Experiența inedită trăită de Dana Sota în Vietnam: „Mie îmi place să mănânc, am încercat tot felul de dubioșenii” VIDEO EXCLUSIV

Are de gând să mai meargă într-o vacanță acolo

În ultimii ani, Dana Sota a devenit unul dintre cei mai apreciați specialiști în frumusețe din România, fiind cea care a pus bazele primului centru de estetică facială și corporală de la noi. De ce vreme însă, femeia de afaceri a devenit și consultant de vacanțe, oferind sfaturi prețioase celor care o urmăresc. Reîntoarsă recent din Vietnam, Dana Sota a povestit în exclusivitate pentru EGO.ro despre experiența pe care a avut-o pe străzile din Hanoi.

Dana Sota, impresionată de vacanța în Vietnam

De când a divorțat de fostul ei soț, omul de afaceri Nicolae Sota, iar fiul ei Andrei, s-a căsătorit și se concentrează pe business-urile lui, Dana Sota și-a reevaluat prioritățile și, pe lângă muncă, alege să călătorească foarte mult.

„Eu fur mereu startul, nu merg când merge toată lumea. Nu mai am copii la școală, sunt mari, deci pot să plec oricând. Am fost în Vietnam și a fost o surpriză foarte, foarte plăcută. Deci nu mă așteptam să-mi placă atât de mult și să descopăr atât de multe lucruri”, ne-a declarat Dana Sota la întoarcerea din Vietnam.

Citește și: Cum să gestionezi crizele de anxietate. Sfaturi prețioase de la Sonia Argint și Dana Sota

Aflată pentru prima dată în acea parte din Asia, fosta soția a lui Nicolae Sota ne-a mărturisit că a rămas profund impresionată de tot ce a întâlnit acolo, de la peisaje, până la oameni, cultură.

„Este aglomerat, într-adevăr, este ca în orice alt oraș mare din Asia, dar faptul că am stat foarte mult în Hanoi (n.r. Capitala Vietnamului), care a fost Capitala Indochinei și colonie franceză, am găsit acolo niște cartiere foarte bine păstrate. Este un mix fabulos între opulență și sărăcie, între aglomerație și locuri retrase, pentru că există și așa ceva. Totul este la extreme. Așa mi s-a părut”.

Citește și: Secretul nebănuit al Danei Sota. Cum reusește să arate fabulos, la 59 de ani

„În niciun moment nu am simțit că aș fi în pericol”

Deși din punct de vedere financiar își permite să stea la orice hotel dorește, însă de fiecare dată, Dana Sota alege locații care să o plaseze cât mai mult în cultura locului pe care îl vizitează.

„Așa descoperi un oraș. Nu am fost într-un resort, am fost la niște prieteni că m-au invitat acolo. Și am stat cu ei și am descoperit altfel orașul. Când e cineva care știe deja e mult mai bine”, a mai povestit femeia de afaceri pentru EGO.ro completând că, deși există speculații în ceea ce privește lipsa siguranței în țările asiatice, ea nu a întâmpinat niciun fel de problemă, în condițiile în care multe dintre plimbările prin cartierele care nu erau neapărat pentru turiști, le făcea singură.

„Nu te simți absolut deloc în pericol. M-au mai întrebat niște prietene și cititoare de-ale mele, cum m-am simțit ca femeie, că am umblat și singură, și le-am răspuns că m-am simțit foarte safe. În niciun moment nu am simțit că aș fi în pericol, indiferent de zona pe care o traversam, că eram în suburbii sau în orașul vechi franțuzesc. Oricum se pedepsește foarte aspru absolut orice fărădelege împotriva străinilor. Și dacă cineva te minte și tu reclami poate fi considerată „crimă” împotriva ta”.

Citește și: Cât costă o vacanță la Disneyland în 2023. Ce e important să știi dacă vrei să ajungi aici

Cel mai mai greu i-a fost însă să comunice cu băștinașii, asta pentru că în Vietnam foarte puțină lume știe limba engleză.

„Mâncarea a fost interesantă. Mie îmi place să mănânc, să încerc street food și am încercat tot felul de dubioșenii. Nu s-a lăsat cu absolut nimic, dimpotrivă, am tot încercat, nu știu să spun ce am mâncat pentru că nu puteam să mă înțeleg cu ei sub nicio formă. Eram cu Google Translate mereu că nu prea vorbesc engleză, tot ce luam era după ochi, dacă îmi plăcea cum arată și cum miroase era ok”, a mai povestit Dana Sota.

Experiența inedită trăită de Dana Sota în Vietnam Mie îmi place să mănânc, am încercat tot felul de dubioșenii VIDEO EXCLUSIV
Dana Sota, în vacanța din Vietnam

„Următoarea mea destinație este tot Vietnam”

În ultimii ani, cele mai multe vacanțe le face singură sau alături de prietenele ei, căci până în clipa de față nu a oficializat o relație cu un alt bărbat. După divorțul de Nicolae Sota, cu care a rămas în relații foarte bune, Dana nu s-a expus public la brațul unui alt bărbat. De altfel, mereu a încercat să fie cât mai discretă cu viața ei personală, singurul despre care a vorbit mereu cu inima deschisă a fost fiul ei, Andrei.

Cei doi au o relație extrem de apropiată și obișnuiau să aibă o sumedenie de activități împreună. De când Andrei s-a căsătorit cu iubita lui, Ioana, și împreună au dezvoltat un business, întâlnirile cu el au devenit mai rare.

Citește și: Vreau să plec în vacanță cu fetele, dar nu știu cum să-i spun iubitului meu. Mereu își face scenarii, îmi e frică de reacția lui

„Am avut momentul acesta de întoarcere când Andrei avea 23-24 de ani, deci de pe la 15-16 ani nu a mai vrut să meargă cu noi. S-a întors pentru că era foarte tentant, erau destinații în care nu avea cum să ajungă altfel și mergea cu noi. Dar acum s-a terminat. Gata”, a mai povestit Dana Sota pentru EGO.ro despre vacanțele pe care obișnuia să le facă cu fiul ei, completând că se pregătește de o nouă escapadă, culmea, tot în Vietnam.

„Următoarea mea destinație pe care o am în gând, o să vă mire, este tot Vietnam. N-am văzut tot și mă gândesc să fie următoarea destinație pentru că acum, primăvara, este anotimpul foarte mișto și acolo. Nu este atât de multă umiditate, este călduț. Este frumos. Aș vrea să călătoresc și în Sud pentru că am stat practic în partea de Nord foarte mult”.

Video: Daniel Bălan

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
10 2 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *