Bogdan Medvedi și-a făcut debutul în actorie. Cum l-a ajutat iubita lui, Oana Zara: “Asta a fost indicația ei!” VIDEO EXCLUSIV

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Bogdan Medvedi și-a făcut debutul în actorie prin filmul “Omul fără linia vieții”, care spune povestea lui Ionel Sporea, inventatorul lansatorului automat de mingi de tenis de masă. Acesta ne-a vorbit, în exclusivitate pentru Ego.ro, despre cum a venit propunerea de a face parte din acest proiect. De asemenea, cântărețul ne-a spus ce sfaturi i-a oferit iubita lui, Oana Zara, pentru a interpreta cât mai bine rolul.

Bogdan Medvedi: “M-am întors în timp. A fost o experiență uimitoare!”

Bogdan Medvedi a crescut la Chișinău, astfel că s-a bucurat enorm pentru că proiectul a fost filmat în Republica Moldova. Chiar dacă faptul că vorbește rusa nu l-a ajutat pentru respectiva peliculă, el a putut să comunice mai bine cu alți actori, iar experiența a fost una uimitoare pentru tânărul cântăreț:

“Oana învață. (n.r. rusa) Da, eu vorbesc rusă de mic! Am învățat româna și rusa în paralel, la 4 ani le vorbeam pe amândouă. Am trăit la Chișinău și acolo toată lumea vorbește atât rusa, cât și româna! Da, este filmat în Republica Moldova, dar acest lucru nu m-a ajutat în film, textul este integral în română. Totuși, m-a ajutat foarte mult în comunicarea cu băieții pentru că foarte mulți dintre ei sunt vorbitori de limbă rusă. Am legat legături cu ei! Este filmat în mediul în care am crescut, am simțit, cumva, că m-am întors în timp. A fost o experiență uimitoare!”, ne-a mărturisit Bogdan, în exclusivitate pentru EGO.ro.

Cum l-a ajutat iubita lui, Oana Zara?

Inițial, Oana Zara, iubita lui, primise un rol, iar, ulterior, Adriana Vasilcov, cea care a regizat filmul, și-a dorit ca Bogdan Medvedi să fie implicat, la rândul său, în acest proiect. Astfel, cântărețul a fost ajutat de partenera lui cu anumite sfaturi:

Citește și Cu cine repetă Oana Zara scenele din serialul “Lia, soția soțului meu”: “Am crescut împreună și ne-am susținut reciproc” VIDEO EXCLUSIV

“Nu am ales eu, m-a ales el pe mine! Inițial, Oana intrase în film. Ulterior, Adriana, regizorul filmului, a întrebat-o: “Nu ar fi interesat și iubitul tău să joace?”. Practic, de acolo a aflat Adriana că eu sunt din Chișinău. Bineînțeles că am acceptat și așa s-a legat povestea! Moment greu nu pot să zic că am avut pentru că m-am pregătit foarte bine, m-a ajutat Oana foarte mult.

Mi-a dezvăluit câteva secrete, am învățat textul pe de rost, exact asta a fost indicația ei: “Învață textul pe de rost, complet, perfect!”. Moment greu nu am avut pentru că și interacțiunea cu Rareș Andrici, personajul principal din film, m-a ajutat foarte mult. Am avut chimie cu el instant, a fost foarte natural totul! Greu nu a fost, dar am avut emoții puțin! Nu mă așteptam să am emoții, căci, de obicei, nu am emoții! 100% continui, abia aștept următorul film!”

Citește și Ce condiție trebuie să îndeplinească Oana Zara pentru a primi inelul de logodnă de la Bogdan Medvedi. ”Nu mai am speranțe, gata” VIDEO EXCLUSIV

De asemenea, părinții artistului și-au făcut apariția la avanpremiera filmului, astfel că Bogdan Medvedi a avut emoții mari:

“Ba da, este ca la primul concert, când vine mama să te vadă pe scenă! La concerte mai vin, astăzi este prima oară când o să mă vadă într-o sală de cinema!”

Video: Mihai Robu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

30 de locuri, gusturi și tradiții care transformă Turul României într-o vacanță prin România și Republica Moldova

Divertisment

30 de locuri, gusturi și tradiții care transformă Turul României într-o vacanță prin…

De la bulevardele elegante ale Chișinăului și farmecul cultural al Iașului, până la peisajele dramatice din Carpații Orientali, cetățile medievale ale Transilvaniei și energia Bucureștiului;…
Ultimele două săptămâni ale Târgului de Bere Auchan: sute de beri din 25 de țări și reduceri de până la aproape 50% 

Divertisment

Ultimele două săptămâni ale Târgului de Bere Auchan: sute de beri din 25 de țări și…

Mai sunt doar două săptămâni până la încheierea celei de-a 17-a ediții a Târgului de Bere Auchan, cel mai amplu eveniment dedicat berii din comerțul…
Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…