Ce este Sfânta Împărtășanie. Ce semnificație are această taină

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Ce este Sfânta Împărtășanie

Sfânta Împărtășanie este una dintre cele mai importante taine, după cum precizează și Biserica Ortodoxă. Anul acesta, Paștele se sărbătorește pe 16 aprilie, așa că este foarte important ca de Paște să mergeți să vă împărtășiți. Pentru cei care încă nu știu, iată mai jos ce ese Sfânta Împărtășanie și cine are parte de ea.

Ce este Sfânta Împărtășanie

Una dintre cele mai importante reguli înainte de a primi această taină este ca persoana să fie creștină și să creadă în Dumnezeu. De asemenea, trebuie să respecte cu atenție mai multe condiții.

Citește și: Când se trece pe sub masă de Paşte. Semnificaţia acestui obicei

Prima împărtășanie o primim încă de la botez, însă, puțini sunt cei care știu ce semnifică, de fapt, acest lucru și ce reguli trebuie aplicate.

Sfânta Împărtășanie este taina prin care orice creștin se împătășește cu Trupul și Sângele Domnului.

În momentul în care împărtășania este săvârșită, fiecare creștin se împărtășeșe cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hrisos.

Astfel că, se spune că această împărtășanie asigură mântuirea tuturor credinicioșilor.

Reguli pentru a primi Sfânta Împărtășanie

  • Sfânta Împărtășanie se face doar pe stomacul gol
  • Nu se bea și nu se mănâncă nimic, înainte de împărtășanie
  • Înainte de o primi trebuie să ai mare grijă să spui rugăciuni
  • Femeile au interzis să se prezinte în fața preotului cu ruj pe buze.
  • După Sfânta Împărășanie este important să ai mare grijă la ce mânâci și la ce bei, pentru a nu pierde ”Trupul și Sângele Domnului”
  • Sfânta Împărtășanie se dă cu mare atenție doar celor care sunt vrednici în Hristos și care vor să primească această taină

Sfânta Împărtășanie la copii

„Copiii mici pot fi împărtășiți în fiecare duminică fără a se spovodi. După vârsta de 7 ani este indicat să fie spovedeți pentru a primi această taină. Împărtășania este primirea acestor mari sfințenii spre tămăduirea sufletului și a trupului.

Citește și: Vinerea Albă din Săptămâna Luminată. Ce este interzis să faci

Ce este Sfânta Împărtășanie
Ce este Sfânta Împărtășanie

În cazul în care cei mici prezintă agresivitate, fac lucruri urâte nu este indicat să ajungă să primească Sfânta Împărășanie!”, explică Biserica Ortodoxă.

Rugăciune de spus înainte de Sfânta Împărtășanie

Împărate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești. Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea. Și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi !

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi !

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi !

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Citește și: De ce nu este bine să vopsești ouă în Vinerea Mare. Nu face această greşeală

Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă, da ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispita, ci ne izbăvește de cel rău.

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinților Părinților noștri și ale tuturor Sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…