Câți bani pierde Simona Halep după suspendarea în cazul de dopaj. Lovitură cruntă pentru sportivă

Câți bani pierde Simona Halep după suspendarea în cazul de dopaj. Lovitură cruntă pentru sportivă

Simona Halep a primit verdictul în cazul dosarului de dopaj. Astfel, celebra sportivă a fost suspendată timp de patru ani din tenis. Însă, decizia nu este finală și poate fi contestată, iar dacă suspendarea va fi păstrată, Halep va fi obligată să restituie câștigurile obținute la US Open 2022.

Câți bani poate pierde Simona Halep

Ieri, la peste un an de la ultimul meci oficial al Simonei Halep, ITIA a anunțat că dubla campioană de Grand Slam a primit o suspendare de patru ani. Totuși, merită menționat că decizia nu este definitivă, și astfel, Halep, în vârstă de 31 de ani, are posibilitatea să facă apel la TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv).

În cazul în care decizia rămâne definitivă, iar decizia nu se va schimba, sportiva noastră va fi obligată să restituie suma câștigată la US Open 2022, turneu la care a fost depistată pozitiv cu substanța roxadustat.

Conform regulamentului WADA, Agenția Mondială Antidoping, atunci când un sportiv este suspendat pentru dopaj, acesta trebuie să restituie orice premiu în bani obținut.

Citește și: Simona Halep dă cărțile pe față despre noul iubit. A vrut ca toată lumea să știe de la ea

Simona Halep ar putea rămâne fără zeci de mii de euro

Conform comunicatului emis de către reprezentanții Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului (ITIA), un tribunal independent a decis să o suspende pe Simona Halep din competițiile de tenis pentru o perioadă de patru ani.

Astfel, în situația în care această hotărâre va fi menținută, Simona Halep va fi obligată să restituie suma de 80.000 de dolari, cuantumul pe care l-a câștigat la US Open în 2022, conform informațiilor făcute publice în presă.

Vezi și: După tot calvarul îndurat, Simona Halep a rupt tăcerea. A vrut ca toți să aflăm de la ea. Cine ar fi noul iubit

Sportiva are posibilitatea să facă recurs

Pedeapsa impusă Simonei Halep este una dintre cele mai severe. Cu toate acestea, sportiva are opțiunea de a depune o cerere de recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv din Lausanne.

Pe de altă parte, în cazul în care decizia rămâne neschimbată, suspendarea Simonei Halep va dura până la data de 6 octombrie 2026, când i se va permite să revină din nou în competiții.

Te poate interesa și:

”ITIA a urmat procedurile corespunzătoare, așa cum am face-o cu orice altă persoană, în conformitate cu Codul Mondial Antidoping, îndeplinindu-ne scopul și responsabilitatea de a susține principiul concurenței loiale, în numele sportului.

Juriul a admis că procedura adecvată a fost urmată în cadrul deciziei scrise. Înțelegem interesul public semnificativ în aceste cazuri și ne menținem angajamentul de a fi cât mai transparenți posibil, iar decizia completă va fi publicată în timp util”, a declarat Karen Moorhouse, șefa ITIA.

Urmăriți EGO.ro și pe
Horoscop săptămâna 2-8 octombrie 2023
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă
Veste de ultimă oră despre ora de iarnă. De când nu se va mai schimba,...
Ce să presari pe fundul borcanelor pentru cel mai bun compot de gutui pentru iarnă....
Informații șocante din ancheta morții tinerei DJ Lalla! Unde i-au fost găsiți adidașii și telefonul:...
Sharapova, dezvăluiri în premieră despre noaptea nebună petrecută cu Djokovic: „Oh, Doamne”
Lovitură pentru acești români: Au luat banii, iar acum au rămas cu ochii în soare
Două mașini de Poliție sunt implicate într-un accident rutier. Una a ajuns în șanț
„Cum să te îneci la mal, ditamai femeia? Nu știți ce e aici noaptea.” Noi...
Locul unde s-a asfaltat cu stâlpi electrici în mijlocul străzii: „Era mai scump dacă îi...
Ce s-a întâmplat cu afacerile în care Cristina Bâtlan a investit la „Imperiul Leilor”: „Nu...
Ce a spus durul Simon Cowell despre românul care a câștigat America's Got Talent: «Au...
Diana Dumitrescu: de la Miss World, la actriță, prezentatoare TV și mămică. Cât de mult...
Surpriză pe piața imobiliară. Anumite apartamente, la mare căutare
4 zodii sub reflectorul astrelor: Atenționări pe care nu trebuie să le ignori
HOROSCOP: Mâine, cinci zodii au succes colosal. Succesul este de partea lor în totalitate
Locul inedit ales de Alin Oprea și Medana pentru luna de miere. Primele imagini din...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *