum s-au distrat
Adela și Radu, înainte de plecarea în vacanță

A doua vacanță fără copii

De când au devenit părinți, viețile Adelei Popescu și a soțului ei se învârt în jurul copiilor. Dacă atunci când aveau doi copii era mai simplu să plece doar cu unul dintre ei, de când au trei băieți, nu mai vor să îi despartă. Așa se face că actrița și prezentatorul TV au avut parte de prima vacanță fără copii abia vara trecută, când au petrecut șapte zile în Croația, pe o barcă, alături de Răzvan și Irina Fodor.

Citește și: Radu Vâlcan, imagini de senzație. Cum arăta prezentatorul de la Insula Iubirii în adolescență. Nu l-ai mai văzut așa

La finalul anului, au bifat două vacanțe împreună cu copiii, una în Laponia și una la căldură. Sărbătorile de iarnă i-au surprins pe cei cinci în Thailanda, acolo unde au petrecut și cu un an în urmă Crăciunul. Acum, Adela Popescu și soțul ei s-au bucurat de o nouă  vacanță în doi, în Italia.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Cum poți proteja mediul prin modul în care folosești și întreții mașina ta

Auto & Moto

Cum poți proteja mediul prin modul în care folosești și întreții mașina ta

Reducerea consumului de combustibil și a impactului asupra mediului nu ține doar de economisirea banilor, ci reprezintă o responsabilitate personală față de mediul înconjurător. Modul…
DigiGov și rutina ta: actele de care ai nevoie, pe email sau livrate acasă

Utile

DigiGov și rutina ta: actele de care ai nevoie, pe email sau livrate acasă

Sunt zile în care simți că ai prea multe de ținut minte: job, familie, cumpărături, mesaje, programări. Și, pe lista aceea mentală, apare brusc un…
Vinul în 2026: luxul răgazului și efervescența cotidiană. Ce bem pentru momente de răsfăț?

Life

Vinul în 2026: luxul răgazului și efervescența cotidiană. Ce bem pentru momente de răsfăț?

În 2026, vinul devine un accesoriu de lifestyle definit de autenticitate și prezență. Consumatorii moderni au devenit mai selectivi, transformând simplul act de a bea…