Câtă sare se pune la castraveții murați. Cantitatea corectă ca să iasă crocanți și delicioși

Cata sare se pune la castravetii murati

Castraveții murați se numără printre pregătirile pe care le fac majoritatea gospodinelor pentru iarnă. În funcție de preferințe, poți alege să pui castraveți la murat în saramură sau în oțet. Câtă sare se pune la castraveții murați, în funcție de rețeta pe care o preferi. Ce alte ingrediente se adaugă în borcan.

Ce fel de castraveți se pun la murat

Castraveții murați pe care îi punem pentru iarnă trebuie să se păstreze cât mai bine, timp îndelungat. Atunci când deschidem borcanul, aceștia trebuie să fie crocanți la exterior și să nu se înmoaie, indiferent cât timp a trecut de când i-am pus la borcan. În funcție de preferințe putem alege castraveți mai mici sau mai mari pe care să îi punem la murat.

Pentru a fi consumați ca atare, cei mai potriviți sunt castraveții cornichon, cât mai mici. Dacă vrei să folosești castraveții la salata de boeuf sau la alte preparate, poți alege unii mai mari, de grădină. Castraveții trebuie să fie proaspăt culeși și cât mai drepți, pentru a se așeza bine în borcane. Taie un castravete pe jumătate și verifică dacă este gol la mijloc. În acest caz, castraveții nu sunt buni pentru a fi puși la borcan, pentru că golurile de aer din interior îi vor face să se stafidească.

Citește și: Cu ce să stropești castraveții din grădină pentru o recoltă mai bogată. Tratamentul banal și eficient cu efecte uimitoare

În ceea ce privește soluția care se pune peste castraveți, există două feluri de a o prepara. Unele gospodine preferă saramura, altele soluția pe bază de oțet. În funcție de preferință, vei folosi o cantitate diferită de sare.

Cata sare se pune la castravetii murati
Castraveții mici sunt cei mai potriviți pentru a fi puși la murat

Câtă sare se pune la castraveții murați în saramură

În general, cantitatea de saramură de care ai nevoie este cam jumătate din volumul borcanelor în care pui castraveții. Dacă ai un borcan de 3 litri, de exemplu, vei avea nevoie de 1,5 litri de saramură. Pentru a o prepara, ai nevoie de sare neiodată, grunjoasă, specială pentru murături.

La fiecare litru de apă se pun cam 20 de grame de sare. Dacă nu ai cântar de bucătărie, poți măsura cu o lingură mare. 20 de grame de sare înseamnă o lingură cu vârf.

Citește și: De ce puneau bunicile o lingură lângă castraveți. Trucul de pe vremuri te va cuceri, efectul e surprinzător

Ingrediente pentru castraveți murați:

  • 2 kg castraveți
  • 1,5 l apă
  • 30 g sare (o lingură și jumătate)
  • 1 lingură oțet
  • 1 rădăcină de hrean
  • 1 morcov
  • crenguțe de mărar uscat
  • boabe de piper
  • boabe de muștar
  • foi de dafin

Mod de preparare:

Se spală bine castraveții și se pun în borcane, cât mai apropiați unul de altul. Se pun felii de morcov, boabe de piper, bastonașe de hrean, boabe de muștar, crenguțe de mărar și foi de dafin în fiecare borcan. Mai departe, se prepară saramura.

Se pune apa împreună cu sarea într-o oală pe foc și se fierbe. Din momentul în care dă în clocot, se lasă la fiert 5 minute, după care se oprește aragazul. Saramura se lasă să se răcească 10 minute, după care se adaugă și o lingură de oțet. Acesta are rolul de a păstra castraveții crocanți în borcane chiar și un an de zile.

Citește și: Cu ce trebuie să stropești castraveții. Când se aplică de fapt tratamentul pentru a avea o recoltă bogată

Borcanele se pun pe o tavă de metal, astfel încât aceasta să preia căldura și borcanele să nu se spargă atunci când punem saramura fierbinte în ele. Se toarnă saramura peste castraveți, până când borcanele sunt pline. Saramura care rămâne nu se aruncă, ci se păstrează pentru a completa a doua zi. Castraveții vor absorbi o parte din lichid și va fi nevoie de completare.

Se acoperă borcanele cu prosoape de bucătărie sau cu tifon și se lasă la fermentat. Castraveții vor face o spumă deasupra, însă aceasta nu trebuie îndepărtată. A doua zi, se completează cu saramură astfel încât castraveții să fie complet acoperiți de lichid. Se închid borcanele cu capace sau cu celofan și se depozitează în cămară sau în beci.

Citește și: Castraveți murați într-o singură noapte. Trucul din cartea de bucate a bunicilor. Vor ieși senzaționali

Cum se pun castraveții la murat în oțet

Pentru a prepara castraveți murați în oțet, ai nevoie de aceleași ingrediente pe care le vei pune în borcane. Diferă doar modul de preparare a soluției în care vor fi murați aceștia. Pentru cea pe bază de oțet ai nevoie de următoarele ingrediente:

  • 1 litru apă
  • 500 ml oțet
  • 20 g sare (o lingură cu vârf)
  • 30 g zahăr

Se pune apa la fiert, împreună cu sarea și zahărul. Când acestea s-au dizolvat și amestecul dă în clocot, se adaugă oțetul și se oprește focul. Se pun castraveții împreună cu celelalte ingrediente în borcane și se adaugă soluția pe bază de oțet peste ei. Se sigilează borcanele și se lasă să se răcească progresiv, acoperite cu o pătură sau cu prosoape.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…