Ce semnificație are Izvorul Tămăduirii, sărbătoarea închinată Maicii Domnului. Tradiții și obiceiuri

Ce semnificație are Izvorul Tămăduirii, sărbătoarea închinată Maicii Domnului. Tradiții și obiceiuri

Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare importantă pentru creștinii ortodocși, fiind dedicată Fecioarei Maria. Această sărbătoare nu are dată fixă în calendar, ci pică în vinerea din Săptămâna Luminată. Ce tradiții și obiceiuri se respectă în această zi.

Semnificația pe care o are Izvorul Tămăduirii

La fel ca Paștele, Înălțarea și Rusaliile, Izvorul Tămăduirii nu este o sărbătoare cu dată fixă, ci se calculează în funcție de când pică Învierea Domnului. Sărbătoarea închinată Maicii Domnului este la cinci zile după Înviere, iar anul acesta pică pe 10 mai, în vinerea din Săptămâna Luminată. În lăcașurile de cult din țară se oficiază slujbe de sfințire a apei, iar credincioșii pot lua Agheasma Mică.

Această zi comemorează o minune care s-a petrecut în apropiere de Constantinopol, în secolul al V-lea. Se spune că Maica Domnului i-a arătat împăratului Leon cel Mare un izvor cu apă vindecătoare, înainte ca acesta să urce pe tron. Se spune că acea apă vindecătoare a redat vederea unui om orb, iar împăratul Leon a ridicat pe locul respectiv o biserică. Apa din Izvorul Tămăduirii se zice că a vindecat mulți oameni aflați în suferință, în acele vremuri.

Vezi și: Când este bine să iei anafură și agheasmă în post. În ce ordine se iau, de fapt

Printre cei vindecați s-a numărat și împăratul Iustinian care, în semn de recunoștință, a ridicat o biserică și mai mare. Aceasta a fost distrusă de turci, la căderea Constantinopolului.

Izvorul Tămăduirii – tradiții și obiceiuri

  • În această zi, la biserici se sfințesc apele, iar credincioșii pot lua Angheasmă Mică, din care pot bea tot anul.
  • În anumite zone ale țării, tinerii necăsătoriți fac un legământ juvenil în casă sau în grădină, în jurul unui copac înflorit. Tinerii care se legau astfel își luau angajamentul să se întâlnească în fiecare an, de Rusalii.
  • Este bine ca bolnavii să bea apă sfințită în această zi, dimineața, pe stomacul gol.
  • Agheasma Mică se poate folosi pentru a stropi prin casă și în gospodărie, pentru a fi protejat de rele.
  • Se crede că în această zi, apele sunt mai zgomotoase și mai zbuciumate. Cei care caută o sursă de apă o vor găsi mai ușor în ziua de Izvorul Tămăduirii.
  • Se spune că nu este bine să speli, să coși sau să calci, pentru că lucrul făcut în această zi de sărbătoare nu va fi de folos.

Citește și: Cum se ține corect postul negru. Singurul lucru permis când te abții de la mâncare, puțini știu

Rugăciunea puternică pe care să o rostești astăzi

În această zi, ne putem ruga la Fecioara Maria pentru sănătate, pentru vindecare și pentru a fi protejați de rele. Iată una dintre cele mai puternice rugăciuni adresate Sfintei Fecioare:

”O, Podoaba cetelor îngereşti şi Lumina celor ce călătoresc în pământul mântuirii, Vasul cel preafrumos plin de mirul tuturor darurilor Duhului, Oglinda sufletelor umilite, Veşmântul celor iubitori de feciorie, Buna Povăţuitoare a maicilor, Biruinţa sihaştrilor, Dorul mucenicilor, Nădejdea neclintită a păcătoşilor, Preasfântă Fecioară şi Maica Cuvântului, adapă-ne pe noi cei însetaţi de mântuire din izvorul minunilor Tale şi cu starea Ta de faţă înaintea tronului Treimii mijloceşte iertarea păcatelor noastre.

Nu avem nicio picătură de umilinţă în vasul sufletelor noastre şi cu totul ne-am cufundat în adâncul nelegiuirilor. Nu avem gând de întoarcere şi în mormântul lenevirii ne-am aşezat. Am lepădat mila Domnului şi cu mulţime de păcate ne-am împovărat. Pentru aceasta, te rugăm, Preacurată Maică a Domnului, să ne fii apărătoare nebiruită la judecată şi mai înainte de a sosi ceasul înfricoşător al morţii să ne soleşti pocăinţă.

Ca Una Ce ai născut pe Cel de pe scaunul heruvimilor, pe noi, cei pierduţi în temniţa păcatelor, ne slobozeşte, apropiindu-Te cu cheia rugăciunii Tale. Nu ne părăsi în vremea primejdiilor, ci ca Una Ce eşti Izvor al milostivirii credincioşilor, adapă-ne cu picăturile îndurărilor Tale. Surpă toate ispitele vrăjmaşilor nevăzuţi cu mâna Ta cea puternică, ca Una Ce ai ţinut în braţele Tale pe Cel Ce cu mâna Sa a zidit toată făptura şi aşează pe cerul minţilor credincioşilor stele de gânduri dumnezeieşti.

Înţelepţeşte-ne pe noi ca în toată vremea să Îţi aducem jertfe de rugăciuni şi mai ales să-Ţi împletim cununa laudelor, ca să dobândim şi noi cununa mântuire şi viaţa cea veşnică spre slava lui Dumnezeu în veci. Amin”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…