Nu mai știu ce să cred. Sunt într-o relație de șase luni, dar eu deja am început să obosesc. Iubitul meu nu are încredere în mine. Mă sună mereu cu video sau vrea să-i trimit poză să vadă unde sunt și cu cine. Eu nu știu dacă o să rezist așa multă vreme.
Simte mereu nevoia să mă verifice
De când ne-am cunoscut, ne-am aruncat amândoi cu capul înainte în această relație. A fost dragoste la prima vedere. Recunosc că și eu l-am încurajat, tocmai pentru că voiam să vadă că poate să aibă încredere în mine. Am considerat că lucrurile au avansat foarte repede între noi și voiam să-i arăt că sunt la fel de implicată ca și el.
Dar parcă pe măsură ce încerc să fiu mai convingătoare, el, de fapt, își pierde încrederea și vrea tot mai multe dovezi. E adevărat că și el îmi arată tot timpul unde este și cu cine. Dar, chiar dacă face asta, nu mă încălzește cu nimic că el pleacă cu pretenii lui bicicletele și pe mine nici măcar nu mă cheamă.
Degeaba îmi trimite poze cu el, cu peisajele frumoase pecare le vede, dacă eu stau acasă și le admir doar din poze. Apoi îmi cere să-i trimit poză să vadă unde sunt și cu cine. Bineînțeles că nu o spune direct. Mi se pare că e puțin laș, pentru că el crede, probabil, că eu nu înțeleg care e scopul. Îmi cere poză să mă vadă pe motivul că i s-a făcut dor de mine. Și că vrea să mă vadă acum, live. Ori face apel video, ori îmi cere poză. Dar are o mulțime de poze cu mine în telefon, nu cred că despre asta e vorba.
Iubitul meu nu are încredere în mine
Ultima dată când a ieșit cu prietenii lui în oraș am zis că vreau să vin și eu cu el. Răspunsul lui a fost că vreau să merg cu el ca să le arăt că îl țin sub papuc. Să mă dau mare că l-am „domesticit” și că eu sunt „șefa”. Eu nu știu acum ce să zic. Nu asta era intenția mea, dar nu îmi dau seama dacă chiar există o asemenea părere printre băieți. Am 27 de ani, mă consider destul de matură, nu cred că se pune problema așa într-un cuplu. Adică nu mai suntem niciunul la vârsta adescenței, să nu înțelegem ce-i cu noi, să nu ne putem gestiona orgoliile. Dar nici nu mi se pare normal ca duminică de duminică să meargă cu prietenii lui, iar pe mine să mă lase acasă.
Îmi mai spune că eu nu aș putea face traseul cu bicicletele pe care îl fac ei, care sunt mult mai experimentați. Asta așa e. Dar eu m-aș aștepta ca atunci când merg și eu, să aleagă un traseu mai ușor, ca să-l pot face și eu. Zona muntoasă din jurul orașului oferă și această posibilitate și nu văd de ce nu consideră că merit atâta atenție din partea lui.
Acum urmează să am o discuție cu el pe tema asta, însă dacă nu ajungem la un numitor comun, eu consider că nu mai avem ce să ne punem. Faptul că iubitul meu nu are încredere în mine și că mereu mă suspectează că îi ascund ceva nu mi se pare un lucru peste care să trec cu vederea.
