Mi-a propus să fim prieteni cu beneficii. Sincer îmi place de el, dar îmi e teamă să nu sufăr

Mi-a propus să fim prieteni cu beneficii

În urmă cu o ceva mai bine de o lună am cunoscut un băiat. Avem o prietenă comună care ne-a făcut cunoștință. Aparent, de când ne-am văzut, ne-am plăcut. Chiar mi s-a părut destul de interesat și mi-a atras atenția. Însă după ce am acceptat să ies cu el și să ajungem la intimități,mi-a propus să fim prieteni cu beneficii. Adică vrea să înțeleg că el nu își dorește nimic serios, că e proaspăt ieșit dintr-o relație ce a durat 11 ani și că nu e dispus să se arunce cu capul înainte. Totuși, pentru că îi place de mine foarte mult, mi-a făcut această propunere.

Așa ceva nu mi-a mai spus nimeni până acum

Sunt foarte încurcată, încă nu mi-a propus nimeni așa ceva și am 33 de ani. Prietena mea, Elena, cea care ne-a făcut cunoștință râde de mine și spune că „am trăit degeaba” dacă până la vârsta asta nu am primit asemenea propuneri.

Nici nu știu dacă să o iau ca pe un compliment sau ca o jignire. Am rămas stupefiată când l-am auzit. Asta după ce a fost insistent și mi-a făcut avansuri asiduu, după ce a făcut tot posbilul să mă impresioneze, vreme de o lună și chiar mai bine.

Mi-a propus să fim prieteni cu beneficii

Acum, nu știu ce să zic. Tot Elena a fost de părere că ar trebui să accept, pentru că el e doar neobișnuit cu gândul unei noi relații. Dar, spune ea, se va obișnui încet și cu siguranță se va lega o relație între noi. Ea spune că e vizibil îndrăgostit de mine, dar se teme să accepte.

Eu nu spun că nu se poate să fie așa. Dar mă gândesc, pe de altă parte, nu sunt chiar disperată după un partener. Cred că am trăit foarte bine ultimii patru ani sungură, după ce am divorțat. E drept că momentul a fost dificil, dar l-am depășit și acum sunt bine. Nu știu dacă am atât de mare nevoie de un partener, încât să accept chiar orice compromis. Eu am fost educată ceva mai tradiționalist. Asta nu înseamnă că m-am călugărit, dar nici că sunt dispusă să accept orice, doar pentru a avea pe cineva prin preajmă.

Când mi-a spus asta, am rămas fără cuvinte. I-am zis că nu știu ce să-i spun o să mai discutăm. Dar pe urmă nu am mai vrut să vorbesc cu el. De câte ori m-a sunat, i-am spus că sunt ocupată și că trebuie să închid. Acum îmi dă mesaje, că vrea să mă vadă, că îi e dor de mine. Nu știu ce să mai cred. Ceea ce spune și ceea ce face parcă nu converg. Și nu în mod negativ. Adică mi-a propus să fim prieteni cu beneficii, în timp ce mă caută disperat și mă agasează cu telefoane și cu mesaje. Chiar nu știu ce să cred. Sunt foarte confuză, pentru că îmi place de el foarte mult, dar nu aș vrea să sufăr.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…