Antonio Pican este unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți din noua generație. În trecut, acesta a format un cuplu cu Bibi. Cei doi s-au despărțit în 2022, iar fanii au fost surprinși de vestea separării. De atunci, aceștia au preferat să fie discreți atunci când vine vorba despre viața personală. Într-un interviu exclusiv Ego.ro, artistul a explicat cum trebuie să fie impresionată o fată la prima întâlnire. Ba chiar, el a dezvăluit cum a reușit să îl surprindă o reprezentantă a sexului frumos.
Antonio Pican ne-a mărturisit că la prima întâlnire este necesar ca un bărbat să impresioneze o femeie, însă nu crede că există o sumă de bani impusă pentru acest lucru. Cântărețul a punctat că totul ține de partea feminină pentru a alege o locație:
“Da, am gătit pentru o fată, dar nu ca să o impresionez! Îi era foame și era în imposibilitatea de a găti pentru că nu știa să facă acest lucru! Nu mă dau mare bucătar, dar, ca să nu murim de foame, știu să prepar ceva! Cât despre câți bani să ai în oraș ca să scoți o fată, nu știu, de câți ai tu nevoie! Depinde de loc, depinde de unde vrei să o scoți.
De obicei, da, la primul date, trebuie să impresionezi fata, dar depinde ce gen e! Poate e o fată materialistă, poate îi plac aventurile sau lucrurile simple! Poate vrea să meargă în parc, la un picnic! Depinde de fată, trebuie să te mulezi în funcție de ea!”
De asemenea, Antonio Pican a punctat că apreciază atunci când o fată are intenția de a plăti la prima întâlnire, deși crede că bărbatul trebuie să facă acest lucru întotdeauna. Totuși, la un moment dat, cântărețul a fost surprins de o persoană care a achitat nota fără să îl anunțe:
“Sunt un tip destul de relaxat. Da, nu o să mă duc nici în mijlocul oamenilor, dar nici la marginea pădurii ca să ies cu o fată! Totuși, sunt un tip echilibrat! Dacă știu că este ceva serios cu o fată, nu mi-e rușine să ies cu ea în public! Nu mi s-a întâmplat până acum să îmi spună o fată că vrea să meargă într-un anumit loc!
Fetele s-au lăsat mereu pe mâna mea și niciodată nu am dat greș, cel puțin așa consider, nu am avut reclamații! Apreciez gestul, dacă vrea să scoată portofelul. Mi s-a întâmplat de multe ori să se întâmple așa! O tipă chiar a plătit fără ca eu să știu, cât timp m-am dus la baie! Mi s-a părut foarte mișto, dar m-am revanșat după!
Nu mi se pare o regulă de bază sau un lucru pe care fetele să îl facă neapărat. Mi se pare normal ca un bărbat să plătească și nu neapărat la prima întâlnire! Peste tot să plătească, de asta e bărbat! Dar ține de cupluri, de cum se cunosc oamenii, dacă ajung la un numitor comun prin care să împartă cheltuielile financiare. Doamne ajută, fiecare face cum știe și cum simte!”
Video: Mihai Robu