Ce este bine și ce nu să faci în Joia Mare. Tradiții, obiceiuri și superstiții pentru această zi plină de însemnătate pentru credincioși - Ego.ro

Ce este bine și ce nu să faci în Joia Mare. Tradiții, obiceiuri și superstiții pentru această zi plină de însemnătate pentru credincioși

De ce nu e bine să dormi astăzi

Scris de: Daoud Andra

02 May. 2024

Ce este bine și ce nu să faci în Joia Mare. Tradiții, obiceiuri și superstiții pentru această zi plină de însemnătate pentru credincioși

Săptămâna Patimilor este încărcată de tradiții și obiceiuri pentru români. În Joia Mare, gospodinele vopsesc ouăle pentru Paște, dar se fac și alte activități în gospodărie. Alte lucruri, pe de altă parte, sunt interzise.

Joia Mare, o zi încărcată de tradiții

Cu cât ne apropiem de sărbătoarea Învierii Domnului, cu atât se respectă mai multe obiceiuri, tradiții și superstiții, transmise din generație în generație. Joia Mare este, din punct de vedere religios, asociată cu câteva momente care au legătură cu Răstignirea și Învierea Domnului.

Este vorba despre spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitor, Cina cea de Taină, rugăciunea din Grădina Ghetsimani și vinderea Domnului de către Iuda, pe 30 de arginți. Și din punct de vedere al tradițiilor și superstițiilor se ține cont de anumite lucruri în Joia Mare.

Vezi și: Alimentele pe care să nu le consumi în Săptămâna Mare a Paștelui. Vei atrage ghinionul, este interzis să le mănânci

  • În această zi se vopsesc ouăle. Gospodinele care nu apucă să facă acest lucru joi trebuie să aștepte până sâmbătă, deoarece în Vinerea Mare nu se vopsesc ouă.
  • Se curăță mormintele și se pregătesc pentru noaptea de Înviere.
  • În unele zone ale țării se fac focuri purificatoare, cu ramuri de boj sau cu vreascuri rupte cu mâna.
  • Se spune că din Joia Mare și până la Rusalii, Raiul și Iadul sunt deschise, iar sufletele celor care nu mai sunt în viață circulă libere.
  • Credincioșii merg la slujbă în seara de joi, mai precis la Denia celor 12 Evanghelii.
  • Fetele tinere ascundeau o salbă cu bani lângă o fântână, în Joia Mare, și o lăsau peste noapte acolo. În Duminica Paștelui, o purtau la biserică. În acest fel se spune că aveau noroc în dragoste.

Vezi și: Ce înseamnă Osana. Termenul folosit la intrarea lui Iisus în Ierusalim are o semnificație sacră

Ce nu este bine să faci în Joia Mare

  • Se spune că în Joia Mare nu este bine să dormi. Cine se culcă la amiază, va fi leneș și obosit tot anul.
  • Se mai zice că Joimărița le pedepsește pe femeile leneșe. În trecut, gospodinele care nu terminau de tors lâna sau de făcut curățenia pentru Paște până în Joia Mare, erau pedepsite să fie leneșe un an întreg.
  • Nu se spală rufe în Joia Mare. Potrivit superstițiilor, cei care spală haine în această zi le dau morților lături în loc de pomană.

Rugăciune pentru pomenirea celor adormiți

”Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta cre­dință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gân­­dul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri lumi­noase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată dure­rea, întristarea și sus­­pinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.

Vezi și: Când este bine să iei anafură și agheasmă în post. În ce ordine se iau, de fapt

Dăruiește-le lor și nouă Împă­răția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veș­nice și des­fătarea vieții Tale celei ne­sfâr­șite și fericite. Că Tu ești învierea și odihna ador­­­mi­ților robilor Tăi (numele), Hris­toase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Prea­sfân­tului și Bunului și de viață făcă­to­ru­lui Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Cu sfinții odihnește, Hristoase, su­fle­tele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit! Amin”.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Simona Pătruleasa nu spune ”nu” atunci când e vorba de întoarcerea în TV. Ce face acum, de când ”stă acasă”
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *