Gospodinele istețe țin mereu peștele în lapte cel puțin o oră înainte de a-l găti. Efectul nebănuit

Gospodinele istețe țin mereu peștele în lapte cel puțin o oră înainte de a-l găti

Peștele este unul dintre alimentele care nu trebuie să lipsească dintr-o dietă echilibrată. Pentru a avea un gust desăvârșit, există câteva trucuri la îndemâna oricui. De ce să pui peștele în lapte înainte de a-l găti și cum trebuie să îl decongelezi, pentru a nu-și pierde aroma.

De ce să ții peștele în lapte timp de o oră înainte de a-l găti

Indiferent că îl prepari la abur, la cuptor, în tigaie sau pe grill, peștele reprezintă întotdeauna o opțiune delicioasă și sănătoasă. În funcție de tipul de pește ales și de modul de gătire, există câteva trucuri pe care orice gospodină ar trebui să le știe. Unul dintre acestea presupune scufundarea peștelui în lapte, cu o oră înainte de a fi gătit.

Citește și: Așa îți dai seama imediat dacă peștele congelat nu este proaspăt. Detaliul clar care la care trebuie să te uiți

Cu cât trece mai mult timp între momentul în care peștele a fost prins și cel în care este gătit și consumat, cu atât acesta își va pierde din aromă. Dacă este depozitat la frigider sau la congelator, gustul peștelui se diminuează semnificativ. Pentru a evita acest lucru, pune peștele în lapte cu cel puțin o oră înainte ca acesta să fie gătit.

Laptele va intra în carne și o va face mai suculentă și mai aromată, fără a-i influența gustul. După ce scoți peștele din recipientul cu lapte, acesta trebuie doar șters cu prosoape de hârtie și gătit, nu mai este nevoie să îl speli.

Citește și: Cum se curăță ușor și rapid peștele de solzi. Metoda pe care trebuie să o încerci, îți va ușura munca

Gospodinele istețe țin mereu peștele în lapte cel puțin o oră înainte de a-l găti
Peștele are o aromă mai bună dacă este ținut în lapte

Cum se decongelează corect peștele

Peștele proaspăt poate fi păstrat la congelator timp de câteva luni. Unii oameni cumpără pește congelat, din rațiuni economice, acesta fiind mai ieftin decât peștele proaspăt. Atunci când vrei să decongelezi peștele pentru a-l găti, este nevoie de timp și răbdare, pentru ca acesta să nu își piardă gustul.

În niciun caz nu este recomandat să dezgheți peștele în cuptorul cu microunde sau în apă. În ambele cazuri, îți va pierde gustul și va fi fad atunci când îl gătești. Pentru a dezgheța peștele, pune-l într-o strecurătoare, deasupra unui vas, în frigider și lasă-l să ajungă treptat la temperatura la care poate fi gătit.

Citește și: Cât timp se prăjește peștele pe fiecare parte. Regula de aur pentru o crustă crocantă. Așa fac bucătarii în marile restaurante

Rolul sitei este să lase apa să se scurgă, pe măsură ce peștele se dezgheață. Dacă apa băltește în vas, aceasta va „spăla” peștele și se va pierde din gustul cărnii. După ce peștele s-a dezghețat, se șterge cu prosoape de hârtie și se pune într-un vas cu lapte, unde se lasă timp de o oră înainte de a fi gătit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Super Tasting pe harta României – un tur național de degustări premium, semnat Paharnicul.ro și Unvinpezi.ro

Utile

Super Tasting pe harta României – un tur național de degustări premium, semnat…

Două platforme dedicate vinului de calitate, Paharnicul.ro şi Unvinpezi.ro, au lansat, începând cu luna mai 2025, „Super Tasting”, un tur naţional de degustări premium, care…
Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…